În anul 2018, mi-a fost conferit titlul de Artist al Poporului, fiind deja decorată, în 2012, cu distincția „Ordinul Republicii”. Sinceră să fiu, nu am alergat vreodată după regalii și slavă, ultima a venit de la sine și nu mi-a afectat în vreun fel existența, doar rămân recunoscătoare publicului că apreciază munca mea.
Sunt modestă, un pic talentată și îmi place frumosul, acel frumos departe de lux și viață de bogătaș. Lucrurile materiale sunt pentru mine mai mult efemere.
Mereu am lucrat din entuziasm și chiar îmi este greu să înțeleg generația pseudo-valorilor de acum care, lansând câte un hit, cred că l-au apucat pe Dumnezeu de picioare.
Nu am fost niciodată în concurență cu cineva. Mi-am trait viața și am cântat ce îmi place. Au fost timpuri în care erai impus să interpretezi și altceva, dar asta nu înseamnă că, îndeplinind anumite ordine, îți dispare talentul. Am o memorie destul de bună, e suficient să aud o melodie, că imediat recunosc mâna textierului și a compozitorului.
Boala vedetismului a trecut pe lângă mine și azi îmi amintesc cu tristețe în voce despre seratele de creație, când ușa casei nu se mai închidea și, împreună cu întreaga elită intelectuală, discutam zi și noapte despre artă, poezie, muzică de calitate. Acum, unde mai sunt astfel de case? Dar mai sunt oare?
Adevărații artiști sau mai bine spus, cei din Generația de Aur, sunt Ion Suruceanu, Ricu Vodă, Iurie Sadovnic, Irina și Anatol Bivol, personalități despre care aș putea vorbi mult și cărora aș avea pentru ce le mulțumi. Cel mai important e că anume ei au fost alături de mine după ce bărbatul pe care l-am iubit și urmat fără compromisuri, a ales să vadă ce e și Dincolo.
Anul trecut, am reușit să imprim o „Lacrimă”, care a fost creată de Mihai Dolgan, interpretată de Olga Sorochin la un festival din Germania și ajunsă pe Discul de Platină al evenimentului. Simt că este exact ce mi se potrivește și mai ales că fiul meu, Radu, mi-a făcut aranjamentul. Nu am avut niciodată o serată de creație doar a mea, că… nu s-au găsit bani și, decât să umblu cu mâna întinsă, mai bine îl recitesc pe Eminescu.
Nu am cântat niciodată la nunți și nici nu o voi face. Dar să nu credeți că este ușor de trăit astfel. Cât privește apariția mea pe la concertele organizate de anumiți polticieni, nu cred că am comis vreo crimă. Atât timp cât nu le rostesc numele din scenă și nu fac agitație electorală pentru ei, sunt cu obrazul curat.
Îmi iubesc nepotul și adesea meditez asupra marii dileme: de ce lumea asta s-a schimbat atât de mult?
