Top Branduri 2020: O’key Imobil

În timp ce multe companii au renunțat la mai mulți angajați sau au falimentat, O’Key Imobil a reușit să-și mențină echipa și chiar să o mărească. Compania a mers mereu pe principiul câte puțin, dar calitativ. În condițiile de pandemie, O’Key Imobil a ales să nu implementeze nimic nou și s-a concentrat mai mult pe adaptarea la schimbările proiectului Prima Casă.

Pandemia este etapa în care O’Key Imobil a pus un mai mare accent pe priorități și și-a organizat mai atent strategia. Totodată, este perioada în care a înțeles că acum, mai mult ca oricând, contează mult atitudinea empatică, susținerea și comunicarea calitativă care să contribuie la depășirea distanțării și fricii care a apărut în societate. Totuși, O’Key Imobil își propune după ce această criză va fi depășită, să se regăsească în același echilibru în care a fost găsită înainte de pandemie, dar cu o lecție învățată în plus.

Rețelele de socializare
Pentru O’Key Imobil, rețelele de socializare au un rol decisiv în promovarea brandului. Lucru de care s-a convins de nenumărate ori. Compania a pus accent pe mediul online și a implementat toate inovațiile din domeniul dat pentru a se promova. Astfel, a fost întotdeauna în vizorul actualilor și potențialilor clienți, reușind să comunice ofertele pe care le are.
Istorie
O’Key Imobil s-a născut din pasiunea pentru imobiliare și din dorința de a crește standardele serviciilor existente în acest domeniu. Compania pune preț pe calitate și, din acest motiv, oferă servicii profesioniste, care aduc un plus de valoare partenerilor săi. Serviciul imobiliar nu înseamnă doar intermediere, de aceea clienții săi primesc toată consultanța necesară pentru a le asigura confortul în luarea unei decizii corecte.
Misiunile companiei
• Oferirea serviciilor calitative prin profesionalism;
• Operativitate și fiabilitate;
• Informarea, consilierea și susținerea clienților în cadrul tranzacțiilor imobiliare.
Viziunea companiei
O’Key Imobil și-a propus din start de a crea strategic și în scurt timp un brand puternic, poziționat printre liderii din domeniul imobiliar, care se bazează pe satisfacția clienților, motivația și atașamentul angajaților, raportul avantajos calitate-preț și o ofertă vastă. Succesul companiei se formează continuu având la bază organizarea eficientă, calitatea, echipa profesionistă și un portofoliu larg.
Valorile companiei
• Clienții sunt prioritari oricând.
• Angajații sunt investiția de bază și cheia unei echipe de profesioniști.
• Perseverența de a fi azi mai buni ca ieri și mâine mai buni ca azi.
• Transparență – sunt sinceri, discreți și acționează în conformitate legală.
• Demnitate, pentru a merita respectul și fidelitatea partenerilor.

Un principiu de bază al O’Key Imobil de la lansare până în prezent este menținerea calității înalte a serviciilor și deservirii, astfel încât fiecare client să aibă parte de o experiență ușoară, plăcută și un rezultat pe care să vrea să-l recomande. Iar recomandarea pentru noi este cea mai eficientă metodă de promovare și unul dintre punctele forte în termen de vânzări. Dacă vânzarea sau cumpărarea de imobile se asociază involuntar cu cheița galbenă sau denumirea O’Key Imobil – nu există o mai mare împlinire pentru noi.

Alina Moldovan Madan – Directoare O’Key Imobil

Abonează-te la articolele

Vip Magazin