Vladislav Cociu – OMUL ANULUI 2023

PRIMARUL ORAȘULUI ȘTEFAN VODĂ

Oamenii pot avea un viitor și acasă

Cu patru mandate de primar în satul Carahasani, urmate de alte două mandate în orașul Ștefan Vodă, Vladislav Cociu este primarul care se dedică în totalitate comunității, iar reușitele sale îi fac pe oameni să creadă în el, să îl susțină și să promoveze împreună valorile acestui neam. Un exemplu în acest sens și o premieră pentru orașul Ștefan Vodă a fost organizarea în 2023 a primului Forum Economic-Investițional în incinta fabricii de procesare a legumelor „His East”, Bessarabian Tehnological HUB.

M-am născut într-o familie de profesori și de la ei am învățat să fiu om cu toți oamenii, indiferent de statutul lor sau de poziția acestora în societate. Cred că tot de la părinți am moștenit darul de a înțelege oamenii și de a încerca să-i ajut cu tot ce îmi stă în puteri. În familia în care am crescut, domnea bunătatea și empatia, valori de care mă ghidez în activitate și pe care încerc să le transmit copiilor mei.

Acum douăzeci de ani, am candidat pentru prima dată la funcția de primar. Am luat această decizie la insistența mai multor locuitori din satul Carahasani, Ștefan Vodă, localitate în care am copilărit. În cele patru mandate de primar am reușit să transform localitatea într-un loc unde reînvie speranța oamenilor că pot avea un viitor și acasă.

Faptul că am implementat proiecte importante în Carahasani, m-a determinat să candidez pentru funcția de primar al orașului Ștefan Vodă. Decizia cea mai importantă asumată în anul 2023 a fost să candidez pentru cel de-al doilea mandat de primar al orașului Ștefan Vodă și iarăși 70% dintre cetățenii cu drept de vot m-au ales să-i reprezint.

O premieră pentru orașul Ștefan Vodă a fost faptul că am mobilizat cele mai importante forțe ale mediului academic, mediului de afaceri, experți în diferite domenii economice, investitori, agenți economici, agenți ce activează în sectorul turistic din Republica Moldova, Ucraina, Elveția și Polonia, dar și delegații oficiale din orașele din România cu care suntem înfrățiți și am creat o platformă de dezbateri privind potențialul investițional și de dezvoltare a zonei transfrontaliere din Sudul Republicii Moldova și al Ucrainei.

Succesul pentru mine înseamnă ca oamenii pentru care activez să se simtă bine, să aibă în orașul lor oportunitățile pe care și le doresc, să pot contribui la soluționarea problemelor existente, să fie mândri de faptul că locuiesc în orașul Ștefan Vodă. Deoarece nu pot fi nepăsător la durerea sau nevoia altuia, fericirea mea depinde de fericirea celor din jur.

Sunt mulțumit atunci când văd că orașul se transformă, se mărește, infrastructura se dezvoltă, copiii se joacă fericiți prin oraș, când văd că familii tinere se stabilesc cu traiul în Ștefan Vodă. Toate aceste lucruri mă conving că ceea ce fac este corect, iar impedimentele care mai apar în activitate sunt doar niște etape ce trebuie depășite.

În copilărie am fost cucerit de literatura clasică deoarece autori ca Fiodor Dostoievski, Nikolai Cernîșevski ș.a. aveau în operele lor o abordare filosofică asupra vieții, oamenilor, relațiilor dintre ei, lucru care m-a ajutat să-mi creez personalitatea. Prefer să mai citesc din autorii Herbert A. Simon „Administrația publică”, Orest Tărîță „Protocol și ceremonial diplomatic”, Yuval Noah Herari „Sapiens”, Henry Kissinger „World Order”.

Celor ce vor să exceleze în domeniul meu de activitate le recomand să studieze în primul rând Legislația Republicii Moldova, să citească Bill Bryson – planificarea strategică, Capitole din „Marea Unire” și „Aduceri aminte”, de M. Eminescu. Să participe la o multitudine de cursuri de formare profesională; să se implice activ în diferite activități ce vizează domeniul APL pentru a acumula cunoștințe și experiență și, poate cel mai important, să iubească oamenii și să aibă încredere în propriile forțe.

Ce urmează? Vreau să ating obiectivele ce mi le-am propus pentru acest mandat și să creez o echipă profesionistă cu care să dezvolt proiecte internaționale. Visul cel mare este ca orașul Ștefan Vodă să devină unul modern, smart, verde, viu și plin de viață. Să devină o atracție pentru locuitorii din R. Moldova, dar și din Europa întreagă.

Abonează-te la articolele

Vip Magazin