Gloriei Gorceag, interpretă, prezentatoare TV.

Când eram copil, aveam televiziune prin cablu, lucru rar întâlnit prin ’95 sau cel puţin pentru blocul în care locuiam. Aşadar, ştiam pe dinafară toate replicile din blockbusterele din acele vremuri, iar Van Damme mi se părea cel mai tare tip din lume. Asta până a apărut „Titanic” şi am făcut cunoştinţă cu superbul DiCaprio. După ce am primit cadou un DVD, am devenit un cinefil adevărat. Puneam „pe skip” doar desenele animate, mi se păreau infantile, o pierdere de timp, aşa credeam până m-am îndrăgostit, iar alesul inimii mele mă ducea la cinema alegând desene animate. M-am îndrăgostit şi de ele.

Acum suntem în 2017 şi aproape zi de zi apar filme noi, unele interesante, altele nu prea. Că apar filme noi, este, desigur, un lucru bun pentru oricare pasionat de cinema, aşa cum sunt eu. Mai puţin plăcut este însă când apar filme lipsite de sens, la care nu rezişti până la capăt.

Dar acum voi vorbi despre filme bune, filme care m-au entuziasmat de-a dreptul. „The Accountant” („Contabilul”), un thriller nouţ şi foarte bun. „Fantastic Beasts and Where to Find Them”, un film pur şi simplu magic. „The Revenant”, desigur. Dar eu aş da un 10+ pentru toate filmele în care joacă Leo. Da, recunosc, sunt o fană a lui DiCaprio. Îmi mai place toată filmografia actriţei Cate Blanchett. Îmi mai plac Keira Knightley, Kate Winslet, Robert De Niro, lista e lungă de fapt.

Păcat că nu mă pot pronunţa vizavi de cinematografia autohtonă. Poate pentru că nu e resuscitată încă.

În general, iubesc filmul care relaxează şi înveseleşte, care îmi rămâne în memorie şi mă învaţă ceva nou.