În premieră, o ediție de excepție, impregnată cu artă și modă, se pregătește să revolte piața din România, iar Iașul va fi gazda unei explozii de creativitate și nonconvențional în această toamnă. Într-o lume a inovației, Privé Fashion Events devine sinonim cu rafinamentul și distincția – locul în care moda devine o expresie artistică, iar arta strălucește cu eleganţă.
În cadrul evenimentului, invitații vor putea admira lucrări de sculptură realizate în bronz și semnate de artistul vizual Felix Aftene. De asemenea, va putea fi văzută și cea mai recentă expoziție realizată de Vladlen Babcinețchi intitulată “Figuri celeste“. Parte din creațiile prezentate în eveniment constituie o frumoasă colaborare cu atelierul de bijuterii Ousiai, reprezentat de designerul Sorina Cotea.
În premieră în România, Privé Fashion Events aduce în discuție un subiect incitant: influența pe care inteligența artificială o are asupra modei și artei. Pentru prima dată, afișul evenimentului este generat folosind inteligența artificială, sub coordonarea designerului grafic și pasionatului de AI, Dmitrii Iordachi.
Evenimentul este o platformă de prim-plan pentru a dezvălui cele mai proaspete și rafinate colecții, semnate de branduri din România și Republica Moldova:
Antonia Nae
Fondat în 2016, Antonia Nae London Couture House este un brand care se concentrează pe frumusețea artei manipulării materialelor, combinând cu pricepere texturi fine și robuste pentru a crea piese de artă spectaculoase, atât în segmentul couture, cât și în cel ready to wear. Antonia a câștigat prestigiosul trofeu “Lipsy the Best Red Carpet Dress” la Graduate Fashion Week 2016, eveniment ce a avut loc la Londra. Acest succes i-a oferit oportunitatea de a participa la un masterclass susținut de Victoria Beckham și la un workshop organizat la Chanel. În anul 2018, s-a remarcat și mai mult, clasându-se pe locul trei în competiția “Britain’s Top Designer” din cadrul London Fashion Week. Creațiile unice ale Antoniei au aparut în reviste de top, precum Vogue UK, Elle, Harper’s Bazaar, Cosmopolitan.
Instagram: @antonia_nae
Facebook: Antonia Nae Designs
Website: www.antonianae.com
Tudor Halațiu
Brandul Tudor Halațiu transcendă lumea modei prin exprimarea puterii vizuale, subliniate de extravaganța sa. Creațiile semnate de TH reflectă principii înalte precum încrederea, curajul, forța și succesul. Colecția “DIRTY MONEY” pentru toamna-iarna 2023, îmbrățișează un concept actual: manipularea societății prin bani și cum nevoia materială a devenit criteriul de clasificare a indivizilor în funcție de puterea lor financiară. Această colecție este completată printr-o sinergie perfectă între opulența vestimentară, eleganța subtilă a designului și bogăția vizuală transpusă prin accesorizarea masivă.
Instagram: wearingtudorhalatiu
Facebook: Tudor Halatiu
Revelle
Revelle este prezent în fiecare zi pentru a îmbrăca femeile în încredere, transpunând vise în realitate și investind un strop de suflet în fiecare creație. De-a lungul celor 11 ani, am avut bucuria să întâlnim oameni minunați care au învățat să se iubească mai mult așa cum sunt.
Scopul nostru este să comunicăm fiecărei femei care ne trece pragul, feminitatea, sensibilitatea și estetica unică a brandului nostru. Creațiile Revelle transcind conceptul de simple veșminte; ele sunt veritabile manifestări ale emoției.
Instagram: revelle_shop
Facebook: Revelle
Website: www.revelle-shop.com
Anca & Silvia Negulescu
Înființat în 2010, brandul A&S Negulescu își conturează identitatea în jurul unei linii
vestimentare versatile, cu o abordare sofisticată în segmentele smart/casual și cocktail/ceremony.
Aceste creații sunt îmbogățite cu accesorii din piele naturală, completând astfel estetica
distinctivă a brandului. De-a lungul anilor, designerii brandului, surorile Anca și Silvia Negulescu, au participat la numeroase târguri, prezentări și expoziții. Piesele vestimentare pot fi găsite în showroom-ul din cadrul atelierului, pe platforme e-commerce și în magazine fizice colaboratoare.
Instagram: asnegulescu
Facebook: Anca & Silvia Negulescu
Website: www.asnegulescu.com
Reya Bridal Couture
REYA Bridal Couture – unde rafinamentul contemporan se întâlnește cu mireasa modernă. Redefinește eleganța pentru femeile puternice și independente ale zilelor noastre. Brandul Reya a adus în Iași cei mai talentați designeri internaționali din sfera bridal, devenind prima opțiune în gândul viitoarelor mirese.
Cu REYA, mireasa devine o forță în lumea modei, iar rochia sa devine un simbol al puterii și al frumuseții sale, conferind fiecărei femei o eleganță irezistibilă în ziua cea mare.
Instagram: reya.bridalcouture
Facebook: REYA Bridal Couture
Website: www.reya.ro
Atelierul de Stil
În anul 2010, au făcut un pas îndrăzneț în lumea modei, lansând un concept cu totul nou, dedicat în exclusivitate bărbatului modern, un veritabil gentleman al rafinamentului – Atelierul de Stil! Ghidați de dorința de a oferi produse de o calitate excepțională, create cu meticulozitate și confecționate din cele mai prestigioase materiale provenite de la casele de modă de renume internațional: Loro Piana, Ermenegildo Zegna, Holland & Sherry, Scabal, Manuel Ungaro, Carnet și multe altele, Atelierul de Stil se conduce după motto-ul: “Un bărbat îmbrăcat bine poate cuceri lumea!”
Instagram: @atelieruldestil.official
Facebook: Atelierul de Stil
Website: www.atelieruldestil.ro
Maison Yvonne
Colecția „Un Rêve de Yūrei” de la Maison Yvonne este o îmbinare sublimă între folclorul japonez și eleganța minimalistă. Fiecare piesă din acest ansamblu eteric exprimă angajamentul pentru sustenabilitate, îmbinând tehnica zero waste cu mistica spiritelor Yūrei. Colecția capturează atmosfera misterioasă a dimineților încețoșate, transpunând-o în siluete fluide, drapaje armonioase și ansambluri noir atemporale. „Un Rêve de Yūrei” vă deschide ușa către lumea superstiției și a eco-conștienței, invitându-vă să depășiți limitele modei și să vă bucurați de eleganța sustenabilă.
Instagram: @maisonyvonnebrand
Facebook: Maison Yvonne
Website: www.maisonyvonne.com
Berrezzo
Vi s-a întâmplat vreodată ca o melodie, o imagine să explodeze în interiorul Dumneavoastră cu o dorință nestăvilită de a trăi viața din plin și de a-i savura toate gusturile? Cu siguranță ați trăit măcar vreodată momentul. Aceste senzații sunt comparabile cu efectul ținutelor Berrezzo – elegante, dinamice, curajoase și feminine. La fel ca și creatoarea lor, Janna Berezovscaia, ținutele brand-ului sunt gata să seducă imaginația oricui. Abordarea individuală, cu decor lucrat manual, fac aceste piese vestimentare incomparabile și inconfundabile. Fiecare femeie merită sa fie înfrumusețată de ținutele Berrezzo!
Instagram: berrezzo
Facebook: Berrezzo
Dorís
O expresie autentică a unicității, rafinamentului și eleganței – principii care nu lipsesc niciodată din creațiile DORÍS. Pentru că își doresc ca fiecare femeie să-și scoată la lumină frumusețea interioară prin alegerea perfectă a ținutei, DORÍS nu este doar un brand, ci o poveste scrisă de femei, pentru femei. Creează haine care să evidențieze autenticitatea și eleganța, oferind posibilitatea fiecărei femei de a se simți încrezătoare și frumoase zi de zi.
Instagram: storedorisstore
Facebook: doris_store_doris
Ready by Fortuna Sisters
Ready by Fortuna Sisters nu este doar un brand dedicat creațiilor vestimentare frumoase, ci și o oază de atitudine și încredere în sine. Fiecare femeie care îmbracă creațiile Ready devine centrul atenției, emanând seducție și magnetism, deoarece este o forță a feminității puternice și a încrederii neclintite. Fiecare moment în care alegi să îmbraci Ready se transformă într-o adevărată festivitate, o ocazie de a te învălui în frumusețe și a te simți în culmea eleganței. Alege Ready și descoperă încrederea în tine într-o formă absolut rafinată!
Instagram: @ready by fortunasisters
Facebook: Ready by FortunaSisters
Site: www.ready-store.com
2Coat by TO
2Coat by Tovstenco Olga, o creație plină de rafinament și închinată cu admirație Femeii – ființă sublimă, autentică și pasionată, îndrăgostită nu doar de sine, ci și de frumusețea vieții în toată splendoarea sa. Brandul 2Coat by TO este o oglindă a individualității, un tribut adus frumuseții și armoniei feminine. De altfel, o colecție fermecătoare, creată pentru a celebra esența feminină și pentru a vă îmbrățișa cu stilul și rafinamentul pe care îl meritați.
Instagram: 2coatbyto_official
Facebook: 2Coat by Tovstenco Olga
Nicole Storm
“Nicole Storm” este un brand originar din Republica Moldova, care de 7 ani bucură femeile cu ținute business, de seară și de mireasă.
Stilul abordat este unul clasic, minimalist cu accente senzuale și detalii inspirate din estetica “Old Hollywood”. Modelele versatile se potrivesc pentru diverse ocazii, tipuri de siluete și preferințe, iar serviciul “made to measure” asigură o ajustare impecabilă pe corp. Brandul este deschis și pentru publicul românesc cu posibilitatea livrărilor, iar unul dintre obiectivele acestuia este inaugurarea unui showroom în România.
Instagram: @nicolestorm.brand
Facebook: Nicole Storm
Website: www.nicolestormbrand.com
Cotton
COTTON ATELIER înseamnă atenție și grijă. Un brand creat pentru clienți și dedicat celor dragi, fiind lideri în domeniul personalizării și oferind instrumentele necesare, pentru a face fiecare piesă unică. Îmbrăcămintea de casă, pijamalele și seturile pentru mirese redefinesc eleganța modernă, purtând cu mândrie amprenta din Republica Moldova.
Brand pentru cei dragi. COTTON – lider în personalizare.
Instagram : @cottonmoldova
Facebook : Cotton : made in Moldova
Website: www.cotton.md
Irene Vitali
ADN-ul Brandului Irene Vitali reprezintă o combinație armonioasă între elementele clasice și accentele moderne, aducând în prim plan o garderobă de bază cu influențe trendy. Filozofia mărcii se concentrează pe ideea că îmbrăcămintea de înaltă calitate poate și ar trebui să fie accesibilă pentru toți. Irene Vitali creează un dulap capsulă în stilul clasic modern, promovând un consum conștient al hainelor și accesoriilor. Colecția pentru sezonul FW 2023 reprezintă o reinterpretare contemporană a siluetelor din decenii anterioare, aducându-le din nou în centrul atenției în acest sezon și nu numai.
Instagram: irenevitalistore
Facebook: Irene Vitali Store
Website: www.irenevitali.com
Poison
Misiunea brandului Poison are la bază crearea hainelor, concepute cu multă pasiune, dedicație și rafinament. Ne dorim ca femeile moderne, să aibă posibilitatea de a-și exprima individualitatea. Această colecție este un impuls de a arăta puterea, încrederea în sine, dar și senzualitatea.
Instagram: poisonofficial_brand
Aleasă cu grijă pentru această ediție specială, locația evenimentului este cea mai impunătoare clădire de birouri din România. Accesul la evenimentul din 7 octombrie este pe bază de invitație, însă va exista și o zonă deschisă publicului larg, interesat de modă și cultură.
Privé Fashion Events s-a născut în 2017 în Republica Moldova, inițial consacrat designerilor de nișă, creatorilor de ținute personalizate “made to measure” și brandurilor specializate în producția de piese vestimentare în ediție limitată. De această dată, organizatorii vă invită să faceți parte din această poveste sofisticată și inspirată, în premieră, în România.
Parteneri media din România: AgoraPress, Aleph News, Fashion Premium Magazine, Mediafax, Ziarul de Iași, VIVA fm, Radio Iași, Apollonia TV, TVR, Infinity TV, TeleMoldova+.
Parteneri media din Republica Moldova: revistele Vip Magazin și Red, Unica.md, Locals.md, Trendsetter.
Lasă un răspuns