TOP BRANDURI 2019: Gedeon Richter

Gedeon Richter a dat un suflu proaspăt pieței farmaceutice din Republica Moldova. Cel mai important eveniment al anului fiind lansarea preparatului original antipsihotic „Reagila” pe piața farmaceutică din țara noastră. Produsul dat nu are un analog în lume și deja s-a afirmat cu brio în SUA și alte state. Conform datelor cercetărilor de marketing, oferite de către Pharmaceutical Marketing Group, în 9 luni ale anului 2019 compania Gedeon Richter deține întâietatea pe piața farmaceutică a R.M. din mai mult de 1000 de producători farmaceutici locali și străini, cu o cotă de piață de 6,32%.

Promovarea brandului

Astăzi, logoul Gedeon Richter poate fi văzut la multe congrese și conferințe ștințifico-practice, la care compania participă în calitate de partener general și sponsor al forumurilor științifice locale și internaționale. În plus, Gedeon Richter e cunoscut în țara noastră și pentru activitatea sa de caritate. În octombrie 2018, Gedeon Richter a donat medicamente în valoare de 2,6 milioane lei, proiectul având ca scop furnizarea gratuită a medicamentelor către populația Moldovei, cea mai mare parte fiind distribuită persoanelor în etate din zonele rurale, care suferă de hipertensiune arterială și osteoporoză.

Produsele anului 2019

În acest an, Gedeon Richter a plasat pe piață 2 produse noi: Raenom, pentru tratarea eficientă a maladiilor sistemului cardio-vascular și Donasert, folosit în practica ginecologică.

„Noi cercetăm, noi inovăm, noi avem grijă. Din 1901”.

Acest slogan reflectă atât prezența unei baze moderne de cercetare a companiei, care permite să dezvolte și să pună pe piață medicamente noi originale și clasice, precum și tradițiile, și istoria bogată care datează la începutul secolului trecut.

2020

Din anul viitor, în Moldova urmează să ajungă noi medicamente de la Gedeon Richter: preparatul combinat Ekvamer pentru tratamentul hipertensiunii arteriale și tulburărilor metabolismului grăsimilor și preparatul ginecologic Sawis. De asemenea, fiind o companie social-responsabilă, va continua activitatea orientată spre promovarea modului sănătos de viață, participând la diverse proiecte sociale din țară.

Alexandr Derbențev, Directorul Reprezentanței Gedeon Richter în Republica Moldova

Anul 2019 a fost unul de succes pentru Gedeon Richter, am înregistrat și am lansat trei preparate noi pe piața farmaceutică din Moldova, ceea ce înseamnă că mai mulți pacienți vor putea beneficia de un tratament eficient și modern. De asemenea, în acest an am organizat și am petrecut zeci de conferințe științifico-practice în cadrul cărora specialiști cu renume din țară și de peste hotare, invitații noștri, și-au împărtășit experiența lor profesională pe marginea metodelor moderne de tratament cu medicii din R.M. Prin urmare, ne confirmăm misiunea pe care o avem – de a asigura populația țării cu medicamente de o calitate înaltă, eficiente și inofensive.

Abonează-te la articolele

Vip Magazin