
Naturopat / Nutriționist Terapeut, Ghid Spiritual, Fondatoarea laboratorului de deserturi vegane „Cosmos Laboratory”
Diana Răducanu – naturopat, nutriționist, terapeut și ghid spiritual, dar mai presus de toate o femeie care trăiește prin credință și dăruire. Fondatoarea laboratorului de deserturi vegane Cosmos Laboratory a inspirat mii de femei să-și regăsească echilibrul prin programe de detox, cursuri de dezvoltare personală și proiecte spirituale. Povestea ei, născută dintr-o căutare interioară, s-a transformat într-o misiune: aceea de a aduce lumină, vindecare și iubire în viețile femeilor care îi trec pragul sufletului.

Am înțeles cât de mult corpul nostru poartă emoțiile, rănile și vindecarea.
Să fii femeie în 2025 înseamnă să fii întregită. Să fii conectată cu energia ta spirituală, fizică, mentală și emoțională – pentru că doar atunci poți să trăiești cu adevărat în echilibru. Femeia în 2025 este cea care îndrăznește să fie vulnerabilă și puternică în același timp. Care știe că frumusețea ei nu stă doar în oglindă, ci în felul în care își trăiește viața, cum iubește și cum inspiră. Și, mai presus de toate, femeia în 2025 este aceea care alege conștient: să își protejeze energia, să își creeze realitatea și să trăiască în credință – pentru că știe că atunci când merge mână în mână cu Dumnezeu, nimic nu îi poate sta împotrivă.
Povestea mea a început dintr-un strigăt interior. Dintr-o durere ascunsă, pe care nu o mai puteam ignora. Acea neliniște m-a împins să caut mai adânc în mine însămi, să mă întorc către adevărata mea ființă. Această căutare m-a adus mai întâi în conexiune profundă cu propriul meu corp. Am înțeles cât de mult corpul nostru poartă emoțiile, rănile și vindecarea. De peste 10 ani m-am dedicat domeniului nutriției și naturopatiei, învățând să susțin echilibrul prin hrană și natură. Dar chemarea sufletului era și mai mare. Așa am ajuns pe drumul dezvoltării personale și al spiritualității. Pas cu pas, experiența mea s-a transformat într-o misiune – aceea de a fi terapeut, ghid și mentor spiritual pentru cei care își doresc să se descopere și să se vindece.
Îmi exprim feminitatea prin conexiunea profundă pe care o am cu Dumnezeu, prin iubirea pe care o port pentru mine însămi și prin iubirea pe care o dăruiesc oamenilor. Pentru mine, feminitatea nu este doar o energie, ci o forță creatoare care se reflectă în tot ceea ce fac. Un exemplu este unul dintre cursurile mele de suflet, intitulat „Iubește femeia din tine”, care a ajuns deja la peste 15 ediții. Sute de femei au parcurs această experiență și au descoperit că feminitatea nu se învață, ci se trezește.
Pentru mine, echilibrul interior se clădește prin ritualuri simple, dar sacre. În primul rând, prin rugăciune – este ancora mea, dialogul meu direct cu Dumnezeu, momentul în care îmi las grijile și recunoștința în mâinile Lui. Meditația este un alt ritual important. Ea mă ajută să fac liniște în mine, să-mi aud sufletul și să-mi simt mai clar energia. Este modul prin care îmi reamintesc că pacea nu vine din exterior, ci se naște în interior. Și, foarte important, timpul petrecut în biserică. Acolo simt că sufletul meu respiră altfel.
„Acasă” nu este doar un loc fizic. „Acasă” sunt eu însămi, spațiul meu interior – acel sanctuar sacru pe care îl întrețin prin conexiunea cu Divinitatea. Este liniștea mea, credința mea și centrul în care mă întorc de fiecare dată când lumea devine zgomotoasă.
Cred că fiecare copil este un învățător ales în ceruri, care vine să se manifeste aici pe pământ în cel mai frumos mod. Așa văd eu maternitatea: o școală divină în care și mama crește odată cu copilul ei. De când sunt mamă, am învățat atât de multe și continui să învăț în fiecare zi. Am descoperit cum este să îți lași egoul deoparte și să respecți cu adevărat alegerea și calea sufletului. Am înțeles ce înseamnă răbdarea, dăruirea și iubirea necondiționată.
Soțul meu mă răsfață mereu cu complimente și îmi onorează prezența în fiecare zi. Pentru mine, cel mai frumos compliment este felul în care el mă privește, mă respectă și mă prețuiește. El mi-a arătat că atunci când, ca femeie, îți dai singură valoare și te onorezi pe tine însăți, bărbatul de lângă tine nu face decât să oglindească această lumină.
Interviu de Eugenia Ion, Foto: arhiva personală
#vibrație




Lasă un răspuns