Svetlana Sainsus reușește ceea ce unora le pare imposibil. Premiile ei sunt copiii salvați zi de zi prin intermediul platformei Caritate.md, prin care demonstrează că doar ÎMPREUNĂ putem face lucruri frumoase și salva chiar și vieți omenești.
Anul 2017 a fost un an foarte încărcat prin faptul că anume în aceste 365 de zile am primit mai multe scrisori și cereri de ajutor ca în toți ceilalți ani împreună. În 2017 mi-am propus să implic cât mai mulți moldoveni în acte de caritate și sunt foarte bucuroasă și recunoscătoare că la ziua de astăzi am trecut de cifra de 100.000 de donatori. Dar obiectivul meu cel mai mare în 2017 a fost să implic și companiile din Republica Moldova ca să facă donații… Și am reușit.
Impactul activității mele este unul de nedescris. Lumea a început să fie din ce în ce mai săritoare la nevoie. Am adus o mulţime de zâmbete, împreună cu donatorii noștri în casele a sute de familii. Oficial, pe platforma online avem 240 de campanii finalizate cu succes. Dar asta e în afară de campania de Crăciun, prin care am vizitat peste 240 de familii din satele Moldovei, cu hrană și ajutoare pe parcursul a trei săptămâni.
Dacă aș reveni în trecut, nu aș pleca în străinătate. Consider că am pierdut prea mult timp departe de părinți și de cei dragi.
Succesul înseamnă să faci zi de zi ceea ce îți place, ce îți aduce împlinire și liniște sufletească.
Cele mai grele provocări au fost și sunt oamenii. Ei sunt diferiți și este foarte greu să fii pe placul tuturor. Provocare grea este și să trec peste cazuri cu final tragic.
Cea mai mare reușită din viața mea este faptul că am un copil și o familie sănătoasă. Dar dacă e să vorbim de caritate, consider o mare reușită faptul că împreună cu donatorii am reușit să salvăm atâtea vieți.
De la 2018 aștept o îmbunătățire în sistemul sănătății al Republicii Moldova. Vreau ca într-o zi să avem acasă servicii medicale de ultimă generație ca și peste hotare. De la 2018 vreau mai multă bunătate și recunoștință în oameni. Vreau mai puțini copii bolnavi și mai puțini bătrâni care îndură foamea. Vreau o schimbare spre bine în țara noastră.
Fişier
Cofondatoare a platformei www.caritate.md
Data și locul nașterii: 12 iunie 1985, or. Ialoveni
Text: Svetlana Tataru
Foto: arhiva personală
Lasă un răspuns