De la el am învățat cum e să ai un nume ireproșabil. Şi că timpul costă. Mai ales al său. Decât să îl ofere gratis cuiva care nu merită, mai bine îl va folosi pentru pasiunile care îi drăgostesc și îi chinuiesc la modul frumos sufletul – citește, scrie, pictează în vin. Vorbim de Vasile Botnaru. Cei de la revista „VIP magazin” au decis să afle ce făcea jurnalistul la vârsta de 12 ani, la ce visa și ce evenimente i-au marcat ultimii 12 ani din viață.

  • Viaţa este imensă în adolescenţă. Mereu se deschid spaţii noi care îţi furnizează experienţe inedite, fie că e vorba să înveţi a face o pompă de apă din tulpină de baraboi, ori că încaleci prima dată o motocicletă. Chiar de ai aspiraţii supradimensionate, bunăoară să devii „cosmonaut” ori marinar, e o groază de timp până acolo, prin urmare, acele visuri nu aveau osatură.
  • Aşa mă ţin minte la 12 ani. Îmi doream mai curând lucruri pământeşti, cum ar fi o bicicletă sau un acordeon. De altfel, mi-am împlinit visul cu acordeonul mult după absolvirea universităţii. Zăcea ca o aşchie sub piele. L-am găsit în consignaţia de pe strada Puşkin, care astăzi nu mai există. Albastrul sidefiu era exact culoarea ce-mi intrase în cap atunci când îl visam. Am cântat la el mai puţin de o lună, după care l-am vândut unui coleg de serviciu de la „Viaţa satului”. Mi-am dat seama că era un tren ratat.
  •  Marea mea „reuşită” are exact 12 ani – în 2004 am fost angajat în bază de concurs în postul de şef de birou al „Europei libere” şi, de atunci, în fiecare an, mă văd obligat să furnizez dovezi care să-i convingă pe angajatorii mei că nu au greşit.
  •  Ipostaza de bunic te întoarce pe dos. Marea schimbare din viaţa mea au produs-o nepoatele.
  •  Imaginaţia te ajută pe durata unui concert, a unui spectacol să îţi lungeşti propria viaţă cu cât vrei tu. Există o sumedenie de modalităţi de a multiplica timpul. De exemplu, lectura. Dacă ai suficientă fantezie, trăieşti vieţile tuturor protagoniştilor din romane de ficţiune sau din memorii. O altă modalitate sigură este creaţia. Când pictezi ori croşetezi, ori faci figurine origami, timpul se opreşte în loc.
  •  Succesul l-aş compara cu un copac, dependent de anotimpuri. După hibernare, mereu vine revigorarea. Asta numai dacă poţi să nu mori irecuperabil.
  •  Mai mult decât ne învaţă Decalogul, nu avem ce inventa. În meseria noastră, este important să nu judeci.
  •  De ce omenirea este sinucigaşă, asta chiar nu înţeleg. Mi-aş dori o lume imposibilă – să nu existe armele, cu care oamenii se omoară unii pe alţii. Cataclismele şi accidentele îşi iau tributul fără să ne întrebe.
  •  Sunt vătaf doar peste propriile acţiuni, bune şi rele. Oricât de banal ar suna, am să spun că faptele bune sunt cea mai sigură investiţie, pe termen lung, dar şi pe termen scurt.
  •  Îmi accept prietenii cu toată grămada, cum sunt şi eu acceptat cu toată trena după mine. Nu-mi propun niciodată să desfac spectrul calităţilor necesare unui om pentru a-mi fi prieten pe componente şi, mai ales, să-l separ de cusururi.
  •  Cei 12 ani ai revistei „VIP magazin” îi asociez cu maturizarea.