Top Branduri 2020: Repromed +

Se împlinesc doi ani de când Repromed+ și-a deschis oficial ușile pentru pacienți, din necesitatea de a răspunde nevoilor și exigențelor pacientului de astăzi, pentru a oferi oamenilor servicii de calitate superioară, comparabile cu cele oferite în alte spitale din străinătate.

De la inaugurare, mii de pacienți din întreaga țară, dar și de peste hotare au beneficiat de proceduri, investigații sau intervenții specifice. În această perioadă, la maternitatea Repromed+ s-au născut peste 1200 de copii. Cel mai tânăr pacient operat a fost un bebeluș de doar 2 săptămâni, iar cel mai vârstnic pacient are 90 de ani. Au fost introduse noi tehnici medicale care se fac în exclusivitate la Repromed+ cum ar fi ecografia cu substanţă de contrast. De asemenea, s-au realizat intervenţii specifice cu un grad sporit de complexitate în domeniul ortopedie-traumatologie, în chirurgia ficatului și pancreasului sau mamologie.

Prin utilizarea unor tehnici chirurgicale moderne, chirurgii din Spitalul Repromed+ realizează intervenții minim-invazive laparoscopice, însumând și o experiență anuală a peste 50 de intervenții bariatrice. Acești pacienți au câștigat lupta împotriva obezității. Cel mai obez pacient operat a avut 300 de kilograme. La Repromed+, pe primul plan este interesul pacientului, iată de ce mereu este în căutarea celor mai eficiente și sigure tratamente pentru cei care îi trec pragul.

La Repromed+ sunt peste 30 de specialități medicale, printre care: chirurgie, maternitate, pediatrie, oftalmologie, ORL copii și adulți, traumatologie, proctologie sau mamologie și zeci de medici la care tu și cei dragi vă puteți programa pentru a rezolva problema medicală sau pur și simplu pentru un control de rutină. În 2021, alege cel mai valoros cadou – ai grijă de sănătatea ta și a celor dragi.

 

Centrul medical Repromed+
Centrul medical Repromed este specializat în diagnosticul și tratamentul dereglărilor funcției reproductive a femeilor și bărbaților. Începând cu anul 2012, echipa Repromed+, aplicând metoda de fertilizare în vitro în tratamentul infertilității, a contribuit la nașterea a peste 2300 copii. Împreună cu specialiștii Repromed+, visul de a avea copii poate deveni realitate!

Doi ani de Repromed+ înseamnă vieți salvate zi de zi. Acest Spital este despre oameni, despre bucuria din privirea pacienților atunci când le rezolvăm problema medicală și îi vedem sănătoși. Repromed+ este despre sănătate și despre modul în care fiecare membru al echipei e dedicat pacienților și unei misiuni comune: acea de a avea grijă de sănătatea celor din jur.
Suntem bucuroși să contribuim la momente care schimbă vieți, să fim alături de pacienții noștri cum știm mai bine. Mulțumim tuturor pentru încredere și respect. În continuare, vom avea grijă de sănătatea ta și a celor dragi ție. Cu profesionalism, responsabilitate, grijă și dedicație.

                                  Adrian Hotineanu – Directorul Spitalului Repromed+

Abonează-te la articolele

Vip Magazin