Petru Hadârcă, premiantul „Omul Anului 2017” la categoria Teatru

Prodigiozitatea anului 2017, pentru omul de teatru Petru Hadârcă, poartă semnul unirii culturale a două ţări, pe scena Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău jucându-se spectacole care au impresionat săli pline la Bucureşti, Iaşi şi Braşov deopotrivă şi care au luat premii mari. Noi am numi aceasta „succes”, dar Petru Hadârcă, nu, pentru că, spune el, cele mai mari realizări abia urmează să se întâmple şi, oricare ar fi rezonanţa lor, pe toate le împarte cu întreaga sa echipă de creaţie.

În 2017, teatrul condus de Petru Hadârcă şi-a continuat proiectele, turneele în România, Polonia, Ungaria etc., participând la festivaluri şi obţinând premii numeroase, printre care marele premiu la cea de-a 28-a ediţie a Festivalului Internaţional de Dramaturgie de la Braşov, cu spectacolul „În ochii tăi fermecători”, după Gib Mihăescu, în regia lui A. Vasilache. Merită menţionată şi cea de-a treia ediţie a Reuniunii Teatrelor Naţionale Româneşti, mai cu seamă colaborarea naţionalului de la Chişinău cu cel de la Iaşi, „Vasile Alecsandri”, pe scena acestuia jucându-se „Seceta Roşie”, un spectacol-document zguduitor după „Cartea foametei” de Larisa Turea, în regia lui P. Hadârcă.

În ciuda dificultăţilor materiale, cum ar fi lipsa reparaţiilor în incinta TNME de circa 30 de ani, prevalează talentul şi forţa creatoare a întregii echipe, de la actori până la maşinişti, butafori, recuzitieri. Iată de ce, atunci când este întrebat despre reuşite, Petru Hadârcă vorbeşte de obicei la persoana întâi plural, mai puţin despre sine, despre rolul său de creator principal al spectacolului sau despre rolurile pe care le joacă pe scena teatrului. „Fiecare personaj îl interpretez pornind de la eul meu, apoi încerc să-i dau viaţă respectând, bineînţeles, viziunea regizorilor. Aşa a apărut Grig din „Steaua fără nume” (regie A. Cozub), un tip superficial, aşa a apărut Manaru din „În ochii tăi fermecători” (regia A. Vasilache), un personaj vulcanic, gelos. Am avut de învăţat şi de la unul, şi de la altul”, ne-a spus totuşi Petru Hadârcă atunci când am insistat să-l întrebăm despre realizările legate doar de el.

Şi tot el ne-a spus că în tot acest proces demiurgic numit „teatru”, cel mai tare îi place momentul căutării. Atunci când încearcă să se apropie de personajul propus de autor, să-l studieze; să găsească mişcarea şi imaginea gândului. Căci, în viziunea lui, teatrul e o artă vie care creşte de la o zi la alta şi prin care învăţăm să acceptăm realitatea dură zâmbind. În opinia lui, numai aşa, „printr-o ironie, putem să demonstrăm că suntem un popor sănătos”. Aceeaşi idee a reiterat-o şi atunci când a montat spectacolul care, încă la începutul noului an, l-a prins pe creatorul Hadârcă într-un „balamuc” de bun augur – Balamucul vesel. Noul spectacol nu este o comedie veselă, ci o satiră dură şi caustică despre compromiterea şi trădarea idealurilor, propulsarea falşilor lideri şi manipularea oamenilor.

Premiera acestuia a îndreptăţit aşteptările unui spectator pentru care, spune el, merită să-ţi dai viaţa pe scenă.

Fișier

Foto: fotoroom.md