Nu în fiecare zi ai ocazia să faci un test drive, mai ales cu maşini de clasa premium marca BMW la sediul central al brandului, în München. Cei de la BMW mi-au oferit şansa să le descopăr cea mai nouă serie cu numărul 5, ea fiind şi cea de-a şaptea generaţie BMW. Au fost câteva zile pline de aventuri, de mulţi km, de motoare bune şi tehnologii noi, viteză mare şi privelişti uimitoare prinse pe traseele de prin Austria şi Italia.
13:50. Ziua întâi. Am aterizat în München cam la această oră. Oraşul m-a întâmpinat destul de cald, deşi ploua. Domnii de la Serviciul de securitate chiar mi-au zâmbit când au aflat că sunt jurnalistă şi că am venit să fac un test drive cu cei de la BMW. „Lucky you!”, mi-au zâmbit. Şi tot ei, apropo, au spus că au aflat despre Moldova urmărind Eurovisionul din acest an… „Nice gyus you have in Moldova”, mi-au zis ei uitându-se încă o dată în poza din paşaport şi apoi la mine… adăugând „And girls, too”. Ei, dacă au zis germanii asta, păi aşa e, cred… mă gândeam eu în timp ce s-a auzit sunetul de aplicare a ştampilei de intrare.
14:10. M-am tot pierdut prin aeroport în căutarea unui Wi-Fi, care e gratuit, apropo… dar am renunţat. Ştiam că trebuie să fiu aşteptată… Şi… ce credeţi? În sala de aşteptare, îmi văd numele scris „Sventlana Taturu. BMW Press Event”. Ok… Aşa încă nu am fost numită niciodată, dar nici nu m-a deranjat… pentru că şoferul care mă aştepta a „compensat” incidentul… În jur de 35 de ani, îmbrăcat la patru ace, păr întunecat şi creţ. Un bărbat tare chipeş. M-a condus până în parcare. Şi, na… al treilea „uau”. Un BMW Seria 7… mă aştepta… Cu el urma să ajung la hotel. Deci, cam jumătate de oră aveam ocazia să savurez călătoria în unul dintre cele mai noi modele ale celor de la BMW. Tot admirând salonul, extrem de încăpător, apropo, am luat şi ziarul zilei de 15 mai… am învăţat germana două luni, aşa că măcar puteam citi, dacă nu şi înţelege. De la Răzvan am aflat, aşa îi spunea şoferului, că e din Braşov şi că de ceva timp lucrează în München. Tot el mi-a zis să ajung neapărat pe Marienplatz şi să vizitez acolo Grădina Botanică, de prin preajma hotelului. Cu toate aceste recomandări, nici nu am observat cum Răzvan făcea nişte gesturi ciudate, în cercuri, ba spre stânga, ba spre dreapta, cu degetele sale lângă sistemul audio al bolidului. Abia peste câteva clipe am înţeles. E noua tehnologie a celor de la BMW, de recunoaştere a gesturilor şi de ameliorare a şofatului. Acelaşi lucru l-a împrumutat şi BMW Seria 5. Nu ştiu cine a inventat asta, dar e tare straniu şi amuzant să stai la semafor, pe banda din mijloc şi să faci aşa mişcări cu mâna.
15:00. Am ajuns la Hotelul Prinz Myschin Park Hotel. Foarte drăguţ. Drumul de la aeroport spre hotel a fost liber. În München, ambuteiajele încep cam la ora 15 şi ţin până la 18. Am văzut şi Alianz Arena, stadionul celor de la Bayern München. Bătuţi de atâtea ori de Real Madrid, favorita mea. Din păcate, era închis pentru reparaţii în această perioadă. Oricum voi reveni aici. Traseul îmi tot aducea aminte de satul bunicii. Am rămas şocată de clădirile din oraş. Nu am văzut case mai înalte de trei etaje. Şi ştiţi de ce? Se pare că există o lege nescrisă pe aici. Clădirile nu trebuie să fie mai înalte decât bisericile din localitate… Sunt doar câteva clădiri mai înalte, care pot fi numărate pe degetele de la o mână, dar şi astea sunt la periferii, una dintre ele este sediul celor de la BMW. De asta şi se spune că Münchenul este „satul cu peste un milion de oameni”.
15:15. Nu am stat mult în hotel. Am decis să merg în oraş, aşa cum mi-a recomandat Răzvan. Am luat harta oraşului, am înţeles că trebuie să merg cu tramvaiul 17 până în apropiere de centru, după care cu „Ich gehe zu Fuß” ajung pe Marienplatz. O stradelă demnă de admirat pentru cei care iubesc shoppingul m-a prins şi pe mine pentru câteva clipe, cât a durat ploaia caldă de primăvară pe alee. Apoi, m-am apucat de admirat clădirile. O frumuseţe gotică de nedescris prinsă în razele unui soare abia ieşit. Frauenkirche, Neue Rathaus şi Altes Rathaus sunt doar câteva dintre atracţiile pe care am reuşit să le admir. Cu toate acestea, în minte îmi stăruia doamna din tramvai care mi-a oferit cei 2,80 de euro pentru călătorie. Pentru că nimeni nu avea bani mărunţi ca să schimb bacnota mea şi eu, cu germana mea, doar „danke” am reuşit să spun când am dat peste un elev care m-a ajutat să îmi iau biletul.
19:30. La ora asta era preconizată o întâlnire la restaurant. Încă înainte de a porni în călătorie, Rodica mi-a zis să nu uit să îmi iau rochii, pantofi şi haine în stil business-casual, pe care mi-e cam greu să îl respect. Dar am zis „OK”. Dacă trebuie, trebuie. Am îmbrăcat o rochiţă de vară de culoarea cerului în apus, brăzdată de romaniţe vesele pe ea, am încălţat şi pantofii de nuanţă nude, mi-am luat şi un clutch albastru. Şi aşa dichisită, în timp ce aşteptam la parterul hotelului, am avut un nou şoc. „Tu eşti Svetlana? îmi zice o doamnă apropiindu-se de mine. Irmgard Arsenschek, PR managerul de la BMW, după ce îmi prezentase 12 jurnalişti veniţi în aceeaşi „misiune”, toţi bărbaţi, mi-a spus că eu sunt unica fată care va participa la acest test-drive. Scăpasem un „Uau!” întretăiat de următoarea expresie a lui Irmgard: „Eu sper că tu ai şi adidaşi, nu?” O, da! Ce bine că pot să las pantofii. Restaurantul nu era departe de hotel. La o cină italiană ce a durat cam trei ore, am aflat că ceilalţi jurnalişti sunt de prin Maroc, Egipt, Algeria, Tunisia, Serbia, Muntenegru. Alţi şase urmau să ajungă aici de prin Ucraina şi Macedonia, li se amânase zborul din cauza condiţiilor meteo. A urmat un schimb intercultural destul de productiv. Iar eu mă simţeam ca pe un catwalk, când ne-am întors pe jos la hotel. Douăsprezece perechi de ochi mă admirau din spate şi auzeam doar frânturi de arabă şi franceză.
08:15. Ziua a doua. Autocarul ce urma să ne ducă la BMW-test Driving Academy a ajuns la timp. Doar Sadri, din Tunisia, a cam întârziat, dar se pare că nu e prima dată când o face. Iată că am prins şi ambuteiajul de dimineaţă. Numai gândul că vom vedea acuş lăcaşul „sfânt” al BMW-urilor tot nu ne dădea pace. Iată-ne ajunşi. Zeci de maşini BMW. Zeci de modele şi nuanţe. Toate stăteau în rând şi aşteptau să fie atinse. Jumătate de oră de instruire teoretică cu Bernhard Lorenz şi am urcat în maşinile BMW SERIA 5.
Eu, de obicei, conduc o maşină manuală. Astea sunt automate. Doar butoane. Zeci de butoane. Inserate pe volan, în panoul de control, chiar şi pe consolă. Panică? Nu! Extaz, adrenalină, da! Am urcat! Am apăsat butonul Power şi dă-i! Trei ore de test drive cu Benedikt Dé Bischof despre cele mai noi tehnologii aplicate pe noul model BMW seria 5. Aţi văzut maşini care să parcheze singure, fără ca să fie cineva în ele? Eu, da! Acum! Dar maşină care să conducă singură? Să iei mâna de pe volan, la 110 km / h şi ea să cotească independent? BMW seria 5 poate asta. Ea poate recunoaşte semnele de circulaţie şi te întreabă dacă să reducă sau să mărească viteza! Şi, da… ştiţi ce mai poate? Dacă treci de marcajul rutier, volanul începe să vibreze şi parcă se blochează. Devine greu de manevrat. Bine că mai fac armwrestling, căci am reuşit să deţin controlul! Maşina asta e perfectă pentru oraş, poate menţine distanţa şi poate opri singură dacă simte obstacole. Abia aşteptam să ieşim pe autostradă să-i încerc adevărata forţă!
14:15. După un lunch copios la sediul BMW, am urcat în maşini. Eu am avut marele noroc să fiu repartizată singură în maşină. Într-un BMW 530i. Alb. Am primit cheile. Am setat navigatorul şi hai, la drum! Totuşi, nu voiam să fiu singură în maşină. Aşa că am insistat să am un „copilot”. Acesta a fost Hamed Lotfi, din Egipt. El lucrează pentru sediul companiei din această ţară. Dar mi-a zis de la bun început că este extrem de obosit. Aşa că voi conduce eu tot traseul. No problem! Cinci ore parcurse prin Germania, Austria spre nordul Italiei. Cu un copilot tare vesel, care a acceptat şi memory stickul meu cu muzică adus de acasă. Carla’s Dreams este cunoscut şi în Egipt!
Apropo, sistemul audio e demn de menţionat în acest nou model, despre cel de recunoaştere a gesturilor am zis deja mai sus. Tare funny! Am testat şi viteza maximă, 259 km / h în regim autonom, pe drumurile din Germania, unde nu există limită de viteză. Dar nu aş recomanda să mergeţi şi voi aşa! O experienţă inedită! Parcă aş fi condus cu 40 km / h pe traseul nostru spre Aeroport!
19:01. Am ajuns la destinaţie în Italia. Credeam că maşina noastră va fi ultima din cele zece cu care ne-am pornit. Am ajuns totuşi „pe podium” pe poziţia a treia. Deşi nu a fost o cursă oficială, m-am simţit şi eu ca o Schumacheriţă! Am testat funcţiile prezentate la test drive: The Steering and Lane Keeping Assistant (asistentul pentru păstrarea distanţei şi menţinerea benzii), care lucrează la viteze de până la 210 km / h, Lane Change Assistant (asistentul de schimbare a benzii), Intelligent Speed Assist (asistentul inteligent de viteză, care atenţionează şi menţine viteza în raport cu indicatoarele rutiere), Crossing Traffic Warning (semnalizarea privind traficul transversal), dar şi altele.
20:00. Cina la hotelul Rechenmachers Rosengarten, din Nova Levante, Trentino-Tirolul de Sud, Italia, a fost de-a dreptul fantastică. Cu mâncare ecologică şi specifică acestui ţinut. Iar socializarea din timpul acestuia şi împărtăşirea impresiilor legate de noul model BMW seria 5 au dominat seara. Abia acum am aflat că preţul pentru un astfel de bolid începe de la 50 000 de euro!
08:30. Ziua a treia. Urmează cea de-a doua zi de test drive şi întoarcerea în „satul” cu un million de oameni. De data aceasta, ne-am divizat în două grupuri şi am stabilit nouă puncte de oprire pe drum. Primul dintre ele a fost în vârf de munte, un loc minunat, de nedescris.
Munţi, verdeaţă şi cele mai noi modele BMW seria 5. O combinaţie perfectă între natură şi tehnologii. Cu atât mai mult că bolidului i-a fost îmbunătăţit şi randamentul, consumul combustibilului fiind redus cu aproape 12 %. Spre exemplu, BMW 520d Efficient Dynamics Edition are un consum mediu mixt de 3,8 l / 100 km şi un nivel de emisii de CO2 de circa 102 g / km (standardul NEDC). Eco-friendly, nu?
Au urmat şi celelalte puncte de oprire, doar că de data asta am mers cu toţii într-o coloană şi am avut parte de un drum mai liniştit, fără ambuteiaje. Deci, cam şase maşini BMW seria 5 (restul erau în celălalt grup) în frunte cu BMW X5 şi cu alt BMW X5 în spatele coloanei. Vă imaginaţi cum ar arăta asta pe o autostradă? Mai mult decât frumos. Dar şi mai emoţionant era drumul prin munţi. Prin serpentinele prin care puteai simţi toată puterea motoarelor la orice cotitură. Eu am uitat să zic că de data asta chiar am pornit singură la drum. Deoarece copilotul meu a fost recrutat în alt grup, m-am bucurat singură de drum la volanul noii mele „achiziţii”, BMW 540i, şi ea de culoarea zăpezii alpine. Eu îl botezasem „Moody”, nu ştiu de ce. Poate pentru că eram singură în bolid şi doar GPS-ul mai vorbea cu mine din când în când!
14:00. Am ajuns prin Austria. Şi am descoperit că mi-am uitat geanta cu tot cu paşaport, portofel, permis de conducere, dar şi alte lucruri importante, pe iarbă, la cam două ore distanţă de locul în care eram acum. Nu întrebaţi cum! Dar, după câteva apeluri telefonice, o minune… Geanta a fost găsită cu tot ce aveam în ea, slavă Domnului! Chiar dacă sunt născută pe 13, se pare că am noroc… Nu mi s-a mai întâmplat asta vreodată, poate din motivul că nu port genţi, doar rucsacuri. Aşa că mi-am zis: No more bags în my life!!! Deci, eu am condus prin trei ţări fără permis de conducere şi singură în maşină. Ce mă făceam dacă mă oprea poliţia? Nici nu vreau să îmi imaginez! Aşa că după prânz, Viktor din Macedonia mi-a devenit copilot. Cam două ore de discuţii aprinse despre maşini, despre faptul că m-ar asocia cu un Ferrari sau un Porsche şi că ar merge cu mine la cele mai vestite discoteci de prin Spania şi Italia (nu uitaţi că aveam memory stickul cu muzică şi reuşeam să dansăm, eu, deja ca pasager, şi pe ritmurile piesei „Lady in red”, că tot maşina mergea singură). Şi am mai discutat despre viaţa din Skopje, cum e să fii jurnalist auto şi, da, cum e să conduci totuşi un BMW seria 5 la ora 17.00 prin München spre aeroport, iar apoi am petrecut băieţii acasă. A fost o adevărată provocare, pe care am trecut-o cu brio!
05:45. Ziua a patra. La 6.00 urma să vină taxiul să mă ducă spre aeroport, deşi Răzvan mi-a zis că el însuşi va veni. Probabil intervenise ceva! Totuşi, toate au un sfârşit… Chiar şi aventura mea cu cei de la BMW, care a durat vreo patru zile. Experienţa asta îmi va rămâne pentru mult timp în memorie. Mi-a căzut cu tronc acest BMW seria 5, care poate concura cu modele precum Audi A6, Mercedes-Benz Clasa E sau Volvo S90. Nu ştiu când îl vom vedea pe drumurile din Moldova, dar cert e că cel care va deţine o astfel de maşină va fi un norocos. Eu, însă, mă tot gândesc cum să ajung mai repede prin Tunisia, Maroc şi Egipt. Colegii de acolo m-au intrigat cu test drive-urile prin dunele de nisip, cu istorii despre Casablanca, despre piramidele faraonilor, dar şi despre Matmata, locul tunisian unde a fost filmat celebrul „Star Wars”! Poate devin jurnalistă auto, cine ştie…
Foto: Arhiva personală/Andreja Jarcevski/Günter Schmied