A fost odată ca-n poveşti,
A fost ca niciodată.
Din rude mari moldoveneşti,
O prea frumoasă fată.
Şi era una la părinţi
Şi mândră la cântat şi-n toate cele,
Cum e Fecioara (fie şi Săgetător după zodie) între sfinţi
Şi luna între stele (nu le dăm numele, că nu e despre ele articolul).
Eminescu să ne ierte, aşa începem de astă dată „dezgolita” noastră rubricuţă cu o tânără, frumoasă şi promiţătoare interpretă de la noi. De fapt, Nicoleta a ieşit deja din limitele categoriei „promiţătoare” şi avansează rapid în clasa „afirmate”. Cel puţin, este hotărâtă şi face totul pentru asta. A şi fost în paginile revistei noastre, a încăput şi în topul celor mai sexy 100 de femei din Modova, ediţie semnată, la fel, de revista noastră. Şi iat-o acum la un test mai complicat, mai mult de ordin psihologic, la Dezgolite, probă pe care Nicoleta a susţinut-o cu brio.
A început devreme şi îi dorim să încheie cât mai târziu cântatul. A răsărit în pepiniera lui Vlad Gorgos cu al său Millenium, din care a crescut mai departe, pe cont propriu. Şi cu succes. Nu se limitează la un anumit gen muzical şi la specialiştii cu care colaborează (cel mai recent, tot cu Gorgos). De astă dată, împreună cu Sandu, Nicoleta a rearanjat „Constantine, Constantine”, piesă care devine din ce în ce mai populară şi solicitată.
Cea care e obişnuită de mică cu greul experienţelor muzicale de tot felul, printre ele fiind şi numeroase concursuri la care a participat de-a lungul anilor. Ulterior a însuşit lecţia principală – lecţia muncii, fără de care nu vine la uşă nici succesul, dar nici Constantin…
De succes, Nicoleta se bucură împreună cu cei dragi. Împreună cu familia, cu părinţii, care întotdeauna au susţinut-o, inclusiv cu sfaturi utile. De obicei, mama şi tata o încurajează să înveţe, să muncească zi de zi pentru ca ea să-şi vadă visul cu ochii. Iar visul ei, hehehe!
Până atunci, însă, Nicoleta îşi vede cuminte de treaba ei. Aşa, fată cuminte şi misterioasă, fie ea şi persoană publică. Or, o fată trebuie să rămână un mister, iar misterul trebuie întotdeauna să fie ascuns de ochii lumii. Şi noi, cei de la VIP magazin, am ascuns misterul Nicoletei… atât cât am putut… că, na, altfel, intervine mama… Ea este cea pentru care Nicoleta ar dedica la orice oră o piesă, căci își scrie singură melodiile. Nu ar face niciodată vreo dedicaţie unui băiat – băieţii trebuie s-o admire, s-o alinte cu flori şi cadouri, iar Nicoletei îi place să primească flori…
Și ea este o floare, una frumoasă, dar pretenţioasă față de felul în care ar trebui să arate, susţinând că mai are de muncit pentru a fi aşa cum vrea ea. Deja face primii paşi pentru asta – are grijă ce papă şi merge la sport. În asemenea ritmuri, are toate şansele să mai prindă o dată Top 100 cele mai sexy femei din Moldova, acolo unde a mai fost prezentă, în ediţia recentă. Ce să-i zicem? Curaj!
Text: Marcel Toma
Foto: Roman Friptuleac
Loc: salon FOTOMAX
Coafură: Ecaterina Atasii
Machiaj:Mariana Vutcariov
Lasă un răspuns