Tania TURTUREANU: „Viața personală suferă, dar realizez că trebuie să bat fierulă cât e fierbint”

Îi poți citi lumea în ochii mari și sinceri, o poți simți prin vocea ei absolut inconfundabilă și o poți contempla prin vibrațiile puternice pe care le emană din scenă. Tania Turtureanu este o Artistă. Cu o prestație de beautiful lady, reușește să impresioneze cu fiecare cântec pe care îl dăruiește lumii. Și toate, dar absolut toate, sparg topurile muzicale! Ce frumos e că o pot lăuda și admira!

Funcția: Interpretă

Data, anul, locul nașterii: 27.06.1991, Chișcăreni, r-nul Sângerei

Am lăsat la o parte gura lumii și părerile din jur despre muzică, despre cum trebuie. În momentul în care am început să fac cum simt, lucrurile s-au transformat frumos și cariera mea la fel.

Succesul e unul dintre motivele fericirii mele. Soarele ne încălzește pe toți la fel. Depinde de fiecare în parte unde alege să stea. La umbră sau nu.

Mă las condusă de suflet și intuiție. Savurez procesul și atunci când ating un scop, mă îndrept către altul.

Viața personală suferă, dar realizez că trebuie să bat fierulă cât e fierbinte și ce poate să mai aștepte – să aștepte! Cu copiii petrec timp calitativ și mai puțin cantitativ.

Muzica e despre suflet, emoție, stare, autenticitate, dar și multă muncă. Tot acest proces continuu de creație, mai devreme sau mai târziu, aduce roade, dacă e susținut cu multă pasiune și dăruire.

Cea mai mare lecție a fost să nu merg niciodată împotriva voinței mele, să nu fac nimic din ce simt că nu mă caracterizează, că nu e al meu.

Realizez că viața e foarte scurtă și că există o sumedenie de lucruri pe care vreau să reușesc să le fac, să le văd, să le încerc. Din acest motiv dau zilnic din coate, iar dificultățile sunt doar un impuls de a-mi depăși limitele și a urca mai sus. Niciodată greutățile nu au speriat femeile cu adevărat puternice.

Dacă ar fi să schimb ceva, aș schimba probabil însuși termenul de „industrie muzicală”. Prea mult artificial și prea puțin suflet.

De când am învățat să nu trăiesc cu gura lumii și să am grijă de grădina mea, trăiesc mult mai liniștit și mai bine.

Totul a început de acasă și acasă mă întorc ori de câte ori simt că îmi pierd autenticitatea. Acasă e locul unde m-am născut, e mama, e pădurea unde am copilărit. Am știut dintotdeauna că muzica e parte din mine și că asta îmi este misiunea. Restul le-am ajustat în timp, conform experiențelor și cunoștințelor acumulate.

Toate femeile trec prin anumite transformări la o anumită vârstă și în anumite circumstanțe. Eu nu sunt o excepție. Cert e că mi-am asumat aceste transformări și mi-am învățat rând pe rând lecțiile ca să pot descoperi altele.

Complimente?... „Dvs nu cântați, dvs vrăjiți de pe scena!E prea puternică magia!”

Mesajul meu pentru societate îl găsiți în cântecul „Ce frumos”. Viața e prea scurtă ca să o trăim în frici, nemulțumiri și supărări.

Ne încălzește același soare, dar diferiți suntem cu toții. Ca mine nu-i nimeni. Ca alții eu nu am să pot fi. În asta și constă splendoarea vieții – că putem să devenim de la o zi la alta o versiune mai bună a noastră.

Muncesc foarte mult în ultima perioadă și mi-e tare dor de somn. Asta cred ca îmi lipsește cel mai mult acum – să pot să-mi permit să stau acasă cu copiii un weekend, să lenevesc, să citesc, să văd un film, să nu ies nicăieri, să vorbim, să ne jucăm și să doooooorm!

Așteptări nu am nici de la societate, nici de la oamenii apropiați mie și mai nou, am învățat să nu le am nici de la mine prea mari. Viața mea a devenit mult mai frumoasă și mai liniștită din momentul în care am renunțat la așteptări. Îmi văd de viața mea și de visurile mele.

A trebuit să devin puternică. Așa au fost circumstanțele mele.

Coordonare: Rodica Ciorănică, Foto: arhiva personală

#dumnezeiască

Abonează-te la articolele

Vip Magazin