În Republica Moldova se fac filme. Din păcate producțiile regizorilor și actorilor de la noi nu sunt suficient de promovate. Ion Borș a realizat un film, care se bucură de succes și în afara țării.
Lung metrajul „CARBON” a fost menționat în publicații străine ca: Variety, Cineuropa, ScreenDaily, The Hollywood Reporter sau Film New Europe.
Acțiunea filmului are loc în Moldova anului 1992 în apropiere de zonele fierbinți ale conflictului de pe Nistru. Producția ne prezintă povestea lui Dima, un tânăr tractorist, care încearcă să își construiască o viață normală alături de iubita sa.
Lucrurile iau o întorsătură neașteptată după ce Dima face o descoperire sinistră. Protagonistul se lovește de multe situații penibile, de indiferența și prostia oamenilor din jurul său. Tânărul tractorist ajunge la concluzia că în viață cel mai important este să fii om.
Rolul lui Dima este interpretat de actorul din trupa Zebra Show – Dumitru Roman.
Filmul în regia lui Ion Borș a fost lansat pe 5 septembrie, dar premiera națională va avea loc pe 4 octombrie la Palatul Național „Nicolae Sulac”.
Susține producția moldovenească și mergi la premiera filmului. AICI vei găsi bilete.
Lasă un răspuns