FORMAȚIA
NOROC
„Șaizeci de ani mai târziu, «Noroc» rămâne dovada că muzica sinceră supraviețuiește tuturor vitregiilor sorții.”
Formația „Noroc” s-a anunțat pe piața artistică din toată fosta URSS cu „Cântă un artist” și „De ce plâng chitarele”. Cântau artiștii entuziasmați pe scenele autohtone și nu numai în acel sfârșit de 1966. Și cât de frumos cântau! Visele și aspirațiile lor nu aveau margini, iar tânărul Mihai Dolgan, un melodist fără pereche, aducea în scenă cântec după cântec unul mai frumos ca altul.
Aveau aceste cântece, multe dintre ele de inspirație folclorică, simțul melosului local, iar talentul lui Mihai Dolgan plus al colegilor de ansamblu, le adăuga valoare și concept modern ce putea fi citit în toate părțile din afara țării.
Numai că acel „Cântă un artist” a fost însoțit de întrebarea „De ce plâng chitarele?”, ca o profeție la ceea ce avea să li se întâmple mai târziu. După doar 4 ani de succese deosebite, colectivul e desființat sub motivul „absenței unei orientări ideologice sănătoase”. Șic! Să-ți dea în cap să găsești un asemenea argument…
Și au fost risipiți artiștii prin lume, „chitarele lor au cântat” care și unde au mai reușit, dar cei mai mulți în Rusia și Ucraina, ca abia după alți 4 ani, organele de partid din Moldova să permită reorganizarea formației în cadrul Filarmonicii, cu numele „Contemporanul”, denumire sub care formația a activat până în 1985, după care trupa a revenit la denumirea inițială „Noroc”.
„Noroc” sau „Contemporanul”, nu mai conta denumirea, deși mereu stăruia întrebarea, cu ce a supărat atât de mult pe cei de la putere denumirea de „Noroc”? Eram sortiți să fim fără noroc? Soarta ne pregătise, însă, argumente forte – mari artiști ai neamului ca Ștefan Petrache, Ion Suruceanu, Ion Aldea Teodorovici, Liviu Știrbu, Anatol Neamțu, Anatol Bivol, Iurie Sadovnic, surorile Ciorici, Sergiu Testimițeanu, frații Anatol și Alexandru Cazacu, Ricu Vodă, Gheorghe Țopa, Valentin Goga, Vladimir Rusnac, Radu Dolgan, Lidia Botezatu, Mihai Dolgan și mulți alții. Astăzi nume legende care au fost nu numai cântăreții colectivului, acestui plai, dar și dârzenia și demnitatea lui.
S-au încăpățânat cei din „Noroc” să supravețuiască tuturor vitregiilor sorții și astăzi îi găsim cu 60 de ani de rezistență și activitate în spate. Duc frumos mai departe faima colectivului și a conducătorului Mihai Dolgan, cel care nu a mai rezistat după atâtea presiuni și ignorări și a părăsit această lume mult prea devreme. Dar creația dumnealui va dăinui mereu, așa precum ne dorim ca și „Norocul” să ne fie veșnic.
