Fişier
JURNALIST PRIME TV
DATA ȘI LOCUL NAȘTERII: 03.11.1985; COMUNA CHIOSELIA, RAIONUL CANTEMIR
STUDII: USM; FACULTATEA DE JURNALISM ŞI ŞTIINŢE ALE COMUNICĂRII
COORDONARE: ZINA BIVOL
FOTO: ARHIVA PERSONALĂ
Prezentatorul „Primele știri” de la 21:00
Să dai întâlnire oamenilor zilnic pe micile ecrane este o mare responsabilitate, iar Alex Luca își îndeplinește misiunea cu multă dedicație și meticulozitate. Actualmente, prezintă unul dintre cel mai vizualizat buletin de știri, iar alături de echipa PRIME, îi place să se poziționeze pe primul loc, chiar dacă preferă să o facă pe modestul. Alex își împarte timpul cu televiziunea mai bine de 11 ani și tot e încă prea puțin. Cu fiecare știre se simte mai util, iar orice om bine informat îl mulțumește pentru ceea ce este!
E fantastic să fii prezentatorul unuia dintre cel mai vizualizat buletin informativ! E bonusul suprem pe care îl poate primi un ştirist. E onoarea de a fi faţa succesului unei echipe extraordinare. Sunt binecuvântat să am o familie – nu colegi (!!!) extraordinară! Nu ştiu dacă ei pot spune acelaşi lucru despre mine, dar eu sunt fericit să fac parte din această familie.
Înainte de a reda informaţia, trebuie să o înţelegi! Mi se pare cel mai important detaliu de care ar trebui să ţină cont fiecare realizator TV. Acest aspect îţi dictează manierele şi prestaţia care trebuie să fie cât mai firească! Urmează şi dicţia care trebuie antrenată zilnic şi care te mai dă de gol uneori, mai ales când eşti surmenat. „Vestimentaţia” este la coada priorităţilor, pentru că fără calităţile enumerate mai sus… „regele e gol”.
Nu cred că cineva trebuie să se încorseteze în nişte maniere ridicole, doar ca să demonstreze că este mai breaz decât altcineva! Trebuie să fii tu însuţi, indiferent că eşti acasă, „pe sticlă” sau undeva în public. Nu e neapărat să fii jurnalist, cosmonaut sau „sfânt” pentru a avea un comportament decent.
Rolul de prezentator mi-a oferit mai multă încredere decât aveam. Şi mi-o oferă în continuare, pentru că sunt pus permanent în situaţia de a-mi gestiona emoţiile, inclusiv de a rămâne cu picioarele pe Pământ.
Chiar dacă aş avea tot timpul din lume, tot n-ar fi suficient pentru familie. Jurnalismul este mai mult decât o profesie, e stil de viaţă, iar prima care este „sacrificată” pe altarul carierei, din păcate, este familia. Pot să vă spun doar că încerc să fiu cât mai prezent. Dar mă bucur că ai mei mă înţeleg (sper) şi-mi sunt alături (ştiu la sigur).
„Tati, dar de ce Coronavirusul vorbeşte cu vocea ta?”. Asta mi-a spus fiul meu când a auzit un spot social pe care am pus voce la începutul pandemiei. Iată aşa şi trăim… Zilnic mă surprinde cu ceva, iar cel mai tare mă sperie faptul că îmi condiţionează discuţii mature, mult mai sofisticate decât tipicul vârstei. Încerc să fiu deschis cu el, fără ascunzişuri, pentru a primi acelaşi feedback. Probabil, aş vrea să înţeleagă că cel mai mult mă tem să nu-l dezamăgesc, iar atunci când îi interzic ceva, o fac (sper) pentru binele său.
Anul 2021 a fost un an al naibii de greu, care ne-a dat tuturor vieţile peste cap. Partea bună a restricţiilor anti-covid e că am petrecut mai mult timp cu ai mei. Este probabil singurul aspect pozitiv al acestei năpaste. Din tot răul, găseşti şi o oază de bine.
Nu ştiu dacă am reuşit în acest an, ceva special. Dar am avut câteva spectacole în care am lucrat alături de oameni extraordinari, adevărate valori ale neamului nostru.
Sunt mulțumit când cei din jurul meu sunt mulţumiţi. Pentru mine contează foarte mult impresiile oamenilor apropiaţi. Iar dacă ei sunt bine, sunt şi eu, deşi e loc de excepţii.
Dincolo de sticlă, prefer lectura şi fotbalul.
Dacă am înţeles ceva până la această vârstă este că pe lângă calităţile profesionale, oamenii care muncesc alături de tine trebuie să fie compatibili. O echipă sudată pe aceleaşi valori şi aceleaşi scopuri este capabilă să doboare şi munţii! Iar de la prietenii mei îmi place să aud „ne vedem sâmbăta sau duminica asta”, pentru că nu avem niciodată timp suficient să ne bucurăm unii de alţii…
Ca fiecare om, în special în momentele în care sunt obosit şi iritat aș vrea să fiu singur. Dar nu se ajunge până la evadare pentru că îmi revin repede…
Eu însumi. Sunt atât de autocritic şi autoironic, încât ceilalţi nu reuşesc să ţină pasul cu mine.
Mă supără dezordinea! Niciodată nu ţin pasul cu agenda pe care mi-o scriu cu mâinile mele. Dar asta se trage şi de la faptul că uneori îmi asum multe lucruri, fără să ţin cont că situaţiile neprevăzute sunt la ordinea zilei în meseria noastră.