Cea mai frenetică și aşteptată petrecere a primăverii, la care sunt prezente cele mai cunoscute, senzuale, frumoase şi îndrăzneţe femei din ţara noastră a avut loc aseară. Cu premii neașteptate și, mai ales, cu priviri, care s-au împletit pătimaș într-un răsfăț de primăvaratic în unul dintre cele mai selecte localuri din Capitală-Ava Restaurant!
În această ediţie a topului a venit mult sânge proaspăt faţă de anii precedenţi, cu multe surprize – peste 50 la sută fiind noi prezențe. Interprete de muzică sau prezentatoare TV, jurnaliste, modele, designere vestimentari, femei de afaceri, bloggeriţe, chiar și poete, și sportive etc…
Și toate au avut parte de o seară relaxantă susținută de gazdele evenimentului Vlad Ardovan și Anatol Cotrobai! Atmosfera a fost susținută și de minunatul band al cărei solistă a fost Anastasia Jantik.
Fetele prezente în top au avut parte și de multe premii oferite de partenerii evenimentului. Astfel, cei de la Apriori Wine au desemnat și 3 favorite ale acestora. Printre ele se numără Nadejda Kanțir, Ana Irina Petrea, dar și Dana Ciobanu, cea care a luat și titlul de Miss Apriori.
O altă surpriză a serii a fost tombola organizată de către cei de la TOUS, Furla și Masculan! 6 norocoase au mers acasă cu premii oferite de TOUS și Furla și altele 5 cu mici atenție de la partenerul general al proiectului Masculan.
Tradițional, pentru acest eveniment am avut și juriul format din cei mai reprezentativi bărbați prezenți. În acest an, Pavel Stratan, Teodor Rădulescu, Patric Hanganu, Ilie Maxian și Marcel Toma au desemnat 10 câștigătoare la astfel de categorii precum:
- Pentru cea mai SEXY ținută: Valeria Lungu
- Pentru cea mai PROVOCATOARE privire: Diana Brescan
- Pentru cel mai OBRAZNIC posterior: Iuliana Chiroșca
- Pentru cel mai IREZISTIBIL bust: Gabriela Damir
- Pentru cea CHARISMATICA prezență: LILU
- Pentru cea mai NONCONFORMISTA ATITUDINE: Loredana Anton
- Pentru CELE MAI LUNGI PICIOARE: Liubovi Ojog
- Pentru cea mai VOLUPTOASE BUZE: Laura Vetty
- Pentru cea mai ACTIVA PREZENTA LA EVENIMENT: Doina Danielean
- Pentru cea mai SENZUALA VOCE: Ana Cernicova
Și un premiu special a fost oferit și pentru Cleopatra Stratan.
Seara a culminat cu un tort festiv oferit de către cei de la Morpho Desserts!
Proiectul a fost divizat în 2 etape: online şi tipar. Votingul online a avut loc pe parcursul a 2 săptămâni din luna martie, iar în cadrul revistei VIP magazin a fost dedicat anume acestui proiect un compartiment special. Iar această petrecere frumoasă, de premiere, a încununat proiectul fiind o a treia etapă. Ordinea în care sunt clasate cele mai sexy 100 de moldovence ale anului 2019 a fost determinată, în proporţie de 100 la sută, de votingul pe site-ul www.vipmagazin.md, dar, s-a luat în calcul și părerea redacţiei.
Aducem mulțumiri partenerului general a proiectului – MASCULAN, dar și Partenerului proiectului – APRIORI WINE.
Dar și partenerilor serii – Restaurantul AVA, Oriflame, Tous, Morpho Deserts, Furla, Mihaela Postică, bantik.md, Niagara partenerului media Unica. Md!
Clasamentul TOP 100 SEXY cele mai femei din Moldova 2018, conform VIP magazin:
- Inessa Dermenji, jurnalistă
Eși frumoasă, e şi deşteaptă. Dar oare o femeie mai are nevoie de altceva pentru a se simţi împlinită? Poate că da, dar dacă acestea sunt lucruri la fel de importante, restul vine de la sine. Același lucru se întâmplă şi în cazul Inessei, fata care se are de bine cu scrisul, cu arta, cu vorba bună şi duioasă, cu diversele filosofii şi lecţii de viaţă, cu un chip şi un trup ce te cuceresc fără a scoate un sunet. Aşa e cu femeile care îşi cunosc bine armele. De reținut! E bine să ştii cum e să te comporţi cu ele, și anume cu fete precum este Inessa!
- Olga Percinschi, pictoriţă
Lăsăm tot! Şi ne imaginăm cum celebrul David a lăsat cam tot ce are pe el, iar ea încearcă să-i schiţeze chipul pe o pânză albă. Să-i contureze buzele, bustul, abdomentul şi desigur… picioarele lungi! Dar nu despre el e vorba acum, ci despre ea, Olga Percinschi, femeia care face faţă oricărei provocări la care ar fi pusă. Cu siguranţă, ar folosi şi paleta ei de culori!
- Diana Rudenco, fotografă
Diana nu e prima dată în topul celor mai sexy femei, iar ea ştie că publicul aşteaptă fotografiile sale pline de spirit, de suflet, de un vino încoace. Dacă ea de cele mai multe ori e şefa aparatului de fotografiat, de această dată Diana e modelul nostru în proiect. Blondă, cu ochii de o culoare izbitoare, tânăra te cucereşte prin fineţe, atitudine şi un zâmbet molipsitor. Atitudinea şi spiritul creativ îi sunt aliaţi de încredere. Nu cumva să o părăsească. Nici nu vrem să ne gândim!
- Ina Kislaru, fitness instructoare
Ştiţi termenul acela din engleză, din 4 litere care începe cu M şi sfârşeşte cu F? Da!!! E despre ea! E foarte sexy această fiinţă! De trei ori mămică, iar silueta ei e demnă de admirat şi de invidiat! Dar cu o invidie albă, desigur! Fosta Miss Moldova şi azi ne demonstrează că frumuseţea nu dispare cu anii, ba din contra, se accentuază!
96. Olga Busuioc, soprană
Talentata soprană, Olga Busuioc e o femeie ce nu o poţi trece cu vederea. E prea frumoasă şi charismatică pentru a te face că nu o observi. Nu în zadar lume de peste lume vine să o admire cum evoluează pe marele scene de pe întregul globul pământesc. E genul de femeie pentru care escaladarea Everestului ar fi ca şi cum ar trebui să păşești cel mai îngust râu existent. Eleganţa şi feminitatea ei îţi trezesc multe emoţii şi sentimente, parcă ai vrea să te alături ei pe scenă, chiar dacă muzica e ultimul lucru la care te pricepi. Olga, însă, este o muză ce singură decide pe cine să inspire!
- Cristina Ciasovschih, model
Perfecţiunea ei adunată în cei 1,78 au făcut-o să ia titluri peste titluri! Blonda cu ochii de culoarea oceanului în plină zi de vară ar trebui să-şi bea cocktailul doar pe Bora Bora, la umbra unui palmier cu o floare de Ylang-ylang prinsă uşor prin părul ei! Oare câte ar da să fie în locul ei?
- Katalina Rusu, interpretă
Nu aduce anul cât aduce ziua! Se pare că frumoasa noastră „Barbie de Moldova” şi-a ascuns părul sub nafrămă şi şi-a pus şorţul de gospodină! Dar aceasta nu i-a ştirbit nici măcar un gram din sex-appeal! Ba din contra, ni se pare sau Katalina a devenit şi mai atrăgătoare?
- Estelle, model
Ah, şi iar Ah! Nu cum să treci cu vederea când o astfel de femeie vine în întâmpinarea ta? Cum să nu-i admiri gesturile şi privirea aceea atât de seducătoare, chiar şi cu ochii închişi când îi ţine? E cam imposibil, nu? Şi noi aceasta spunem!
92. Anastasia Zeleniuk, model
„Pentru ochii ăia verzi” pe care îi are, mulţi ar pierde războaiele! Şi aici am fi de acord cu Randi şi celebra lui piesă. Oare cum îi reuşeşte să combine grafica şi tot ce înseamnă acest domeniu cu viaţa de pe podiumuri? Dar, să posede şi o siluetă sculptată până în cele mai mici detalii şi în acelaşi timp să fie cea care creează cele mai apetisante deserturi? Probabil, are un pact secret cu divinitatea, căci altă explicaţie nu am găsi la moment!
91. Eugenia Scoarţă, designer vestimentar
„The Queen”, aşa îi place să fie numită! Şi de ce nu? Orice femeie merită să fie tratată ca o regină și să fie răsfăţată ori de câte ori are nevoie, dar chiar şi fără a avea nevoie de vreun motiv. Ea ştie ce vor femeile, şi anume aceasta le oferă prin creaţiile sale! Oopss! Se pare că aceasta e cheia succesului ei şi că am deconspirat-o! Eugenia, iertată-ne fie impertinenţa!
- Ecaterina Sergheevici, desinger vestimentar
Ecaterina are un farmec special. E o femeie care ştie ce vrea de la viaţă şi escaladează munţii din industria fashion cu paşi mici şi siguri. Să ajungi să îmbraci cele mai cunoscute vedete de la Hollywood nu poate oricine, dar creatoarea noastră s-a ambiţiona şi a reuşit. Ecaterina trebuia să fie şi este în topul nostru. Păcat să ratăm o asemenea femeie sexy şi creativă. Ce ziceţi? Sunteţi de acord cu decizia noastră? Da, ştim că nu am dat greş! Ştim!
89. Tatiana Granciuc, prezentatoare TV
Ea te poate aduce până la lacrimi, nu doar de tristeţe! Ea ştie şi cum să te ia, aşa cu bombonica, ca într-un final, în doar câteva secunde, să i te deschizi precum o floare de „Regina nopţii”! Ea te poate face să uiţi cine eşti şi pentru ce ai venit la ea! Dar… doar în numele artei… comunicării pe care o promovează! Deşi… cine ştie!?
88. Katea Gramma, model
Foto: Nathaniel Kowalsky
Katea e cel mai bun exemplu care ne demonstrează că frumuseţea şi sintagma „femei sexy” sunt atât de polisemantice. Tânăra e o fiinţă aparte, parcă din altă galaxie. Părul ei de culoarea focului în zbuciumul său de a arde fără remuşcări te face să te opreşti pentru câteva clipe din tot iureşul acestei lumi şi să contemplezi la chipul Katei. Nu în zadar, casa de modă Gucci a optat pentru faptul ca eroina noastră să defileze pentru celebrul brand. Cum să nu te mândreşti cu o asemenea fată?
87. Mary Danilova
director, companie de consultanţă juridică
Doamna directoare nu are timp să glumească atunci când e vorba de semnat contracte foarte importante, dar iată că nu uită să ne încânte retina cu zâmbetul ei molipsitor! E ca un soare ce dă energie din abundenţă, iar tu o simţi oricât de grea a fost această zi. Lumea consultanţei juridice o lăsăm pentru altă ediţie, aici vorbim despre Mary Danilova, femeia care ne-a convins cu frumuseţea ei ca s-o includem în acest top superb. Am făcut o alegere bună!
86. Ioana Ciobanu, model
Ioana este modelul mignon cu atitudine. Ne inspiră prin simţul umorului, prin prezenţa sa în diverse campanii de promovare. E o gingaşă cu sufletul puternic. Moda face parte din viaţa ei, dar să nu vă miraţi dacă o veţi vedea pe Ioana Ciobanu în videoclipurile cântăreţilor celebri. Să fii văzută de milioane de oameni e chiar o performanţă. Cariera de model merge bine, tânăra e în top, ne încântă, ne face fericiţi, ce să mai cerem de la viaţă? Toate bune şi frumoasă, pardon, frumoase!
- Natalia Gordienko, interpretă
Se spune că soare ne-am putea uita ore în şir, noi am zice că la ea, nu prea, am risca să fim orbiţi de frumuseţea ei! Natalia e o prezenţă la fel de aşteptată ca o ploiţă răcoroasă de vară într-o zi toridă şi, cu siguranţă, „Arivederci” nu ne va spune ea degrabă! E prea bună femeia acesta şi prea talentată în ceea ce face!
84. Diana Brescan, interpretă
Fiecare apariţie scenică pe care o are impresionează! Vocea ei e incomparabilă, iar ea… prea fidelă stilului ei unic care o face una la un milion sau… poate chiar la toate cele aproape 7 miliarde câţi suntem pe Terra!
83. Cornelia Ştefăneţ, interpretă
Despre Cornelia putem să scriem mult şi frumos. Păcat că avem spaţiu cam zgârcit, dar lăsaţi că mai avem noi proiecte. O charismatică blondă, cu un aer sexy şi cu ochi ce ar duce la încălzirea globală (figură de stil intenţionată!), Cornelia nu ratează să îşi încânte fanii cu apariţii superbe, stilate, cu ţinute ce ar inspira chiar şi pe cei mai experimentați în materie de modă. Dar vocea! Vocea ei e cel mai eficient medicament pentru suflet, pe cuvântul nostru de onoare! Cornelia, meriţi să fii în acest top sexy. Cu plăcere!
- Cristina Moldovanu, prezentatoare TV
Despre ea, cu siguranţă, putem afirma că e ca o pasăre Phoenix al jurnalismului moldav. Apare, dispare şi când reapare o face cu atâta încredere în sine şi cu atâta forţă de parcă ar fi gata să înceapă şi o Revoluţie! Dar nu! Fata cu ochii de ciocolată pe care eşti gata să o savurezi cu prima cafea de dimineaţă nu va fi cea care va ataca! Decât dacă s-ar înarma cu toată frumuseţea sa! Iar aceasta ar însemna că trebuie să capitulezi necondiţionat!
- Nadinn Ojog, model, antrenoare de fitness
Dacă perfecţiunea ar avea un nume, acesta ar fi numele ei! Dovadă sunt şi titlurile pe care le obţine la fiecare concurs în care îşi etalează corpul! Ah, corpul acesta! Şi muşchii aceia… fesieri! De-o plăcere să o admiri când îţi întoarce spatele şi porneşte în direcţia opusă! Pas cu pas… Stângul, dreptul! Sus, jos! Exact! E acea privelişte pe care ai putea-o admira la nesfârşit!
- Corina Frumuzachi, prezentatoare TV
Acum e la pupitrul Ştirilor de la ora 10.00 pe Canal 2, şi peste ceva timp e la Bălţi, iar la scurt timp dă și un live de la Cahul. Această „albinuţă sexy” reuşeşte să ajungă mereu, exact la timpul potrivit și în locul potrivit! Dar oare cine mai ţine cont de ce spune ea, atunci când aluniţa aceia aşa ne mai dă din ochi? Ah! Prea, prea riscant pentru cardiaci!
- Adelina Iucal, designer de interior
Adelina e în premieră în topul revistei noastre. Acest lucru se întâmplă datorită faptului că vrem să aducem prezenţe noi, să mai înviorăm lumea și vrem să mai cunoască și alții ce mândrie de fete avem. Ştim noi că se pricepe bine de tot la a elabora cele mai deosebite proiecte de case şi de interior, însă aşteptăm cu nerăbdare să aflăm cum îi merge și la proiectarea „interioarelor sufleteşti”, în special celor masculine. În rest, toate bune şi frumoase la această fată deosebită.
78. Vita Mârzac, model, coregrafă
Camerele o iubesc şi ea le iubeşte! E reciproc! După ce a fost de câteva ori printre protagonistele unor videoclipuri marca Mark Stam, ba chiar şi Carla’s Dreams, Vita continuă să facă ceea ce ştie ea mai bine! Să danseze! Ori cum credeţi că şi-a „conturat” silueta atât de bine şi atent? Doar mă întreb, cât de greu e să îi ajungi la inimă şi cât hip-hop trebuie să înveţi ca să o împresionezi! Vita, ne spui, te rog!
- Vera Terentiev, prezentatoare TV
E mama a doi copii ca două comori şi nu uită să aducă în casele oamenilor cele mai proaspete ştiri, să ne încânte retina cu apariţii stilate şi fierbinţi prin presa glamour din ţara noastră. Vera Terentiev e femeia cu o experienţă bine înrădăcinată în lumea modenă autohtonă, este de o eleganţă desăvârşită şi se simte ca peştele în apă atunci când trebuie să pozeze sau să apară în lumina reflectoarelor. Talent, dom’le, talent şi multă muncă! Dar şi numai dar de la natură, să nu uităm!
76. Mihaela Arnăut, psihologă
Noi credem că frumoasa Mihaela Arnăut ar putea să ne facă viaţa mai colorată nu doar datorită profesiei de psiholog pe care o deţine, dar şi prin existenţa ei bogată în alte domenii. E exact ceea ce căutam – sensibilitate, duioşie, charismă, înţelegere off… şi lista ar putea continua, dacă spaţiul ne-ar permite. Mihaela cochetează la fel de bine şi cu modelingul şi, credem noi, ar fi mare păcat să-l dea uitării o uite. Ce e frumos nu trebuie să prindă praf, din contra, să fie promovat şi susţinut. Mihaela, noi te susţinem!
- Laura Jdanov, model
Fata aceasta se pare că a făcut un pact cu cine trebuie! Pe lângă faptul că mama-natură a fost darnică cu ea şi a sculptat-o până la cele mai mici detalii, bruneta totuşi îi mai dă şi o mână de ajutor. Chiar şi duminica, Laura noastră îşi mişcă muşchii fesieri la sală şi îşi etalează frumuseţea divină cu care a fost înzestrată în faţa celor care ştiu să o aprecieze din plin!
74 . Cristina Cozma, actriţă
Foto: RED by Rodica Ciorănică
Doamne, câtă energie are femeia aceasta! Şi cât vino-ncoa! U-la-la! Nici nu ai spune că e mamă, tocmai de două ori! Or, frumuseţea ei izvorăşte anume din dragostea ce le-o poartă celor două fiice! Totuşi, de ce mă duce gândul la Whitney Huston când scriu despre ea? Poate că ştie să-şi joace rolurile la fel de bine sau poate chiar mai bine decât celebra actriţă!? Voi ce spuneţi?
- Karizma, interpretă
69 nu e doar o poziţie de prin celebra Kamasutra. Pentru ea, 69 e o stare plină de emoţii… intime, desigur! Că doar nu ar fi ea Karizma cu atâta charismă pe care o emană! De unde izvorăşte din ea talentul? Unde e fântâna aceea fermecată din care a băut? Vom afla noi!
- Dana Ciobanu, actriţă
Televiziune, teatru, mamă şi soţie! Multe sau puţine pentru o femeie, însă doar Dana Ciobanu s-ar putea dedica fiecărui domeniu cu atâta dăruire şi pasiune! Doar o nativă născută sub semnul focului te-ar privi cu o astfel de inocenţă, care poate cuceri prin puterea gândului. Fă-mă, Doamne, sclava sclavului meu, dar şi al ei, măcar pe câteva clipe!
71. Margarita Dodon, designeră vestimentar
„E frumoasă foc! Şi-ţi poartă noroc!” Iniţial parcă îţi creează dubii dacă e anume ea şi dacă această făptură cu chip angelic poartă numele de Margarita. Dar privirea o va trăda! Nu poţi să-i confunzi surâsul pe care nu îl va da oricui, ci doar celor mai celor dintre toţi! Şi la urma urmei, de ce să le zâmbească tuturor?
- Sandra Dodon, influenceră
Foto: Marin Petic
Sandra e ca un soare într-o zi ploioasă de toamnă! Cam din acele zile când plouă ciobăneşte! E o fire atât de ambiţioasă încât cred că ar da Olimpul jos şi l-ar muta pe Himalaya, dacă şi-ar pune drept scop! Dar acesta e şi farmecul ei! Poate l-a moştenit de pe la Eva, de la care a şi învăţat că îşi poate face propria „Grădină” acolo unde vrea!
69. Doina Stratan Atamanenco, prezentatoare TV
Uneori, perfecţiunea poate arăta şi aşa! Se pare că faptul că a devenit mămică doar a accentuat frumuseţea ei! Zâmbetul îi e mai plin de viaţă, iar ochii îi licăresc în toate culorile curcubeului! Şi aceasta se vede şi se simte cu fiecare apariţie publică pe care o are! Doina, keep moving on!
- Mariana Mereuţă, bloggeră
A blondy mommy! Aşa iubeşte ea să-şi spună şi să se prezinte! Cu cea mai mare certitudine, culoarea părului ei nu e un indicator al celebrelor bancuri despre blonde! Bloggeriţa reuşeşte să facă ceea ce multe altele nici nu au îndrăznit să se gândească măcar că ar putea face! Ea vrea să demostreze că şi mamele pot fi stilate, frumoase şi sexy. Or, în cazul ei, e 100 % adevărat, în special când îşi pune rujul acela roşu pe buze! Pericol pentru cardiaci!
- Aliona Cornei, make up artistă
O altă prezenţă nouă e şi Aliona, fata frumoasă care ajută alte fete frumoase să fie şi mai şi! Da, aţi înţeles bine, e fata cu pensula magică care vine din domeniul machiajului. Noi, femeile, suntem superbe şi machiate, şi nemachiate, însă Aliona când vrea să facă o transformare superbă, îi reuşeşte de minune. Privirea ei, cu o seducţie aparte, te năuceşte şi vrei să o cunoşti şi mai mult. Anume pentru farmecul ei aparte am şi inclus-o în topul nostru, iar voi, cu siguranță, sunteţi de acord cu decizia noastră? Mulțumim, ştim că am făcut o alegere inspirată!
- Olia Tira, interpretă
Foto: RED by Rodica Ciorănică
Metamorfozele ei ne plac. La fel ca şi vocea ei caldă. Dar, corpul… dezgolit ne atrage şi mai mult! În special după ce am salivat răsfoind paginile în care apare interpreta, aşa fără inhibiţii şi dezinvoltă! Se pare că blonda focoasă are gânduri ascunse, de şi-a permis aşa să ne surprindă! Aşteptăm să le spună!
- Felicia Dunaf, interpretă
Ochii ei! Prea frumoşi ca să nu te laşi scăldat şi ademenit de frumuseţea lor. Şi ea atât de inocentă! Şi o voce atât de plăpândă! Tabloul perfect pentru o seară răcoroasă de vară, înveliţi sub o plapumă în care ea îngână ceva pe ritmuri de jazz la lumină unei lumânări ce abia adie în bătaia vântului! Ferice de cel care o va admira în aşa ipostază!
64. Tatiana Heghea, interpretă
Ea! Femeia aceasta e întruchiparea a tot ce înseamnă feminitate, gingăşie şi căldură! Pe lângă toate acestea, mai reuşeşte să te atragă cu tot ce înseamnă Tatiana Heghea! O voce incomparabilă, gata să te ridice pe cele mai înalte culmi ale plăcerii, doar dacă i-ai permite să îţi şoptească uşor, încet la urechiuşă: HAI!!! Şi tu te-ai duce! Nu doar din curiozitate! Dar pentru că ştii că acolo chiar va fi bine!
63. Vlada Bernevec, model
Frumoasa brunetă a cucerit şi celălalt mal al Prutului. Fosta premiantă a topului nostru din 2016 a crescut şi mai mult, a devenit şi mai bună, şi mai de succes, cu dorinţe şi ţeluri mult mai mari. Vlada Bernevec, deseori, face naveta Chişinău–România pentru a se implica în tot felul de proiecte a căror imagine este, dar şi în unele personale. Cert e că tânăra tot în lumea mondenă se regăseşte cel mai bine. Îi reuşeşte de minune, iar noi o încurajăm să continuie!
- Laura Vetty, interpretă, vocalistă în proiectul „Dan Balan”
„Doar cu o privire m-a hidratat”. Da, e despre ea, despre Laura Vetty! Bruneta ştie exact cum să cucerească nu doar un public, dar chiar şi pe Dan Bălan, care a ales-o anume pe ea ca să-i fie vocalistă! Divă pe scenă, divă şi în spatele ei! Altfel nici că se putea! Aşteptăm doar să vedem cine îi străpunge inima ei sau pe cine va străpunge, că tot e fire cuceritoare!
- Nadejda Canţîr, campioană K-1
Pe cât de firavă şi emotivă e în viaţa de zi de zi, pe atât de fiară poate deveni în ring! Mai mult, poate atât de bine să-şi controleze emoţiile încât nici nu ai da că e campioană la K-1! Ultima ei şedinţă foto ne-a cam lăsat cu gurile căscate şi cu o dorinţă nebună de… a o cunoaşte faţă-n faţă! Oare cât ar rezista cel mai curajos dintre bărbaţi lângă o asemenea femeie?
- Maria Onica, jurnalistă
Frumoasa jurnalistă nu conteneşte să ne surprindă! Creşte, şi aici nu ne referim la înălţime, dar la nivelul ei profesional! Se simte ca peştele în apă acolo unde e vorba de un reportaj a la Maria Onică cu toate celebrităţile care ajung pe la noi! Cum reuşeşte ea să-i descoase de secrete, nu ştim, dar cert e că o face bine! O fi de vină zâmbetul ei atât de molipsitor sau energia pozitivă care o emană? Who knows?
- Ana Cernicova, soprană
Ana are vocea superbă și este de o gingăşie specială ce te cucereşte fără drept de apel. Delicateţe, feminitate, multă căldură şi o energie proaspătă ca o zi de primăvară, sunt lucruri care o definesc pe tânăra soprană, care a avut cele mai frumoase evoluții atât pe scenă, cât și la diverse emisiuni. E şi mămică a unei fetițe talentate, Amelia. Și cum spune „francezul”, cum e mama, aşa e şi fiica! Ana la fel este o prezenţă nouă în TOP 100 cele mai sexy femei din Moldova, iar noi ne dorim ca în ediţiile viitoare să apară aşa cum o ştim noi, dulce ca o acadea!
58. Elena Calistru, bloggeră, instagrameră
Putem spune că Elena e un fel de ambasadoare a păcii pe social media! Chiar ea spunea că scopul său este să promoveze naturaleţea, sinceritatea, simplitatea şi bunătatea în lumea aceast virtuală şi infinită. Simpatica brunetă nu ratează să împărtăşească urmăritorilor ei ce a mai testat în materie de cosmetice, ţinute, locuri, ce mai face, pe unde călătoreşte şi cu ce se delectează. Iar noi suntem cu ochii pe activitatea Elenei și nu ne va scapă nimic din ceea ce va mai face în viitor frumoasa brunetă!
- Loredana Anton, model
Se visa balerină, dar acum piruetele acesteia s-au transformat în defilări şi şedinţe foto mult mai frumoase, în care poantele au fost înlocuite de tocuri şi dresuri mult mai sexy! Blondă, da, anume blondă, pentru că în nuanţa aceasta se simte mai feminină, reuşeşte să incingă spiritele şi să le ridice… dispoziţia, nu doar bărbaţilor! Nu ne credeţi, admiraţi-i ultima şedinţă foto!
56. Dana Rogovschi, interpretă
Dana e cea mai fidelă prietenă a muzicii, a notelor şi a participărilor la tot felul de show-uri cu audienţe de ordinul milioanelor. Fire sensibilă şi artistică, interpreta ştie şi cum stau lucrurile cu secretele seducţiei, cu spiritul unei domnişoare cochete şi sexy. Este o prezenţă superbă ca o zi frumoasă de mai. Dana are tot viitorul înainte ca să cucerească scenele cele mai mari, iar când va ridica un premiu Grammy, să nu uite să ne menţioneze şi pe noi! Credem că iubirea e reciprocă!
- Daniela Burlaca, actriţă, regizoare
Hrr! Păzea! E ea! Leoaica aceasta care face ravagii! Regizează spectacole, montează concerte şi ne oferă ceea ce nu am mai văzut, ceea ce am aşteptat şi de ce aveam atâta nevoie! Nu cum să nu o vrei… alături! Cum să nu o admiri atunci când iese în scenă şi îşi spune replicile care te străpung nu doar prin intensitatea cuvintelor, dar şi prin vocea cu care ea le exprimă! „Fă-mă, Doamne, val de tei şi aruncă-mă-ntre femei”… ca ea!
54. Dianna Ştefaneţ, make-up artistă
Această minune de fată, cu siguranță, în viaţa anterioară a fost o păpuşă, iar acum a prins viaţă. E un argint viu, o scumpete ce te cucereşte cu ochii ei de căprioară. Chiar dacă e mignonă, Diana ştie cum e să te situezi la cele mai înalte standarde. De curând a devenit doamna Rimiş, dar de, ce să-i faci dacă a luat-o repede pe dinainte şi s-a căsătorit tocmai când în top era încă domnişoara Ştefaneţ? Noi nu ne supărăm pe ea, ba mai mult, ne bucurăm pentru evenimentele frumoase care au avut loc în viaţa ei și care urmează să mai vină!
53. Nicoleta Adam, jurnalistă
E născută în zodia fashionistei! Nicoleta ştie cum stau lucrurile în lumea modei, dar şi cum să te cucerească fără prea mult efort. Brunetă, cochetă, deşteaptă şi frumoasă, jurnalista are toate armele pentru a doborî zidurile ce stau în faţa bărbaţilor care nu ştiu cum să observe o femeie de milioane. Tânăra e o prezenţă plăcută în topul nostru, nu e la prima experienţă, iar noi i-am acordat şi acum această şansă. Bine ai revenit!
52. Ioana Isac, poetă
Foto: 9605- Fotograf : Beatrice Moraru
Citeşte, deci e sexy! Şi nu doar citeşte, dar şi mai scrie! Iar asta ar face orice sapiofil să moară de plăcere! Cum redă ea emoţiile şi trăirile în versuri, puţini o fac cu aceeaşi intensitate. A găsit ea mijlocul de aur între litere şi cerneală, dar oare cine va găsi cheia spre inima ei?
- Mihaela Cîrnov Savca, jurnalistă
Prea cuminte ne eşti, Mihaelo! Dar anume aceasta ne şi place! Tipic unei leoaice gata să atace! Ochişorii tăi căprui ţintesc bine şi nu doar pe protagoniştii reportajelor pe care le realizezi, dar şi inimile multor bărbaţi! Păcat de ei! Nu ştiu cu cine se pun şi unde se bagă! Nu-i aşa?
- Daniela Caraiman, jurnalistă
Fosta noastră colegă acum cucereşte Italia. Plaiurile din peninsulă i-au adus noi experienţe educaţionale, dar şi colaborări interesante pe social media. Pentru noi a rămas aceeaşi dulceaţă de fată, cu o atitudine inocentă şi muncitoare. Suntem convinşi că Daniela studiază intens şi cu dedicaţie, dar nu uită să îşi încânte urmăritorii de pe Instagram sau Facebook. E o lady în devenire şi intuim noi că planurile de viitor sunt grandioase. Mama mia!
- Viorela Dimici, model
Viorela e fata cu atitudinea, cu personalitatea unei femei sexy, inteligente şi cu ambiţii de invidiat. Dar, de ce să invidiem când putem să luăm exemplu? O vezi la evenimente mondene, ba mai mult unele dintre ele le coordonează chiar ea şi zicem că e cu succes. Are în sânge elementul de a cuceri, de a răzbate, de a fi bună în tot ceea ce face, de a şti ce vrea de la viaţă şi de a învăţa din trecut. E o elevă bună, credem noi. Destinul i-a oferit lecţii diverse, iar Viorela a ales ce e mai bun pentru ea!
48. Ionela Bivol, jurnalistă
Se lasă uşor dezgolită… de secrete! Pentru că nici nu prea are ce ascunde, la o adică! Deşi, privirea ei e prea senzuală că să o ignori! Şi cum îşi muşcă ea buzele atunci când ceva nu-i convine! Hmmm, spre „50 shades of Grey” ne e gândul, aşa e? Oare ce ne-ar face ea într-o Cameră Roşie?
- Tatiana Maxian, interpretă
Vă vine să credeţi că e mamă a trei copii? Nici nouă! Această ştrengăriţă, pentru că anume acest termen i s-ar potrivi de minune, pare să fi găsit elixirul tinereţii şi pe care îl bea cu un potir, nu doar de sărbători! Iar zâmbetul ei, tulu-mama lui, de adolescentin ce este, e imposibil să o de-a în vileag! Să fie dragostea cea care o face să radieze şi o inspiră în toate? Cert e un singur lucru, cu toţi ne-am dori o aşa Tatiană lângă noi, dar nimeni nu o va da, din păcate! Inima ei e ocupată demult! Şi totuşi, încercarea vină nu are, nu-i aşa?
46. Liubov Ojog, make-up artist
Ne place de Liubov, pentru că vezi de departe ce vrea de la viaţă. Nu stă mult pe gânduri şi ecuaţii, are întotdeauna totul aranjat şi programat din timp. Eroina noastră însă nu uită nici de spontanietate. Aşa îi stă bine unei femei ca Liubov, să fie mereu o sursă de inspiraţie, un femme fatale, vorba înţeleptului! Inimile privitorilor au propriul lor ritm când o văd pe make-up artista noastră energică, dar şi cu o atitudine blândă, calculată şi dulce! Ne plac asemenea caractere, când cuminţi, când mai puţin cuminţi, dar tot bune… rău!
45. Sofia Obadă, reporteră şi prezentatoare TV
Dulcea Sofia ne încântă pentru al nu mai ştim al câtulea an cu prezenţa ei în top. Şi nu putem să o omitem. Ne aduce ştirile de ultimă oră, ne informează cu tot ce se întâmplă în această lume, ştie că lumea presei e prea dură, dar ea, ca o profesionistă adevărată îi face faţă cu stoicism. Sofia e pasionată de călătorii, mai nou, descoperă lumea alături de soţul ei, Alex! Nu ratează să ne încânte cu poze superbe de prin ţări îndepărtate şi să ne aprindă şi nouă cheful de ducă în lumea mare!
44. Rodica Popov, model
Dacă anul trecut a cucerit inimile indienilor la concursul „Miss Super Model World Wide 2018”, anul acesta Rodica Popov a cucerit redacţia noastră şi am propus unanim să fie prezentă în topul nostru sexy. Nu puteam rata aşa ceva. Să vii acasă cu titlul pentru cea mai stilată concuretă? Să ne scuzaţi, nu poate oricine. Domniţa noastră însă a arătat ce înseamnă frumuseţea unei moldovence. Cine ştie, poate viitorul îi surâde o coroniţă de Miss Univers, nebănuite sunt căile cariere de model. Noi îi ţinem pumnii!
43. Ilinca Avram, prezentatoare tv
Vedeta de la TVR ne încântă ochii şi sufletele în cadrul matinalului pe care îl prezintă alături de colegi ei. E ca răsăritul de soare în materie de oameni de televiziune. Să fie oare de la culoarea părului, de la zâmbetul ei cald, de la atitudinea ei drăguţă, de la diapazonul ce poate oricând să atingă unele corzi mai ascunse alte inimii? Ilinca Avram ne completează perfect acest top frumos, iar noi suntem foarte mulţumiţi. Credem că și ea ne împărtăşeşte sentimentul!
42. Anastasia Jantîc, interpretă
O altă prezenţă suavă în acest top este şi Anastasia Jantîc, care în curând va deveni doamna Scobioală, lucru ce nu o va împiedica să fie printre cele mai sexy femei din această ţară. Dragă Anastasia, suntem încântaţi de tot ceea ce faci, suntem bucuroși că ne încânţi şi ne descânţi inimile cu vocea ta superbă, că ne mai surprinzi cu încă o şedinţă foto deosebită, că ştii să animezi atmosfera cu prezenţa ta, indiferent unde te-ai afla. Deci, aplauze!
41. Tany Vander, nutriţionistă
Chiar dacă a pus un pic de pause pe cariera muzicală, Tany nu uită de unde a pornit. Sexoasa noastră a devenit nutriţionistă cu acte în regulă, iar corpul ei perfect continuă să ne uimească în cel mai plăcut mod prin imaginile cu care ne delectează aşa, din când în când! Voi ce spuneţi? Noi susţinem că are mari şanse şi pentru un concurs de Miss Universe! Aşa că, Tany nu sta mult pe gânduri!
40. Doina Ciobanu, fashion blogger
Domnişoara care a pus pe harta modei internaţionale numele ţării noastre, merită şi în acest an să fie inlcusă în topul nostru. Era să facem mare păcat în Postul Mare dacă uitam de Doina Ciobanu. Pentru Doina săptămânile modei din marile oraşe, colaborările cu branduri ce învârt cifre de afaceri de ordinul milioanelor au devenit demult timp o rutină. Ne mândrim mult cu ea şi îi dorim mult succes în tot ceea ce face. Aşa e că vă mândriţi şi voi cu frumoasa noastră?
39. Anastasia Dranca, model
Cindy Crawford. La ea ne duce gândul când o admirăm pe Anastasia Dranca pe podiumurile de defilare. Are atitudine, personalitate şi o simbioză perfectă între inteligenţă şi umor! Dar câtă feminitate poate ascunde privirea ei! Cert e că mama-natură a fost destul de darnică cu această „prinţesă a Moldovei” cum o numesc admiratorii ei!
- Cristina Osipov, influencer, studentă
„Dast ist fantastisch”! Atâta germană ştim și noi şi o folosim când o vedem pe minunata Cristina Osipov. Tânăra e studentă la Facultatea Managmentul Energiei Regenerabile, Universitatea Boku din Viena, oraș în care s-a stabilit cu traiul datorită funcţiei pe care o deține tatăl ei. Pe lângă viaţa din campus, Cristina a cucerit Instagramul cu fotografii superbe, dovadă că e o fashionistă în toată regula. Şi iată, capitala valsului acum se poate mândri cu o tânără frumoasă din ţara noastră care se descură de minune în nemiloasa lume a social media. Sehr gut, Cristina!
37. Svetlana Pancova, make-up artist
Dacă Angelina Jolie ar absenta o zi din viaţa mondenă, Svetlana uşor i-ar lua locul şi puţini ar observa diferenţa. Asemănarea dintre cele două e izbitoare, şi aici nu vorbim doar de buzele voluptoase care te fac să le sorbi doar din priviri. Acelaşi caracter de fier şi aceeaşi Lara Croft, doar că Svetlana noastră a schimbat pistoalele din mână pe perii şi palete de culori pentru make-up – armă cu care tot poate ucide… Frumuseţea creată de ea e mortală!
36. Tatiana Melnic, model
„Iubeam şi eu cândva doi ochi căprui” ca ai ei! Atât de dulci şi ademenitori mai sunt, încât e păcat să-i vezi plângând! Dar e şi mai mare păcatul, să-i laşi nesărutaţi. O femeie ca ea ţi-ar umple nu doar zilele, dar şi nopţile dacă ai naufragia pe o insulă îndepărtată. Te-ar încălzi cu privirea, te-ar îmbrăţişa cu vorbele, te-ar săruta în versuri şi te-ar iubi până la refuz sub clar de lună, în bătaia vântului adiind briza mării şi mirosul de nisip umed! Mda, vise…
35. Xenia Piciughin, antreprenoare
E gingaşă ca floarea de cireş, vorba lui Eminescu, probabil, de aceea Xeniei îi place atât de mult Japonia, ţară unde acest pom e venerat. Avem marea dorinţă ca toţi oamenii să o admire pe tânăra Xenia în acest proiect fierbinte, deoarece acum are planuri mari. Astfel, urmează să cucerească lumea restaurantelor, venind cu ceva inedit. Ne-a promis că ne cheamă la deschidere! Între timp, vă lăsăm să vă delectaţi cu chipul ei angelic, dar care ascunde o ambiţie demnă de o femei de succes!
34. Svetlana Stanchevici, prezentatoare TV
Femeia-vampă! O, da! Şi cum altfel? Blonda acesta când îşi pune roşu pe buze şi te priveşte, ai putea jura că ai aceleaşi trăiri precum ai simţi o sabie ce îţi străpunge inima, iar sângele care mai este cald se prelinge uşor! Dar şi cât de copilă poate fi atunci când rozul predomină în zâmbetul ei. Svetlano, eşti un fenomen!
- Anastasia Iacub, model
Nebănuite sunt căile vieţii, inclusiv pentru modelul Anastasia Iacub. Că e o prezenţă fidelă în topul nostru, nu e nici un secret, dar să ajungi tocmai într-un ditamai reality-show din Rusia, este un lucru imoprtant, iar noi îl considerăm o adevărată performanţă. Şi ce dacă iubitul a avut un trecut cam tumultos, important e ca Anastasia să-l îmblânzească. Haide, draga noastră, avem încredere în tine! La cât eşti de frumoasă, lejer poţi avea zeci de inimi la picioarele tale. Baftă multă şi nu ne dezamăgi. Ţara are încredere în tine! Pupici!
32. Daniela Marin, prezentatoare TV, model
Odată Miss, mereu o miss! Orice mişcare pe care o face Daniela e calculată şi ne aminteşte de o felină care merge sigură pe unicul fir de creangă ce leagă două maluri îndepărtate! Şi îi reuşeşte de minune să o facă aşa cum îşi propune! Apropos, oare de ce să nu-i reuşească?
31. Olga Manciu, influencer
E o soţie iubitoare, mama a trei băieţi superbi. Îşi adoră fanii de pe Instagram şi cu drag le împărtăşeşte diverse momente din viaţa ei. Ştie să preţuiască fiecare clipă a vieţii şi tot ce este în ea. Nu are regrete şi nu e femeia care să privească în trecut. Apreciază omenia, bunul simţ şi sufletele calde. Noi o adorăm pe această femei sexy şi energică, o fiinţă care te doboară cu un zâmbet de ordinul milioanelor. Olga, îţi propunem să iei bani pentru charisma ta de invidiat!
30. Elena Merlan, femeie de afaceri
Noi demult am înţeles de ce Elena are afaceri în domeniul farmaceutic. E clar ca bună ziua. Frumusețea ei te face să ai palpitații și tot ea este salvatorul, oferindu-ți un calmat. Elena, sorry not sorry, vorba englezului, dar te-am deconspirat! Ştim că eşti o prezenţă permanentă în topul nostru şi pentru că ne eşti dragă, am decis şi în acest an să te includem în top. Deocamdată ne ţinem. Bine. De pereţi. Rezistăm cu stoicism! Aşa e când eşti sexy şi lumea, pur şi simplu, te admiră fără ocolişuri!
29. Maggy Platon, fashion bloggeră
Maggy face parte din noua gardă a topului. E ca o lună de primăvară ce vrea să strălucească aşa cum poate ea mai bine. Are toate atuurile, sunteţi de acord cu noi? Pasiunea ei pentru modă o dezvoltă cu drag pe social media, dar şi în mediul offline. Ce e frumos le place tuturor, inclusiv urmăritorilor ei şi…. nu în ultimul rând, soţului! Da, această lady simpatică a fost „furată” deja, domnilor! Dar… deocamdată nu am auzit să fie un păcat să admiri o femeie superbă, indiferent de statutul ei!
28. Stela Dănilă, prezentatoare TV
Jurnalista îşi adoră munca, pasiunea pentru lectură, îi plac la nebunie călătoriile, pisicile şi câinii. Nu uită de pufoşenia sa portocalie, numită Oskar, un pisoi simpatic, vedetă și el pe reţelele de socializare. Stăpâna lui, însă, are o frumuseţe de invidiat. Suntem nerăbdători dacă felina va avea în curând şi un stăpân? Surprizele vieţii sunt la tot pasul, iar tânăra ştie să le aleagă pe cele frumoase şi compatibile cu felul ei de a fi. Până una alta, mai pune câte o fotografie cu patrupedul ce ne face să lăcrimăm de atâta drăgălăşenie!
27. Anastasia Fotachi, model
Foto: Marin Petic
Deci, nu! Era să facem o eroare cât China de mare dacă nu o includeam pe Miss Top Sexy 2017, Anastasia Fotachi. Nu se poate aşa ceva. Anastasia mereu a fost în inimile noastre şi în cele ale fanilor concursului. Acum, când scriem acest material suntem cu ochii pe viaţa tinerei, în special pe cea privată. Scuze, draga noastră, pur şi simplu vrem ca totul să fie bine în treburile interne! În rest, aşteptăm doar surprize frumoase ca tine! Suntem siguri că ai cu ce să ne înveseleşti
26. Lilu, prezentatoare TV
Look, I look Unbelievable! Aşa s-ar abrevia numele ei în termeni „instagramericoşi”. Lilu e un model de viaţă care nu doar inspiră alte femei, dar care şi o face să fie invidiată pentru tot ceea ce i-a reuşit! Haterii ar trebuie să se mai odihnească! E prea perfectă minunea aceasta de om ca să îi poţi reproşa ceva! De deşteaptă e deşteaptă, de frumoasă e frumoasă, ce defect să-I găseşti? Nu, nu vom face acest lucru acum! Mai bine am admira-o la o doză de Vorbe Bune
25. Gabriela Damir, influenceră
Fata aceasta poate face revoluţii… şi, cu certitudine, nu doar virtuale! Dar şi pentru ea ar porni războaiele, în care bătălia s-ar da printre galaxii! Cu siguranţă, nu doar simplii muritori ar pretinde la inima ei! Ea însă nu se va lăsa cucerită cu una cu două! Va fi greu, dar nu şi imposibil! Baftă, curajoşilor!
24. Alina Alexei, juristă
Fata aceasta e la fel de rebelă precum sunt creţii săi! Dar, pe cât de greu sunt de aranjat aceştia, pe atât de uşor se descurcă ea cu tot ceea ce înseamnă Drept administrativ, civil sau penal! Cei 12 ani de dans de gală şi balet doar i-au format personalitatea şi tot ce înseamnă Alina Alexei astăzi! Şi să nu credeţi că stă doar cu burta la soare şi totul îi vine pocnind din degete! Sala de forţă şi o cărţile bune sunt cheia succesului ei!
23. Irina Politov, femeie de afaceri
Foto: Red by Rodica Ciorănică
Blonda aceasta e bună rău! E atât de bună că tocmai ni se face rău! Privirea ei are puterea de a hipnotiza! Nu ştiu cum o face şi nici nu aş căuta un răspuns atât timp cât ne lasă să o admirăm, aşa în linişte, într-un colţ! Iar dacă ne-ar mai arunca şi un zâmbet din când în când, care ne-ar face să ne topim ca o îngheţată la soare, i-am ierta-o, cu siguranţă!
22. Ana-Irina Petrea, influenceră
Dacă v-a fost dor de super sexy Ana-Irina (ah, ce vremuri au fost când poza pentru revista noastră), atunci! Tadammm! Ana-Irina a revenit şi mai superbă, şi mai coaptă, şi mai charismatică. O urmăresc în fiecare zi mii de fete şi femei (dar şi bărbaţi, cu siguranță!) care cunosc totul despre viaţa şi familia Anei. E un model de implicare socială, o sursă excelentă de recomandări în materie de cosmetice, de locuri, de sfaturi de călătorie, de lucruri pentru copiii, iar lista poate continua! Ana-Irina, noi tot te urmărim!
21. Gabriella Nastas, interpretă
Gabriella, cu certitudine, poate fi asociată cu femeia care ştie ce vrea de la viaţă. Inspiră ambiţie, putere, dar și talent artistic! Suntem siguri că are şi alte calităţi, mai puţin cunoscute publicului ei, dar cum se spune, femeile mereu au fost misterioase. Nu ratează să îşi încânte fanii de pe reţelele de socializare atât cu melodii superbe, cât şi cu fotografii ce îţi taie respiraţia fără drept de apel. Ce e frumos şi nouă ne place!
20. Valeria Lungu,actriţă, model
Fata aceasta ori are stil ori nu! Acum se ceartă până la cuţite cu Cătălin Botezatu, iar în câteva clipe devin prieteni la cataramă. Astfel doar Valeria Lungu poate! Or fi orele de actorie cele care au format-o ca personalitate, s-a născut cu acest talent sau l-a moştenit de la mama ei? Rămâne a fi o întrebare retorică! Cert e una! De Valeria vom mai auzi şi nu doar o dată!
19. Victoria Răileanu, model
Victoria Răileanu ne dă mari emoţii. Acest chip de leoaică brunetă te face să te pierzi în irisul ei de o magie pe care doar ea o deţine. Ştie cum să îţi sucească minţile, să te ducă prin labirinturi pline cu emoţii şi stări de care să îţi aminteşti o viaţă. Victoria defilează nu doar pe catwalk, dar şi pe podiumul vieţii, în căutare de şi mai mult succes, de noi ascensiuni, de carieră fulminantă şi de orizonturi infinite. Momentan, ne încântă cu apariţii superbe în diverse campanii de imagini, prin proiectele revistei noastre şi nu doar! Îi dorim baftă!
18. Ilinka Sturzescu, model, influenceră
Ah, Ilinkă, Ilinkuţă, tare tu mai eşti drăguţă! Şi mai eşti şi Sexy, şi „rea”! Şi ai … de toate! Deşi, s-a mai cuminţit de când şi-a găsit jumătatea, pentru noi rămâne oricum femeia fatală! Evident este „Scorpioanca” gata să devoreze tot ce-i stă în cale, iar dacă are cineva curajul să o facă noi il susţinem.
17. Adela Prisăcari, model
Acest top nu poate fi conceput fără a include prezentarea Adelei în el. Or, era mare păcat să lăsăm într-o parte o asemenea frumuseţe de fată. Puteţi şi singuri să vă convingeţi de acest lucru. Este sexy, charismatică și te cucereşte iremediabil, fără mari eforturi. Adela ştie ea ce ştie în ale secretelor femeieşti, iar noi abia aşteptăm să ne facă cele mai mari destăinuiri. Vorba aceea, împartă-te cu aproapele! Zâmbetul ei, incontestabil, transmite dragoste, speranță și visare? Dragă Adela, îţi mulţumim că ești alături de noi și contribui la creare acestui top incendiar! Să ai o primăvara superbă ca tine!
16. Ana Pîrlog, model
Anei îi place şi modelingul, dar şi lumea cifrelor. Studiile de la Academia de Studii Economice din Moldova îşi spun cuvântul. Frumoasă şi… calculată! Nouă ne plac ecuaţiile şi algoritmii, mai ales când necunoscuta e o femeie sexy şi superbă! Tânăra echilibrează balanţa dintre cele două domenii, nu face mari scutiri, din contra, le împacă pe ambele. Nu ne va taxa pentru că am inclus-o în topul nostru select, ba din contra, vom primi un adaos de frumuseţe la karma sexy a proiectului! Semnaţi, vă rog!
15. Alisha Mitza, interpretă
Frumoasa blondă deja a pătruns în inimile multor domni, doar că ei sunt timizi şi nu recunosc. Noi, cel puțin, aşa credem şi intuim că avem dreptate. E imposibil să rămâi indiferent la o asemene prezenţă cuceritoare, suavă şi puternică în acelaşi timp. Iar când o mai vezi şi pe scenă cum cântă, cum dansează, cum îndeamnă publicul să se distreze, imediat vrei să îi creezi un fan club şi să te declari preşedintele lui! Alisha, tocmai ţi-am sugerat o idee! Cu plăcere! Când ne dai primul autograf?
P.S. Urmează să ne gândim unde te vei semna!
14. Cristina Scarlevschi, model
Cristina are ce povesti şi are ce ne învăţa. Pe lângă viaţa de model, bruneta mai și dansează, și nu doar simplu, ci cu acrobaţii, cu tot felul de figuri şi mişcări. Astfel, răsuceşte nu doar corpul, dar şi minţile noastre. Credeți că e cazul să vă mai povestim filosofia frumuseţii, când se vede cu ochiul liber în fotografia de alături verdictul clar? E frumoasă, dom’le, şi talentată, şi merită pe deplin prezenţa în topul nostru focos. E un element supriză într-un puzzle ce a fost modificat special pentru ca tânăra să se încadreze în toată schema! Felicitări!
13. Anastasia Visterniceanu Gorobeţ, model
Această domnişoară inspiră multă gingăşie, dar şi o atitudine tipică unui model profesionist care ştie cum să prezinte corect o ţinută. Priviţi această fotografie care frige orice inimă. Anastasia, te rog, ai milă de noi! Nu e nevoie de o cutie cu chibrituri pentru a aprinde un foc. Tânăra ştie cum să pună pe jar multe priviri şi dorinţe. În spatele unei femei atât de gingaşe se ascunde un suflet de amazoancă, suflet ce abia aşteaptă să iasă la lumina zilei. Da, Anastasia?
12. Valeria Vornicescu, model
Se pare că titlul de Miss, chiar şi a României, nu va fi ultimul în cariera ei. Valeria e demnă de o coroană cu inscripţia INTERGALACTICĂ. Şi de ce nu? Ambiţie are cât duce trenul, de frumoasă e, nici nu se discută, iar la capitolul talent… oare sunt curajoase cele care afirmă că o întrec? Am vrea să asistăm noi la un astfel de battle în stil de catwalk! Până atunci, nu ne rămâne decât să o admirăm şi să o urmărim! Totul abia începe! Hmm… unde spuneam că am lăsat pop-cornul?
11. Diana Toma, model
Bruneta cu ochii de un contrast cromatic izbitor ne face să suspinăm de sensibili ce suntem la fete frumoase. Corpul ei e o binecuvântare a naturii, dar perfecțiunea lui se datorează și grijii pe care o are Diana pentru el, ba mai mult acesta te face să devii cel mai mare scenarist de filme de acţiune. Cine ştie, poate o vom vedea în viitor o lady James Bond? Adică nu înţelegem, ce au celelalte actriţe, iar Diana nu are? Hai, că se învaţă din mers treaba cu replicile. De curând a venit cu premiul Miss Europe 1st runner up și noi o felicităm!
- Magda Popuşoi, model, agentă imobiliar
Brunetă cu ochi albaştri! O combinaţie fatală! Dar care nu i-a speriat sortitul să-i facă şi o cerere în căsătorie tocmai în vârf de munte! Aşa, sus! Mai aproape de Zei care să o învidieze! Deşi, probabil ea te-ar vinde, apoi te-ar cumpăra şi iar te-a vinde lor la preţ triplu. Dar, ar merita, nu?
- Anna Berezovsky, interpretă, profesoară
Cea mai nobilă profesie din lume, precum este cea de profesor, şi muzica pot avea în comun doar un nume! Al ei! Anna Berezovsky e femeia a cărei bunătate poate topi chiar şi cele mai reci inimi de gheaţă! Blonda cu ochii de smarald nu poate rămâne neobservată atunci când începe să vorbească în stilul lui Chopin, la fel de romantic şi melodios!
- Mihaela Skripnik, model, asistentă TV
Despre Mihaela am putea să scriem multe, să îi facem complimente şi să caracterizăm prin figuri de stil special create pentru ea. Din păcate, însă, avem puţin spaţiu. Or, avem certitudinea că va mai colabora cu noi şi în alte proiecte. Cu o carieră fulminantă de model, cu aspiraţii mari şi sincere, cu o viaţă în faţa micilor ecrane, Mihaela dă dovadă de ambiţie şi curaj. De asemenea, ne face să suspinăm după această frumuseţe ce atacă blând, fără sunet orice inimă, cât de împietrită ar fi ea. Oftăm… da!
- Doina Danielean, prezentatoare
Aţi încercat vreodată doar să o admiraţi preţ de câteva minute? Să-i urmăriţi zâmbetul, gropiţele pe care le ascunde atât de subtil, dar care oricum ies la iveală? Atât positivism emană această femeie, probabil, de aceasta e atât de „enviadiată” pe ea lumea! Dar pe Doina acest lucru nu o ia! Ea ştie ce vrea de la viaţă şi va face doar ce vrea ea!
- Mihaela Berdaga, influenceră
Oh, inimă! Te rugăm, revino la ritmul tău firesc. Da, ştim, Mihaela face pârjol din tine cu aceşti ochi de cleştar şi un corp bine lucrat la orele dans. Fii liniştit, e o fiinţă adorabilă cu mii de urmăritori pe reţelele de socializare! E o fată educată, cu studii în Europa, cu o mare pasiune pentru modă, artă şi tot ce poate inspira o tânără ca ea. Domniţa Mihaela demonstrează că sexy mai înseamnă să ai şi nişte cunoştinţe, şi educaţie, şi studii! Bravo ei!
- Natalia Ciubaciuc, femeie de afaceri, fondatoarea clinicii estetice „Epiless”
E o femeie frumoasă, cu o afacere într-o industrie ce aduce schimbări minunate. Natalia e zâna multor urmaşe ale Evei. Cine, dacă nu un specialist în domeniul beauty ar şti ce vor femeile? Natura însă a fost generoasă cu Natalia şi i-a oferit un corp de divă, o energie misterioasă ce nu te lasă indiferent; are ea acel elemente surpriză care poate să te surprindă oricând. Zâmbetul ei cald se contopeşte de minune cu lumea dură a afacerilor. Ea ştie însă cum să manevreze armele pentru ca rezultatul să fie unul superb!
- Marinela Bezer, studentă, brand manageră
Tânăra Marinela Bezer are frumuseţea în ADN. E clar ca lumina zilei. Cu o singură privire şi cu atitudine de femeie care ştie să lupte pentru ce îi aparţine, bruneta sexy de mult a decis ce vrea de la viaţă. Sau, cel puţin aşa intuim noi. Un lucru cunoaştem – a acceptat cu bucurie să participe în acest top fierbinte, ba chiar a decis să ne încânte şi cu o fotografie pentru care ai fi gata să înoţi marea în lung şi-n lat. Voi nu aşa aţi face? Noi, da!
3. Iuliana Dumitraş, asistenta şefului adjunct al Inspectoratului General al Poliţiei
Frumuseţea va salva lumea, iar Iuliana ne va salva pe noi de oamenii periculoşi. Suntem pe mâini bune! Cine a spus că în instituţiile statului nu avem femei charismatice, dornice de a arăta bine şi de a fi cochete sau înşelat amarnic. Iuliana Dumitraş a anulat toate stereotipurile şi ne demonstrează o şedinţă foto ce ar topi lejer orice gheţar. Până la urmă, frumuseţea femeilor mereu a fost muză pentru crearea lucrurilor grandioase, precum este şi acest proiect în care Iuliana e prezentă pe bună dreptate
- Olivia Manoli, brand ambasadoare Guerlain
Să fi fost şi noi un ditamai brand francez cum e compania „Guerlain”, tot nu am fi ezitat mult în a o alege pe frumoasa Olivia Manoli în calitate de brand ambasador!
În schimb o găsim pe prima treaptă a concursului nostru! Frumoasa blondă ne-a răpit inimile și sufletul cu personalitatea ei angelică, iar noi i-am oferit locul de frunte!
Succese la dialoguri intense şi nu doar despre cosmetice şi industria de beauty!
- Sanda Ţurcan, manager de vânzări, cosmeticele „Maria Galland” şi „Guinot”
Doamnelor şi domnilor, tocmai asistaţi la un moment istoric pentru revista VIP magazin, dar şi pentru acest top fierbinte! În premieră, pentru al doilea an consecutiv avem aceeaşi câştigătoare! Inegalabila Sanda Ţurcan a devenit marea deţinătoare a titlului de „Cea mai sexy femeie din Moldova” în anul 2019. O aplaudăm frenetic pentru această performanţă şi ne bucurăm mult pentru succesul înregistrat. Sanda a convins publicul să o voteze şi în acest an, iar fanii nu au dezamăgit-o! Felicitările noastre se îndreaptă către ea şi îi urăm mult succes!
Lasă un răspuns