Viorica Nagacevschi ştie cum să îţi cânte la strunele sufletului şi asta graţie cărţilor ei, talentului de a modela cuvinte şi stări. Nu îi place să piardă timpul, mereu e implicată în acţiuni frumoase, iar când se refugiază în intimitatea casei ei mici şi cochete, ştie că bateriile îşi vor primi doza de energie.
1.Visurile sunt bune la orice vârstă atât timp cât nu ești obligată să le realizezi. Eu visez, ca orice om, să-mi pot armoniza gândurile cu dorințele mele lumești. Or, la ce bun mai avem noaptea în față? Dacă tare aş vrea, aș putea visa și cu ochii deschiși. Filmul nopții mele de acum e tot mai concentrat pe odihnă. Multă odihnă. Vreau să-mi așez ochii pe o carte bună. Vreau să călătoresc acolo unde ziua nu se termină nici peste 24 de ore. Vreau să-l văd pe Vasile cu succese realizate.
2.Cartea nescrisă încă de mine sper să arate bine. O carte bună trebuie trăită. A scrie doar de dragul scrisului este un timp ratat. Prea multe subiecte îmi bântuie creierul, însă, până la urmă, Dumnezeu știe ce va alege să rămână scris. Nu fac planuri niciodată. Eu las ferestrele deschise să-mi intre lumea în interior și să-și facă mendrele ei. Nu dau pe nimeni afară, ci doar dacă se găsește cineva să mă bântuie mai tare decât ar fi normal; atunci scot subiectul la discuție și… apare o carte nouă.
3.Femeile au două tipuri de frici: albe și negre. Fricile albe sunt fără suport temeinic, dar provoacă cea mai mare discordie. Fricile negre sunt ale femeilor care au alăptat cel puțin odată-n viață. Din frica de a pierde laptele, de a se preface în negru, femeile duc cea mai valoroasă responsabilitate. Pentru copii, e natural să porți frică, doar ești mamă.
4.Zilele vin la fel ca toate celelalte, și doar noi putem fi singurul giuvaiergiu al vieții pe care ne-o construim. Rutina mea e simplă: cafeaua dimineții își face loc pe biroul notarial, după care intervine munca mea cu clienții; amiaza – un timp sfânt pentru a răsfoi internetul; seara vine cu ședințe și proiecte pentru noi aventuri sociale; noaptea bate la ușă cu câteva rânduri lăsate undeva pe Facebook, 10-15 pagini citite dintr-o carte care își așteaptă rândul; apoi, visul… care mă prinde tocmai atunci când viața îmi este cea mai dragă.
5.Ritualul, în opinia mea, se asociază cu o acțiune nomadă, care vine în mintea femeii atunci când ea tinde spre perfecționism. Eu n-am fost și nu tind spre acest lucru. Ador imperfecțiunea pentru că-mi dă mai multă inspirație care mă face parcă mai specială și mă impune să trăiesc altfel decât după regulile scrise.
6.Lenea este cea mai rea meteahnă pe care omul o deprinde fără să plătească tribut pentru ea. Orice muncă are un preț. La fel, și tăcerea. Nimic nu este mai dăunător decât muțenia care se aude fără a ști că e atât de strigătoare. Nu mi-au plăcut liniștile pe termen lung niciodată. Pentru mine, ele sunt neliniștitoare. Suntem atât de călători în lumea asta, că ar fi un mare păcat să-ți irosești viața pentru a-ți dichisi sufletul doar cu plăceri egocentrice.
7.Înainte de somn, spun rugăciunea „Tatăl Nostru”, rugăciunea magică. Oare e atât de puțin?!
8.Femei ca mine sunt o planetă. Oamenii au milioane de calități bune de urmat. Eu mi le aleg pe cele care știu să mă inspire pe mine în primul rând. Le găsesc rostul și apoi acționez. Cum ar fi cuvintele… care sunt pentru răni, artere despicate, gânduri naufragiate și pentru „ne-devreme acasă”? Sunt pentru „vai de capul tău” și pentru tălpi lăsate peste jurăminte pe covorul roșu. Ele sapă în piatră până se găsesc izvoare, care curg fără ulcioare, fără zile însorite sau fără gândul de a le aduna în fântâna de la poartă, de unde setea se face mult mai strigătoare.
9.Femeile nu au vârstă, au doar pașaport biometric. Dar niciodată un act de identitate nu poate înlocui un suflet de femeie. Femeile sunt ca mansardele care sunt pentru iubiri… pentru nesomn și zile fără perdele. Sunt pentru săruturi lăsate la-ndemână, pe care le găsești oricând în suflet undeva, unde doar soarele răsare pe-apucate, fără să tresară casa, geamul sau hogeacul. Femeile sunt pentru zilele și nopțile ce îți aduc lumină chiar și atunci când noaptea stinge felinarele pline de singurătate…
10.Cred în materializarea gândurilor. Viața mi-a dat prea multe lecții despre cum e să fii atent la ceea ce îți dorești și la ceea ce vorbești. E mai bine să aduni o mie de „nu” decât o dată să spui „da” și să eșuezi definitiv. Există o judecată intimă, cea de apoi, care ne spune cât de mult am greșit cândva, dar cu nimic nu poți repara greșeala. Nimeni nu știe până la urmă cine te face om: poate cerul, poate încercarea, poate un el sau chiar tu singură. De aceea, adevărul este o noțiune spre care trebuie să tindem încet și apăsat.
Text: Iuliana Mămăligă
Foto: Arhiva personală