Svetlana Bodaci: Oamenii sunt valoarea care face diferența | #womeninspire

Nevoile, provocările și aspirațiile angajaților sunt cruciale pentru ea. Svetlana Bodaci este HR-ul care poate să asculte cu atenție, mereu empatică, și să ofere un feedback constructiv, demonstrând o înțelegere reală a perspectivelor și a experiențelor angajaților, aliniate cu strategia și contextul dezvoltării companiei. În doi ani a construit una dintre cele mai performante echipe din domeniul bancar și este apreciată pentru un spirit inventiv și soluții eficiente în procese de transformare organizațională.

Funcția: Director Resurse Umane maib

Data, anul nașterii: 20.02.1978

O zi din 2023. Pe cât de bogată și diversă prin activitățile din agendă, pe atât de interesantă și colorată prin unicitatea colegilor cu care împărtășesc aceste zile. Fiecare zi este total diferită și nouă, acesta fiind farmecul lucrului cu oamenii. Ziua se încununează cu cele mai calde și scumpe clipe petrecute seara în familie.

maib. Este o echipă de oameni, profesioniști, cu viziune și pasiune, care de 32 de ani valorifică și dezvoltă continuu una dintre cele mai frumoase istorii de succes național. Eu mă bucur să fiu parte a acestei echipe și să împărtășim împreună acest parcurs și realizări.

Carieră. Sunt în echipa maib din 2021 și, așa cum se întâmplă mai întotdeauna, cele mai bune decizii se iau neplanificat. Sigur, nu a fost ușor să plec din echipa în care am crescut și m-am format în cea mai mare parte,18 ani de activitate comună este mai mult decât un loc de muncă. Toate amintirile le-am luat cu mine și mă ajută să clădesc și să dezvolt în continuare experiențe și practici noi în maib. Oportunitatea de a fi parte a echipei maib am abordat-o ca o șansă de a face următorul salt în creșterea profesională, șansa de a adăuga în tezaurul de emoții și prieteni și astăzi pot să mă mândresc cu două echipe valoroase în experiența mea.

Provocările funcției. Misiunea mea prin definiție este de a fi aproape de oameni, cu oameni și pentru oameni. Evident, situațiile sunt diverse, responsabilitatea pe care o am în virtutea job-ului aduce și anumite limite în procesul de luare a deciziilor, dar am învățat să mențin echilibrul între toate dimensiunile. Am învățat să transform provocările în șanse, totuși, aș menționa provocarea de a transforma cultura companiei, proces care durează în timp și rezultatele le vezi treptat.

Criza pieței HR. Da, pentru noi este, mai degrabă, o provocare, decât criză fenomenul de insuficiență de profesioniști pe piață, pe anumite zone, dar această realitate ne orientează spre a găsi soluții și modalități inovatoare în a atrage competențele dorite și în a valorifica și echipa existentă. Astfel am venit cu proiecte de internship plătit pentru studenți, diverse proiecte și activități comune cu universitățile din Moldova, pregătim și alte inițiative în acest sens. Este o oportunitate să fim mai buni ca să atragem profesioniști sau oameni cu potențial, în care să investim și să creștem împreună. Drept exemplu, în anul 2022 am angajat peste 700 de colegi, deci, se poate.

Femeie. Să fii femeie este frumos, interesant, plăcut, pe alocuri deloc ușor, dar în acel moment devine și mai interesant. Sunt situații când trebuie să revendici niște drepturi și să muncești mai mult ca să obții ceva, doar pentru că ești femeie. Dar aceste situații ne cresc și dezvoltă, ne fac mai înțelepte și reziliente.

Dincolo de birou. Familia, de fapt, este sursa de inspirație și energie, încurajare și suport, datorită căreia îmi reușește să îmbin toate proiectele, profesionale și personale. Cu orice ocazie ne place să ne odihnim activ, în locuri noi, ce ne îmbogățesc prin istorie, inovație, diversitate culturală, distracție.

Delicii sufletești. Recent am fost la un concert de Andre Rieu în Salzburg, Austria.

Zile memorabile. Eu am trei zile cele mai frumoase în viața mea, în care m-am simțit cea mai fericită și binecuvântată – zilele când s-au născut copiii mei. Mulțumesc Domnului pentru ei.

Vise. Planuri. Astăzi visez la pace… Am multe planuri care țin de proietele cu echipa mea, ne vom impărtăși cu realizările noastre. Urmează multe inițiative…

GENERAȚIA MEA CREDE CĂ PUTEM SCHIMBA LUMEA SPRE BINE.

#omenie

Abonează-te la articolele

Vip Magazin