Este un nume puternic pe piața organizării de evenimente de la noi din țară și un brand larg recunoscut, iar aceasta pentru că și-a structurat complex oferta și diversitatea serviciilor prin prisma inovației. Astăzi Media Show Grup are soluție pentru orice doleanță pe nișa sa, semnează proiecte de anvergură – festivaluri cu capacitate de zeci de mii de oameni, concerte, conferințe și orice formă de evenimente, oferind pentru ele dotare tehnică complexă și de ultimă generație, dar și implicarea conceptuală prin două echipe creative în frunte cu regizori profesioniști.

13 ani de activitate

Fondată în anul 2006, Media Show Grup a cunoscut la propriu dezvoltarea artistică și tehnologizarea evenimentelor din țara noastră. Putem spune că a participat activ la acest proces și a schimbat viziunile și gusturile beneficiarilor săi odată cu propria perfecționare prin raportare la piața externă. Iar cei 13 ani de activitate culminează în prezent prin universalitatea companiei.

2019 prin rezultate

Media Show Grup s-a remarcat în acest an prin două tipuri de servicii: pe de o parte publicitate, producerea construcțiilor și decorațiunilor, pe de alta – regie video, grafică, animație, design 2D și modelare 3D. Pentru al 3-lea an consecutiv, echipa Media Show Grup a organizat unul dintre cele mai cunoscute festivaluri din Republica Moldova – Ziua Națională a Vinului, care, în 2019, s-a diferențiat prin extinderea teritoriului, program inedit de zi și de seară. Tot în acest an, clienți fideli precum Auto Mall, Avon, Cricova, Oriflame ș.a. au rămas mulțumiți de munca echipei MSG. Lista continuă să se extindă, întrucât serviciile de calitate sunt garantate. Apropo, despre calitate – anul curent a însemnat pentru Media Show Grup obținerea certificării în organizarea și sincronizarea proiectelor complexe în bază de VECTORWORKS, LIGHTCONVERSE, CATALYST, HOG4, GRANDMA2, ROBE L-accoustics. Nu știm dacă vă spun multe aceste noțiuni, dar cu siguranță cunoscătorii înțeleg nivelul.

A fost și un an plin de provocări și auto-depășiri în mai multe cazuri. Una dintre ele a fost și pășirea pe terenul organizării și coordonării evenimentelor de tip business – Forum, Conferință, Summit. „Orice proiect este o provocare pentru noi pentru că ținem să creăm un concept unic și impresionant, să cunoaștem bine clientul și să-i oferim soluția potrivită, să simțim publicul și să mulțumim pe toată lumea. Este uneori o misiune ușoară, alteori foarte grea, dar acesta este farmecul a tot ce facem, iar reușita evident că ne bucură.”, susține directorul companiei Media Show Grup, Irina Ivancova-Botnarenco.

Misiune și viziune

Media Show Grup se prezintă drept compania ce lucrează din pasiune. Nu mizează pe PR sau Marketing jucat, punând accent doar pe istoria companiei și faptele realizate. Inițial, neavând capital de pornire sau un finanțator, totul a început de la pasiune și setea de a vedea ideile aplicate în realitate, iar prin perseverență pasiunea a dat roade și astăzi, sub umbrela Media Show Grup activează peste 40 de persoane, în departamente precum Creativitate, Marketing & Producere, Show & Producție video, iar totul este în continuă creștere.

Irina Ivancova-Botnarenco, Director Media Show Grup SRL
Ce înseamnă realizarea unui proiect? O echipă. Doar că o echipă este începutul. O echipă unită este continuitatea, iar o echipă care știe să lucreze cot la cot și are aceeași viziune este echivalentul succesului. Media Show Grup nu înseamnă doar lumină, sunet, regie. Media Show Grup înseamnă o echipă tânără, ambițioasă, creativă, care, în fața oricăror încercări, spune: „Vom demonstra că imposibilul este posibil!” Promovarea companiei o obținem prin fapte. Convingem clienții și publicul că Media Show Grup e într-adevăr agenția celor mai bune strategii prin conceperea și desfășurarea evenimentelor la cel mai înalt nivel.