OMUL ANULUI 2025 | Daniela Lavric: „Evoluăm. De la rezidențial la comercial și industrial – construim spații care susțin businessuri și cresc odată cu ele”

Fondatoare One Project

Născută pe 12 august 1992, în Corjeuți, Briceni

Studii: Facultatea de Contabilitate la UASM

Încă visează la expansiunea internațională a brandului și afacerii pe care a construit-o cu atâta drag și pasiune. Își dorește ca One Project să devină un nume de referință în inovație și calitate atât acasă, cât și în afară. În 2025, Daniela a reușit să se apropie de echilibrul pe care și-l dorește orice antreprenoare – să muncească atât cât să nu lipsească din viața copiilor și familiei sale.

Cred că fiecare spațiu spune o poveste. Astăzi, ducem această poveste mai departe – în zona comercială și industrială, unde construim nu doar structuri, ci experiențe și valoare pe termen lung. Alfel spus, în 2025 am decis să ne extindem viziunea dincolo de locuințe – către spații comerciale și industriale, unde funcționalitatea se împletește cu designul, iar eficiența devine o normă.

Ceea ce definește afacerea mea este dăruirea, calitatea și responsabilitatea. În acest domeniu, fiecare detaliu contează, iar fiecare proiect spune o poveste despre tine. Pentru mine, încrederea clienților One Project și echipa pe care o construiesc sunt cele mai valoroase rezultate.

Astăzi mă văd nu doar ca fondator, ci ca un constructor de procese și relații. Nu văd succesul doar în cifre. Îl văd în oameni, în relații, în proiecte care rămân și în satisfacția celor cu care lucrez. De aceea investesc constant în echipă și în dezvoltarea noastră comună.

Mi-ar plăcea ca afacerea mea să devină un model de excelență în construcții, atât prin calitatea proiectelor, cât și prin inovațiile aduse în domeniu. Planific o extindere a portofoliului și o intrare pe piețe noi, internaționale, începând cu export de servicii de design, apoi cu lucrări de finisare, în același timp menținând standardele înalte care ne definesc.

Vreau să investesc în tehnologii moderne și soluții ecologice, care să corespundă cerințelor tot mai mari pentru construcții sustenabile. La fel, o centrare maximă pe consolidarea echipei și crearea unui mediu de lucru care să atragă și să dezvolte cei mai buni profesioniști.

Interviu: Ileana Rusu, Foto: arhiva personală

Abonează-te la articolele

Vip Magazin