Valeria Dima: Frumusețea ca misiune #womeninspire

Fondatoarea Nefertiti Beauty Room, medic-cosmetolog Amsterdam, Chișinău, Koln

Nu se teme să riște acolo unde alții ezită. Valeria Dima a construit o rețea de saloane peste hotare și în Moldova, demonstrând că frumusețea poate fi o punte între femei, culturi și vise. 2025 a fost pentru ea un an al curajului, al extinderii și al limitelor sănătoase – a învățat să-și acorde timp și să caute echilibrul dintre carieră și familie, asumându-și cu perseverență misiunea de a reda prin serviciile saloanelor sale încrederea femeilor și de a le reaminti cât valorează.

Mi-am deschis ușa spre fericire atunci când am renunțat să mai aștept „momentul perfect”.

Reușitele mele din 2025 sunt legate de expansiune și asumare. Am investit concomitent în saloane în Moldova, Germania și Olanda – sună frumos, dar în spate e enorm de multă muncă, logistică, sacrificii, dar și convingerea că frumusețea e limbaj universal. Am riscat, dar am făcut-o cu toată inima. Am crescut ca femeie, profesionist și lider, înțelegând că fiecare decizie grea te ridică.

Știu să setez limitele și să refuz, chiar și atunci când îmi vine mai ușor să sacrific timpul meu pentru alții. A durat ceva timp să mă formez astfel. A durut vina, judecata, neînțelegerile… dar mi-a prins bine. Mi-a arătat că nu pot fi de folos nimănui dacă nu am grijă, în primul rând, de mine.

Mi-am deschis ușa spre fericire atunci când am renunțat să mai aștept „momentul perfect”. Am învățat că pot fi fericită într-o zi haotică, între doi clienți sau printre jucăriile copiilor. Fericirea nu e o destinație, ci un acord pe care îl faci cu tine.

Într-o zi doar pentru mine, fără program de muncă, aș dormi până mă trezește liniștea, nu alarma. Aș bea cafeaua în voie, fără grabă. M-aș plimba pe jos, fără telefon, doar eu cu mine. Și probabil, în ultima parte a zilei, tot la un curs m-aș trezi, pentru că învățarea e felul meu de a respira.

Ziua perfectă este cea în care îmi văd copiii zâmbind, echipa mulțumită și clienta ieșind din salon cu încrederea ridicată. Și o zi în care reușesc, măcar o oră, să fiu doar Valeria – nu medicul, nu mama, nu antreprenoarea – doar eu, cu gândurile și liniștea mea.

Mă emoționează bunătatea sinceră a oamenilor. Când o femeie îmi spune că i-am redat încrederea în ea. Sau când copiii mei îmi spun: „Mami, ești cea mai bună”. Astea sunt momente care mă topesc complet, oricât de tare mi-aș ține armura.

În spatele unui program plin și al unei aparente puteri, e o femeie care simte profund, care are zile când plânge de oboseală și care nu se oprește pentru că are un „de ce” foarte clar: familia și misiunea de a ajuta alte femei să se vadă din nou frumoase și valoroase.

A reacționa înseamnă întâi de toate a fi prezent. Să fii acolo cu adevărat, să simți, să răspunzi din inimă. Să nu lași nimic important să treacă pe lângă tine fără să-i dai atenție.

Dacă m-aș putea întoarce într-un moment, doar ca să-l mai simt, ar fi clipa în care mi-am ținut copiii în brațe pentru prima dată. Nimic nu egalează acea intensitate.

Integritatea, respectul, dorința sinceră de a ajuta sunt valori care mă ghidează în alegeri și acțiuni. Nu fac compromisuri când vine vorba de calitate, de etică și de respectul pentru timpul și banii oamenilor. Cred că, dacă ești sincer în ceea ce faci, succesul vine oricum.

O parte importantă a misiunii mele este să creez o comunitate unde femeile se simt sprijinite și valorizate. Îmi place să văd cum, prin meseria mea, le ajut să se privească altfel în oglindă, dar și să-și schimbe atitudinea față de viață. Fiecare zâmbet recâștigat e o confirmare că frumusețea nu e putere. Atunci când o femeie se simte bine în pielea ei, își recapătă curajul de a construi, de a visa și de a inspira la rândul ei.

Împlinirea mea este dublă: familia și profesia. În familie găsesc forța și sensul, în profesie – expresia pasiunii și a dorinței de a construi. Cred că frumusețea este puntea prin care pot aduce femeilor încredere și prin care pot lăsa o urmă reală în viața comunității mele.

Interviu de Lina Negru, Foto: arhiva personală

#avânt

Abonează-te la articolele

Vip Magazin