Poetul, prozatorul, dramaturgul și columnistul Dumitru Crudu împlinește astăzi 49 de ani. Operele lui și-au câștigat atât publicul iubitor de proză și poezie, cât și de teatru. E același Om care crede în Litera sa și sub a cărui peniță Republica Moldova se dezvăluie în foiletoane care ne ajută să o suportăm mai ușor. De data asta, vă invităm să revedeți zece adevăruri spuse de cel pe care vă promitem să-l urmăriți și în alte proiecte marca VIP magazin.
- E timpul să ne asumăm aşa cum suntem. Cel mai tare preţuiesc renunţarea. Şi puterea de a-ţi înfrânge, înăbuşi pornirile. Eu nu vreau să fiu liber, eu vreau să fiu un om care poate renunţa la libertate. Adevăratul om e cel care poate renunţa. Adevărata libertate e renunţarea la libertate.
- Gulerele albe, un bun venit… în lumea moldovenească. Toţi oamenii pe care i-am preţuit în tinereţe purtau gulere albe. Şi aveau ceva de spus. Pentru că aveau biciclete.
- Femeia-dirijor simte… când bărbatul pianist cântă fals. De vină poate fi şi pianul. Ar trebui schimbat urgent pianul.
- Femeia care știe că… bărbatul e îndrăgostit de ea e ca marea care nu îngheaţă niciodată.
- Când voi fi bătrân, mă voi revolta pe… faptul că la tinereţe nu ştiam ce fain e să fii bătrân.
- Astăzi, rămân în picioare și… cred că cea mai mare fericire a omului e să fie bătrân.
- Clovnul aproape jignit… e un consilier roşu.
- Confuz e meleagul care… e doar meleag, şi nu Patrie.
- Circul și-a strâns cortul și… a rămas în urma lui doar mizerie. După ce frumosul trece, rămâne foarte multă mizerie. Soluţia e ca ceea ce e frumos să nu treacă niciodată.
- Teatrul, un eseu sau… poate, pur şi simplu, ceva atât de preţios. Dar tot ce e preţios e atât de rar.
Concept: Ana Popenco. Foto: Fotoroom.md
Lasă un răspuns