Olga Șchiopu se regăsește printre promotorii schimbării în sistemul medical din Republica Moldova. Datorită insistenței și ambiției sale, dar și capacităților manageriale, Spitalul Internațional Medpark a ajuns să fie cunoscut pe întregul mapamond prin profesionalismul și calitatea serviciilor pe care le prestează această echipă.
Anul 2017 a fost unul productiv din punct de vedere profesional, atât pentru mine, cât şi pentru echipa Medpark. Am obţinut diploma de Master în Sănătate Publică şi am început studiile de masterat în administrarea afacerilor la una din cele mai prestigioase universităţi din lume. La Medpark am reuşit să realizăm toate obiectivele de creştere pe care ni le-am propus şi acum suntem mai pregătiţi ca niciodată pentru proiecte noi.
Instituţia pe care o reprezint are un impact pozitiv asupra societăţii, fiindcă Medpark activează pentru societate şi încearcă să rezolve problemele oamenilor. În 2017 am reuşit să ajutăm aproape 100.000 de persoane, cifră într-o creştere continuă de la an la an. Am investit în echipamente şi utilaje medicale aproape zece milioane de lei. Totodată, am reuşit să transferăm în bugetul de stat taxe şi impozite în valoare de aproximativ 40 de milioane de lei şi, astfel, să contribuim la creşterea economică a ţării noastre.
O etapă nouă în viaţa mea profesională a început odată cu deschiderea Spitalului Internaţional Medpark în 2011. Am participat şi am contribuit la formarea şi consolidarea unei echipe excepţionale – echipa Medpark. Am reuşit să implementăm toate proiectele pe care le-am dorit pentru dezvoltarea echipei, desigur, cu sprijinul şi suportul Consiliului de investitori. Mă mândresc cu ceea ce este echipa Medpark în prezent! Mă bucur că fiecare membru al echipei noastre se autoidentifică cu familia Medpark şi se bucură de acest privilegiu.
Am mărit echipa până la 413 membri. Am înregistat o cifră de afaceri de 220 de milioane de lei şi am investit 1 % din această cifră în dezvoltarea profesională a echipei, predominant în stagieri şi traininguri de nivel internaţional. Doctorii de la Medpark au luat multiple distincţii şi diplome de merit atât în Moldova, cât şi peste hotare.
Din păcate, cadrul legislativ din Republica Moldova, în continuare, nu stimulează dezvoltarea prestatorilor privaţi în sănătate, ci, mai degrabă, o restricţionează. Suntem foarte recunoscători pacienţilor care ne aleg zilnic, fiindcă, anume graţie lor, creştem şi ne dezvoltăm!
Mă inspiră şi mă motivează ceea ce fac acum. Nu aş renunţa, chiar dacă aş câştiga un milion de euro la loto. Pentru mine această activitate s-a transformat în pasiune, hobby, dar şi în bucurie! Este modul meu de viaţă!
Seara, atunci când ziua de muncă a luat sfârşit, mă strădui să savurez viaţa în familie, comunicarea cu copiii, lectura bună.
Pentru 2018 avem planuri ambiţioase de dezvoltare a proiectului Medpark, despre care vom vorbi la timpul lor, dar şi planuri concrete de creştere personală şi profesională, fiindcă „mişcarea este viaţă”.
Fişier
Directorea Generală a Spitalului Internaţional Medpark
Data şi locul naşterii: 3 aprilie 1978, s. Gangura, r-nul Căinari
Studii: USMF „N. TESTEMIŢEANU”, Specialitataea Neurologie; Şcoala de management în Sănătate Publică, Master în Sănătate Publică
Text: Svetlana Tataru
Foto: Fotoroom.md
Lasă un răspuns