Top 100 Branduri 2016. BERD’S Design Hotel /Hoteluri/

BERD’S Design Hotel este primul și singurul design hotel din Republica Moldova, care se distinge printr-o atmosferă selectă, printr-un interior minimalist ce îmbină viziunea europeană cu obiecte de artă inspirate din patrimoniul cultural al R. Moldova. Un loc unic, situat în centrul Chișinăului, ce captează atenția vizitatorilor.

ISTORIA BRANDULUI

BERD’S Design Hotel și-a deschis ușile în anul 2015, impresionând printr-un concept hotelier unic, creat și perfecționat timp de şapte ani. Autorul brandului este fiul familiei fondatoare, Cristian Berdos. Denumirea a apărut de la sine, hotelul fiind reprezentarea creativității familiei. Prin urmare, era inevitabil să-i fie dată o denumire strâns legată de familie. Inițial se analiza chiar denumirea BERDOS Hotel, însă, pentru a-i da un aer mai modern și mai interesant, aceasta a fost stilizată, astfel luând naștere sintagma BERD’S hotel.

Logotipul BERD’S Design Hotel, în stil minimalist, a fost conceput de o companie din străinătate, care are o experiență vastă de colaborare cu hoteluri și, în special, cu hoteluri de tip design. Misiunea BERD’S Design Hotel – de a oferi fiecărui oaspete o experiență unică și memorabilă – se reflectă în sloganul hotelului: Creating memories. Înainte de deschidere, o companie de consulting din Germania a analizat și apreciat hotelul. Într-un timp foarte scurt, de doar un an şi cinci luni, hotelul a reușit deja să găzduiască personalități remarcabile ca: Prințesa Mary a Danemarcei, Prințesa Marina Sturdza, Dima Bilan, Armin van Buuren, Vera Brejneva, Lara Fabian.

PROMOVAREA BRANDULUI

Trei la sută din venitul hotelului se investesc în promovarea brandului, atât prin mass-media, cât prin mediul ­on-line. BERD’S Design Hotel participă cu regularitate la expoziții internaționale în metropole precum Berlin și Londra. La o asemenea expoziție, proprietarii hotelului au făcut cunoștință cu asociația Design Hotels of the World, în cadrul căreia deja au demarat procesul de integrare.

Hotelul este recunoscut și prin faptul că optează pentru parteneriate și colaborări, devenind sponsor de încredere la diverse evenimente: recepţii pentru ambasade şi pentru misiuni diplomatice, evenimente de caritate, printre acestea din urmă fiind, de exemplu, Gala CCF (Copil, Comunitate, Familie) și „Suflet Generos”.

65% este rata medie de ocupare a hotelului.

family-berdos_fmtDorian și Lucia Berdos, proprietari BERD’s Design Hotel: Călătorind cu regularitate, căutăm într-un hotel acea simbioză dintre designul ce răsfață ochiul și confortul capabil să-ți aducă relaxarea de care ai nevoie. Credem că BERD’S Design Hotel îmbină armonios aceste elemente, prin aspectul său rafinat, inspirat de atmosfera locurilor care îl înconjoară, îndemnându-te, în același timp, să te lași absorbit de pitorescul țării noastre, Moldova. Ceea ce ne dorim este valorificarea tradițiilor și a culturii autohtone, pe care le prezentăm într-un mod unic.

Abonează-te la articolele

Vip Magazin