Victoria Greggio – OMUL ANULUI 2023

PSIHOLOGUL DIASPOREI

Mă inspiră că pot inspira pe alții

Promovează importanța sănătății mintale, iar în 2023, după 14 ani de experiență, a hotărât să-și spună povestea, să devină o persoană publică și să ajute mai multe persoane să-ți trateze sufletul și conștiința. Victoria Greggio este psihologul diasporei, psihoterapeut și sexolog-terapeut. Agenda îi este mereu plină, începând de la moldoveni, până la diverse naționalități ale lumii. Și toți cu dorința de a fi bine.

Oamenii sunt atât de complecși și atât de puternici, reușesc să renască din cenușă și sunt cu adevărat eroii propriei vieți. Eu mereu am știut că omul, în esența sa, este cea mai puternică ființă pe care a creat-o Dumnezeu. Am descoperit că în fiecare om trăiește un Dumnezeu sau un magician.

Trecutul nu poate fi schimbat, trebuie să fie doar acceptat, trecutul nostru este plin de resurse. Mi-ar fi plăcut probabil să dau mai mult timp oamenilor dragi, pentru că viața este foarte scurtă.

Cu adevărat, eșecurile sunt lecții nemaipomenitedar de ceva timp evit să mai cred în ele. Nu am așteptări și respectiv, nu am dezamăgiri. Îmi fac munca zi după zi, iar atunci când ceva nu-mi reușește, învăț sau înțeleg că așa a fost să fie, să fac o pauză. Mă ascult mai mult pe mine, sufletul și corpul meu.

Succesul meu nu depinde nicidecum de părerea altora despre mine. Mă simt plină de succes și atunci când sunt singură acasă. Cât despre cifre, anul 2023 l-aș asocia cu cifra 14. Pentru că au fost până la el 14 ani de carieră, de muncă, de cunoștințe, de relații fantastice cu oamenii.

2023 a fost despre o provocare importantă, ieșirea din umbră, am evitat timp de 14 ani să ies în mediul online, să fiu o persoană publică, pentru că atunci când ieși cel puțin cu un profil pe Instagram sau pe rețele de socializare, devii o persoană publică. Asta a fost cea mai mare reușită a mea și mă bucur că, în același timp, am reușit să rămân aceeași.

Poate sună arogant, dar asta este: sunt mândră de mine pur și simplu. Sunt mândră de mine pentru rezultatele pe care le-am obținut, dar cel mai important, sunt mândră pentru dragostea și înțelegerile pe care le am în fiecare zi față de mine și corpul meu. Sunt mândră că am relații sănătoase, am reușit să am persoane minunate în jurul meu, sunt mândră că am un soț, am un copil, și oameni dragi. Sunt mândră că trăiesc în echilibru.

Sfaturi pentru viitori psihologi? Învățare continuă, formare continuă, citire și descoperire continuă, în diferite țări ale lumii. Spre exemplu, ceea ce am învățat în Italia este diferit de ceea ce am învățat în Marea Britanie sau în Rusia. Din acest motiv eu spun: învățați peste tot, trageți concluzii și concepeți metode personale care să funcționeze. Dezvoltați-vă personal ca să puteți să inspirați, să ajutați și să vă faceți bine munca. Atât.

Nu știu ce urmează. Nu sunt persoana care planifică cu lux de amănunte cariera. Sunt o persoană care muncește pentru ații. Urmează să-mi fac munca la fel cum o făceam și până acum, urmează să învăț mai mult, să citesc mai mult, să trăiesc mai mult și să ajut cât mai mulți oameni, de acasă și din diasporă.

Există mai multe probleme majore legate de psihologie care ar trebui discutate mai des, inclusiv stigmatizarea și discriminarea persoanelor cu probleme de sănătate mintală, impactul tehnologiei și gestionarea stresului și a echilibrului vieții. Prin conștientizare și dialog deschis, aceste probleme pot fi adresate pentru a îmbunătăți sănătatea mintală și a reduce impactul negativ al acestora.

Mă inspiră oamenii, pentru că oamenii luptă mereu cu demonii proprii, cu traume, cu răni, cu complexe de care sunt măcinați ani și ani la rând. Îmi place să-mi ghidez și mă inspiră această ghidare a pacienților ca să-și transforme visele în realitate, să crească profesional, să-și construiască un viitor, să fie eliberați de jugul rănilor, să trăiască prezentul, să spere la un viitor frumos lipsit de anxietate și de depresie. Mă face să fiu mai motivată.

Abonează-te la articolele

Vip Magazin