Posted byEugenia Ion
ianuarie 21, 2023
Timp citire 6 min
Directoare Vocea Basarabiei Radio/TV
Numele ei rezonează perfect cu frecvențele radio. Aici și-a dedicat 35 de ani și continuă cu pași mari să facă schimbarea. De ceva timp, Valentina Ursu este directoarea postului de radio și televiziune Vocea Basarabiei, lăsând în urmă 18 pagini de la Radio Europa Liberă și alte 17 de Radio Moldova. Cunoaște povești de viață de la firul ierbii până la Everest. Ador simplitatea cu care își iubește echipa și сu care iese în teren să afle păsul cetățeanului și pulsul realității din societatea moldavă.
Este o meserie la care nu ai un program fix; este una în care îți lași sufletul și mintea.
35 de ani de radio…? Zic și eu, ca scriitorul, eseistul Andrei Pleşu, sunt vechi, domne’, sunt vechi. Treizeci și cinci de ani i-am petrecut în studiourile radioului, dar nu m-am plictisit nicio singură oră din viață făcând această meserie.
Cum ați reușit să ajungeți la inima ascultătorului? Eu mi-am câștigat încrederea publicului, în ani de zile. Sunt o norocoasă. Am lucrat la Radio Europa Liberă alături de oameni care își cunosc meseria. Acum sunt la „Vocea Basarabiei”. Îmi doresc să fim o echipă bună, să reușim să promovăm jurnalismul de calitate.
În funcția de directoare la Vocea Basarabiei Radio și TV, ce așteptări aveți de la dvs. și de la cei din jur? Eu mereu am spus că radioul este locul unde mi-am trăit, îmi trăiesc și sper să mai trăiesc… o altă viață a vieții mele. Radioul, odată ce te prinde, nu-ți mai dă drumul niciodată. „Vocea Basarabiei” e locul potrivit unde îmi place să muncesc alături de o echipă tânără de excepție. Colegii știu că este o meserie la care nu ai un program fix; este una în care îți lași sufletul și mintea – și care te macină încet. Dar la sfârșitul zilei, obiectiv judecând, nu ai cum să nu constați că este una dintre cele mai frumoase meserii.
Cum s-au schimbat lucrurile în timp? Ideea e ceea ce faci, nu titulatura, căci acum conduc un colectiv. Partea de coordonare îmi ia mult timp, dar nu mă împiedică să mai fac meseria de care sunt îndrăgostită. Eu am făcut tot ceea ce se putea face în radio. Am făcut și fac interviuri. Am făcut reportaje pe teren, am făcut emisiuni din toată grila, de la matinale până la emisiuni de weekend, mai fac și acuma. Toate îmi plac. Acum conduc un post de radio și tv. Cred că este o realizare profesională.
Este o meserie la care nu ai un program fix; este una în care îți lași sufletul și mintea.
Cât de mult vă alimentează comunicarea cu oamenii de la firul ierbii, așa cum iubiți să le spuneți? Cel mai mult îmi place că pot să aflu opinii diferite și să cunosc oameni interesanți. Eu, în viața de zi cu zi, sunt foarte sociabilă, dar munca de jurnalistă mă „forțează“ să comunic mai mult. Și asta îmi face bine. Greu îmi este să aleg fragmente din interviurile din provincie. Mie îmi place să ascult oamenii, așa că rar îi întrerup în timpul unei discuții. Și, pentru că sunt foarte curioasă, se întâmplă să am mai multe întrebări decât minutele pe care le am la dispoziție pentru o emisiune la radio.
Și ce trebuie să facem în asemenea caz? Jurnalistului nu i se oferă pe tavă subiectul sau povestea nemaipomenită. Trebuie să pui întrebarea potrivită, la momentul potrivit, pe tonul potrivit. Astfel vin la radio cu „desaga plină” pentru emisiunea „La firul ierbii”. În general, jurnaliștii trăiesc cu gândul că, prin ceea ce propun publicului, pot schimba lumea. Eu am încercat să lucrez cu senzația asta că, prin ceea ce fac, lumea se va schimba în bine. Poate e o iluzie, dar eu am nevoie să cred în asta. Pentru mine farmecul mersului pe teren este că înveți ceva din drumurile pe care le faci.
Ce morală putem desprinde de aici? Succesul durează o oră sau poate o zi.
Ce vă face rezistentă și vă oferă mai multă încredere în forțele proprii? Am o familie foarte frumoasă. Am doi copii minunați, încercăm să facem multe lucruri împreună.
Anul acesta ați jucat și nunta fiicei, cum ați trăit aceste emoții? Trebuie să spun că mama și fiica împart aceleași principii de viață și aceeași pasiune pentru jurnalism. Suntem două generații de femei puternice. Irinuca știe atât de multe lucruri, a căzut biblioteca pe ea, cum se spune… A fost o nuntă poveste. Am trei copii, al treilea e ginerele Dumitru.
Care este cel mai prețios sfat primit de la mama dvs. și transmis mai departe fiicei? Că Dumnezeu este alături în viața asta și îl simțim aproape și avem încredere că El le așază pe toate așa cum știe să o facă cel mai util.
Cine este persoana care vă cunoaște cel bine? Omul de lângă mine și omul de la firul ierbii.
