Tatiana Turtureanu
Artistă
O secvență de concert „Cânta barbar femeia-aceea” te duce „Printre stele” și înțelegi că „Dorul are voce” de aur… Iubește-mă… „Iubește-mă” fredonează poate și în acest moment sute, mii de oameni mergând la volan sau pe stradă, sau acasă, în baie…
A declanșat aprecieri în val, a răbufnit, și-a conturat stilul și aromele pe scena Palatului Național cu îndrăzneală și venă. A pus negru, roșu, alb pe ea și în piesele sale. Are caracter. În tot. În felul în care arată, în felul în care știe să dea o replică și în viață, și prin muzică. Are intensitate. De lupoaică. Una căreia, cu siguranță, nu toți îi pot face față. Ce scântei pot să iasă din focul ei și până unde ard punțile? Or ce flori răsar în urma mângâierii sale?
Tania Turtureanu e voce. O voce care cântă cu tot ce a trăit. Cu ce-a durut, cu ce-a iubit, cu ce-a rupt și a reconstruit. Versurile ei nu cer permisiune să intre în tine – o fac cu o sinceritate care tulbură. Nu se ascunde. Nu se cosmetizează. Spune ce simte, cum simte. Scrie, cântă, iubește, inspiră… învârte lumea pe dinăuntru. „Ce frumos”!
Profesie: cantautoare
Hobby: scrisul
Valoare primordială: adevărul
Culoare preferată: roșu
Aromă preferată: flori de tei
Subiect tabu: să-ți anulezi feminitatea
Calitatea magnifică: sinceritatea care emoționează
Mai poți?
Da. Muzica și oamenii mă țin în mișcare. Chiar și când simt că nu mai am resurse, o melodie, o privire din public sau un mesaj sincer îmi reamintesc de ce fac tot ce fac. E obositor, dar n-aș schimba drumul.
Primul moment când ai simțit că muzica ta atinge oameni…
Când au început să-mi cânte înapoi, cu ochii în lacrimi. A fost un amestec de uimire, recunoștință și confirmare că ceea ce simt ajunge, că oamenii se regăsesc în versurile mele.
Cum vezi ideea de declin sau pauză în carieră?
Ca pe o respirație, nu ca pe un sfârșit. Uneori, să te oprești puțin înseamnă să te întorci mai sincer, mai curat, mai viu. Cariera nu e o linie dreaptă – e o pulsație.
Ce mesaj vrei să lași în urmă?
Că e în regulă să fii imperfect, dar viu. Să greșești, să plângi, să o iei de la capăt. Dar să fii autentic. Asta rămâne.
Critica – cum o gestionezi?
O ascult, dar nu o las să-mi schimbe esența. Dacă vine dintr-un loc sincer, o primesc. Dacă nu, o las să treacă. Adevărul meu nu e negociabil.
Scena din Moldova:
E mică, dar plină de suflet. Sunt artiști sinceri, dedicați, care cântă din rădăcini. Avem nevoie de mai multă susținere, nu doar aplauze.
Ce te inspiră în iubire?
Intensitatea. Iubirea mă înalță și mă sfărâmă în același timp. Nu caut perfecțiune, ci adevăr. Și adevărul, în iubire, doare uneori – dar vindecă.
Cum ești când te îndrăgostești?
Focoasă. Nu știu să iubesc pe jumătate. Mă arunc cu tot ce sunt, cu riscuri, cu speranțe, cu teamă. Dar mai ales, cu pasiune.
Slăbiciuni păstrate pentru apropiați:
Nevoia de liniște și tandrețe. În exterior par puternică, dar cei care mă cunosc cu adevărat știu că uneori am nevoie doar de o mână caldă și tăcere.
Artiști-reper:
Edith Piaf. Pentru curajul ei de a fi întreagă, chiar și când era frântă. A transformat durerea în artă fără să se cenzureze. Asta admir.
Piesa care te definește:
„Ce frumos” – e tot ce n-am putut spune altfel. E vulnerabilitate, recunoștință, mirare și dor. E Tania, în stare pură.
Ce înseamnă succesul și ce vine cu el?
Vine cu oboseală, dar și cu vindecare. Te epuizează și, în același timp, te vindecă. Când îți amintești pentru cine o faci, devine sens.
Piesa pe care ai cânta-o la un concert Adele:
„Easy On Me” – sinceră, fragilă, umană. O piesă care nu se ascunde. Care cere iertare și spune tot, fără stridențe.
Cea mai dură lecție:
Că oamenii au multe fețe. Nu toate zâmbetele spun adevărul. Uneori, în spatele gesturilor frumoase, se ascund intenții tăioase.
Ce înseamnă prietenia?
Să ai cui spune tot fără să te temi că vei fi judecat. Să poți fi vulnerabil și totuși respectat. Prietenia e casa unde nu trebuie să te explici.
Responsabilitatea ta ca artist este…
Să spun adevărul. Frumos sau dur. Să fiu vocea celor care încă nu știu cum să se exprime. Să creez punți, nu ziduri.
Ai vrut vreodată să renunți?
Da. Dar muzica și copiii mei m-au ținut pe linia de plutire. În cele mai grele momente, ei au fost ancora mea de sens.
Emoțiile înainte de concert…
Le simt din plin. Fac parte din adevăr. Dacă nu le-aș avea, înseamnă că nu mi-ar mai păsa. Și atunci ar fi cazul să mă opresc.
Dacă muzica ar dispărea, ce ai face?
Aș scrie. Aș pune viața în alte forme. Emoția își va găsi mereu o cale. Eu n-am să tac niciodată.
Ce parte din tine n-ai curajul s-o pui într-o piesă?
Frica că poate n-am făcut tot ce mi-aș fi dorit să fac. E o neliniște surdă care mă însoțește, dar încă n-am învățat s-o transform în refren.
