Fiecare avem cortine după care ne ascundem, cortine după care jucăm… Unele se închid mai greu, altele nu se închid niciodată. Artist al Poporului, Emil Gaju, are peste 50 de roluri jucate în teatru, peste 50 de spectacole regizate, doar că azi ne vom opri la 50 de cortine sau capitole din viaţa unui om care nu încetează să-și iubească munca.
Are o energie impunătoare, iar vocea lui se face mereu auzită. Emil Gaju, este neamţul care face disciplină din teatru și teatru din disciplină!
1.Prima cortină care s-a deschis a fost braţele mamei. Probabil cea mai sigură și de nădejde stofă a unui destin de om. Vin dintr-o familie de pedagogi unde suntem trei fraţi, eu – cel mijlociu. Tata a ridicat multe școli, a fost un bun filolog, om curajos și cu verticalitate, a fost chemat la Chișinău, pe atunci Institutul „Ion Creangă” , să predea limba moldovenească și a refuzat. El a știut ce sânge ne curge prin vene. De mici, părinţii ne-au educat dragostea de neam.
2.M-am născut la Cahul și în casa noastră au fost mereu cărţi. Se citea multă literatură, se învăţa și se investea în dezvoltarea noastră ca oameni, ca intelectuali. Copilăria mea a fost frumoasă, în toate culorile posibile. Am avut o școală bună încă de acasă. Părinţii spun că încă de mic aveam aptitudini actoricești.
3.După școala din raion, au urmat trei ani de studii la filologie. Încă de atunci eram pasionat de teatru, acolo fiind deja implicaţi la Casa de Cultură a Universităţii. Acele cortine mi-au trezit interesul pentru artă și de atunci explorez lumea culturii și a spectacolelor.
4.Primul meu serviciu a fost ca lăcătuș auto-electrician, pe la 17 ani. Da, eu știu ce înseamnă să mă caţăr iarna pe un stâlp camion, să lupt cu gerul și să repar, în caz de necesitate, anumite lucruri. Am avut o experienţă utilă și fructuoasă.
5.Am fugit de armată, dar nu am putut pentru totdeauna. Totuși m-au prins și m-au luat. Aveau cu un „prizonier” talentat în plus. La 18 ani eram chemaţi obligatoriu la Comisariatul Militar. Sunt lucruri cu care, pe atunci, nu puteai să lupţi, iar ascunzătorile oricum o dată și o dată își deschid cortina.
6.Întâmplător sau nu, am ajuns la Moscova. Am studiat la școala „Boris Sciukin” împreună cu generaţia de argint – Ala Menșicov, Petru Vutcarău, Sergiu Prodan, unde am avut pedagogi minunaţi, inclusiv – Ion Ungureanu. Îmi amintesc, eram foarte timid. Ca să intru în scenă trebuia să mă împingă din spate vreo patru colegi. Minunat era că puteam să-mi schimb starea interioară imediat și să-i cuceresc pe toţi. Treceam cu ușurinţă dintr-o euforie în alta.
7.Jonglam cu emoţiile cum jonglează un fotbalist cu mingea. Ludicul era ca ceva ancestral în mine. Fratele mai mare este jurnalist, el a fost lider întotdeauna. Poate de aceea, fiind al doilea în familie, mi-a rămas complexul că sunt peste tot numărul doi și am vrut să-mi demonstrez că pot fi primul.
8.În școală, aveam colegi mai înalţi, iar eu parcă mă simţeam în umbră. La Moscova ne vedeau în grup doi lideri, unul se remarca cu mai multă prezenţă în scenă, iar eu răsăream de după cortină ca un ins care se șlefuiește. Mintea mea mereu recalcula cifra doi și în timp mi-a răspuns tot UNUL.
9.Nu trebuie să ne asumăm replicile personajelor din spectacole în viaţa reală. Sunt două adevăruri cu diferenţă de câţiva metri. Eu sunt un semănătorist! Dacă e să vorbim în limbajul sec. XIX, arta este cea care aduce lumină în popor, cea care menţine entitatea, spiritualitatea, este reprezentantul de seamă al unei naţiuni. Cu certitudine, mă consider un favorizat al sorţii în privinţa studiilor. Destinul mi-a dăruit foarte mult, e timpul să-l răsplătesc!
10.Am făcut trei facultăţi în trei ţări. Studii de regie la București, aspirantura la Moscova, regie – teatru la Veniamin Apostol, AMTAP . Și azi redeschid cărţi fundamentale ca un veșnic școlar și de fiecare dată percep temele altfel. Fiecare teză se coace diferit în anii pe care îi faci.
11.Am locuit o perioadă la București, am predat acolo în câteva facultăţi, aveam și casa mea. M-am lăsat convins să revin aici și să predau. M-a invitat șeful de catedră de atunci, spunându-mi că este nevoie de mine.
12.Cu cât încărunţești și privești înapoi, conștientizezi alegerile pe care le-ai făcut. Tinereţea s-a dus, bătrâneţea încă nu a venit, iar timp e puţin ca să poţi să înţelegi fundamental acest aspect.
13.M-am dedicat și m-am afirmat mai mult în profesie. Viaţa personală cred că a rămas o vreme lungă pe segmentul doi. Am înţeles esenţa dragostei, probabil după 40 de ani, sper să o trăiesc din plin.
14.Am două fiice, cu toate legendele răspândite despre mine, mai degrabă sunt niște ficţiuni. Este o temă pe care nu prea o agreez. Niciodată nu m-a interesat cantitatea, doar calitatea. Am avut niște nereușite, dar îmi asum vina. Nu am știut să cântăresc la rece, să fiu lucid. Am fost un naiv…
15.Mai mult de zece ani, viaţa mea a fost o solitudine. Ferice de cei care și-au întâlnit dragostea în tinereţe. Totuși, eu mă bucur că am găsit-o, chiar dacă mult mai târziu.
16.Nu m-am supărat pe Dumnezeu niciodată, dar poate nu l-am înţeles pe cât a trebuit. Conștientizez că pentru păcatele noastre e și firesc să suportăm consecinţele. Orice pedeapsă vine cu un scop, iar odată și odată plătim pentru toate.
17.N-am avut discernământ, vina, în primul rând, a fost a mea, nu am știut să-mi păstrez familia cea de la început. Eram mult prea romantic și credul, dar mi-am asumat urmările. Marea greșeală a fost că, după prima căsătorie, nu a trebuit să mă grăbesc la a doua. Întotdeauna trebuie să dăm timpului timp.
18.La facultate, îmi plac orele de energetică, ceea ce degajă actorul. Astăzi, am impresia că se practică un fel de design scenic. Cineva încerca să mă convingă că teatrul e ceva foarte simplu și nu cere mare efort.
19.Totuși, eu cred că în actul scenic, un actor arde tot atât de puternic ca un sculptor sau un muzician când compune sau un scriitor când îi plesnește capul de scris. Actorul în scenă se dăruiește în totalitate. Energia fortifică și dă alte nuanţe jocului actoricesc, îl potenţează.
20.Se întâmplă uneori când vedem un actor care parcă nu face nimic în scenă, dar te fascinează, asta doar datorită energiei extraordinare pe care o emană. Această energetică, în mare măsură, poate fi antrenată. Este un proces psihoenergetic care depășește normele unui om obișnuit. Un om de artă trăiește la altă temperatură, altfel de combustie, care presupune actul de creaţie. Arta e un sacrificiu, dacă ţi-e dat talent de la Dumnezeu e mare păcat să nu-l dezvolţi.
21.Sunt temperamental, focos, turbulent, și cu surplus de energie. La vârsta mea, cred că am energie încă pentru trei oameni. Și studenţilor mei le zic uneori că vă conectez nu la prize de 220 watt, dar 2220 watt. Așa e firea mea, tot timpul lucrez la turaţii maxime. Ori arzi și te dăruiești, ori mai bine nu faci nimic.
22.Sunt exigent, poate prea dur. Prin academie unii mă poreclesc „Neamţu”. Sunt incurabil de punctual. Dacă se întârzie la mine la ore, se stă după ușă. Dacă cineva lipsește nemotivat, e pedepsit sau poate chiar dat afară din facultate. Îmi place când alţi directori de teatru îmi zic că studenţii mei se deosebesc prin disciplină și comportament. Unii au plecat peste hotare, dar faptul că nu se despart de teatru și lucrează în domeniu mă face mândru ca profesor.
23.Întotdeauna dau și o șansă. Explic, actoria nu este facultativă. Aici trebuie să înţelegi că zilele de sâmbătă și duminică sunt zile obișnuite de lucru, altfel e cazul să-ţi schimbi profesia. De ce trebuie să muncești suplimentar? Primele două sau trei zile de studii le spun ce presupune această școală în care nu sunt floricele sau poze de anvergură…
24.Recunosc, dau interviuri foarte rar, ultimul a fost câţiva ani în urmă. Eu selectez oamenii cu care vorbesc și sunt foarte atent. La vârsta mea citesc și învăţ încă foarte mult. Recitesc pentru a nu știu câta oară unele materiale. Îmi pare un lucru extrem de important pentru un pedagog.
25.Nici pe departe nu am făcut ceea ce aș fi putut să fac și de ce aș fi fost capabil. La noi, în Basarabia, nu sunt cele mai propice condiţii ca un talent să se manifeste plenar. Eu nu sunt judecător, sunt practician.
26.Ce e valoare și ce e nonvaloare? Din păcate, noi acum nu putem vorbi despre analiști. Demult nu am citit un articol de fond despre un spectacol sau un actor. Nivelul analitic în domeniul criticii, cred că lasă de dorit. Cea mai mare dramă este că avem actori, dar este secetă în regie. Aici trebuie să fie o maturitate. Nu în zadar am plecat să fac regie film la București, abia pe la 33 de ani.
27.Știam că la 33 de ani e timpul să fac un pas hotărâtor. Fiindcă obosisem să văd regizori care pretindeau a fi regizori în căutarea personajelor, și am ales să-i caut eu și să promovez anumite valori. Dacă nu mă găsește nimeni pe mine, atunci măcar eu să am grijă de alţii.
28.Mă respect atunci când îmi dau seama că sunt o parte din marele creator. Asta educ și în studenţii mei. Dacă un pic sau o fracţiune de secundă sunt o așchie de lumină în ceea ce fac ca și actor sau ca regizor și poate fi numit fără falsă modestie creaţie, asta justifică chinul nostru de câţiva zeci de ani. Dacă pentru câteva secunde ești artist, atunci nimic nu e în zadar.
29.Sunt oarecum mulţumit de mine atunci când fac artă adevărată. Poate fi și un rol mic, dar firescul acela mă ţine în profesie și în viaţă.
30.Totuși, mai des sunt un nemulţumit de mine. Cred că nu am făcut nici 30 % din ceea ce aș fi putut să fac. Îmi cunosc potenţialul, știu că aș putea face mult mai mult, dar incultura ne-a adus aici unde suntem. Și trăim fiecare cum poate…
31.Invidia între actori e distructivă. Eu mereu de asta mă distanţez, de aceea nu am fost niciodată băiat de gașcă. Nu am acceptat nicio ofertă de partid, chiar dacă am avut propunerea să fiu și viceministru al culturii, am refuzat. E sub demnitatea mea umană. Cred că dacă Dumnezeu mi-a dat talent, eu sunt dator să investesc în el și să-l cultiv.
32.Ca regizor am reprezentat România la mai multe festivaluri internaţionale. Am montat peste hotarele republicii. Aici, acasă, sunt considerat un regizor oarecare, ceea ce supără cel mai mult. Când mă duc la vreun director, la vârsta mea, ca să-l conving să realizăm un spectacol, el îmi spune că poate veniţi la anul, mai vedem, și cu asta spun totul.
33.Acesta e nivelul de cultură la noi. Iată criteriul valoric sau valoarea criteriului, cine hotărăște! La noi este ca la nimeni. Azi a venit în funcţia de director și mâine poate fi și regizor. Oameni care știu tot.
34.Prefer ca în spectacol să fiu ori actor, ori regizor. Se întâmplă foarte rar să fiu pe ambele fronturi. La cât de bun ai fi, ochiul dintr-o parte poate vedea ceea ce nu vezi tu. Consider foarte periculos acest experiment, dar nu și imposibil.
35.Cahulul rămâne mica mea oază de liniște. Acolo am o mână de actori cu care îmi este drag să lucrez. Mă simt apreciat, mă simt acasă!
36.Actorul este o fiinţă polivantentă, polisemantică, are capacitatea de a conţine în sine o multitudine de personaje. Cu cât el are potenţial mai mare, tinde spre infinit. Apreciez la colegi profesionalismul, artistismul. Foarte mult contează interacţiunea între colegi, altfel am face doar monologuri.
37.Cel mai des mă ascund în mine și nu prefer să o fac după niște măști sau anumite roluri, iar dacă se întâmplă involuntar, o fac doar ca să mă protejez.
38.Probabil, cel mai fericit am fost atunci când am plecat pentru o lună pe malul oceanului, cu fiica mea, Maria. Asta nu s-a mai repetat, dar a fost minunat.
39.Cu fostele soţii nu am putut să revin la niște relaţii amiabile, chiar dacă am încercat. Vorbesc puţin despre asta…Adesea îmi amintesc de fiicele mele. Le felicit cu anumite ocazii, dar suntem la diferite distanţe. Au familiile lor, au crescut în alt mediu și așa departe…
40.Viaţa mea intimă nu este un model tocmai reușit.
41.Cel mai important personaj a fost rolul lui Napoleon, pe care l-am făcut în anul patru, pedagog fiindu-mi marele Ion Ungureanu; nu am să obosesc vreodată să aclam acest Om. Am fost la spital în București, cu trei zile înainte de a muri. Mi-a zis că dacă ar fi să monteze un spectacol cu Napoleon, tot pe mine m-ar alege. În anii de studenţie, la Moscova, adesea mi se dădeau roluri de rege, de aristocraţi…o fi însemnând ceva…
42.Eu și acum când realizez vreun fragment, vreun spectacol, mă gândesc cum m-ar aprecia profesorii mei. Stanislavschi, Meyerhold, Vahtangov au fost geniali, sunt copiii direcţi ai lui Dumnezeu, eu mă consider doar un profesionist.
43.Nu întotdeauna am avut spirit critic faţă de alţi oameni, dar faptul că îi simt pe cei talentaţi, este o bucurie pentru mine. Îmi place vara când merg prin curtea academiei și vreau să intuiesc cine din ei vor să-și facă studiile la actorie. Și adesea se întâmplă să intuiesc corect.
44.Sunt un umanist. Cineva m-a numit o dată „cavalerul luminii”. Mi-a plăcut „porecla” asta. Am puţini prieteni, dar adevăraţi. Sunt un zgârcit la acest aspect. Nu sunt o carte deschisă pentru toţi. Mă retrag adesea în singurătate, în lumea mea.
45.Îmi este frică de Dumnezeu și de greșelile mele. Vreau să le conștientizăm și să ne cerem iertare la timp. O fac adesea și pentru lucrurile pe care nu le-am făcut.
46.Dacă aș schimba ceva, cred că aș începe de la mine. Să-mi folosesc timpul mai eficient. E ușor să dai vina pe ceea ce este în jur, trebuie să începi mereu de la tine.
47.La vârsta mea lucrez în patru locuri, plus am și diferite colaborări. Un artist nu are timp să se plictisească, eu trăiesc nu doar cu ziua de azi; am în bibliotecă încă o sumedenie de cărţi pe care trebuie să le citesc, nu cunosc suficient de mult pe cât ar trebui să știu.
48.În teatru, folosesc adesea cortine intermediare, este ca un prag sau un obstacol pe care îl înlături. Ar fi prea ușor să le avem și în viaţa reală. Cea mai periculoasă este cortina de fier, atunci când te izolezi de toată lumea. Există și cortina terminus, atunci când nu mai există cale de întoarcere. Prefer mantiile, pot să te înlocuiască uneori.
49.În viaţă, las cortina deschisă, să nu fie loc de interpretări.
50.Sper să fiu încă în devenire, iar aceste roade să bucure semenii mei…
Acum, să înceapă spectacolul!!!