Deși stau în fruntea unei reviste, editorialele se scriu mereu la final. Când paginile sunt pregătite pentru tipar, iar noi încă avem senzația că trebuie să mai verificăm o dată… să nu fi uitat ceva. Este un carusel de emoții această cale a creării unei reviste – un proces de care suntem, îmi permit să spun, dependenți emoțional. Rodica deja de 22 de ani, noi îndrăgostiți pe parcurs. E atât de complex, atât de provocator, cu scântei deseori și program firesc extins mult peste timpul personal, dar atât de frumos. Editorialele se scriu la final, atunci când suntem plini de voi. Și nu mă refer aici doar la cei 75 de Oameni ai Anului din această ediție, ci la toți cei despre care ne-au povestit personajele noastre sau poate chiar și la cei care urmează să citească.
De această dată, în timp ce editorialul Rodicăi se țesea pe mal de Nistru la o oră târzie, trecut de 22:00, într-o zi de weekend cu termenul expedierii la tipar la cea mai matinală oră a zilei de luni, am decis în ultimul moment să mai lăsăm aici un gând care-mi stăruie în minte de cum am încheiat lectura integrală și corectura finală a revistei. Oamenii Anului, cei care construiesc imperii, cu rulaje impunătoare, cei care transformă, tratează, educă, cultivă societatea, cei care ajung la înălțimea artei inconfundabile și care, fără excepție, sunt mentori pentru mulți ații, cei care au program 24/24 dedicat obiectivelor, scopurilor profesionale – au zis unanim că dincolo de premii, titluri, responsabilități, sunt „același om simplu”… un om care face bine, un om care-și respectă echipa, un om care își iubește familia, un om care știe să întindă o mână de ajutor. Și dincolo de textele de pe monitor, fără să vrei, ți se conturează ochii acestor Oameni ai Anului, iar prin ochi, personalitatea. „A fi Om al anului înseamnă întâi de toate a fi Om”. (Aici îmi amintesc de replica actorului Igor Caras, deținător al trofeului Omul anului în anul 2015, care iată că revine la acest titlu la 10 ani distanță).
Regrete? Acolo unde există perseverență, greșelile devin lecții, căderile devin putere, dar iată timpul… timpul devine regretul suprem și cel mai mare regret menționat în această revistă este timpul limitat acordat familiei. „Regret că nu am reușit să merg la mama mai des.”
Nu ne așteptam că o ediție specială tip catalog, cu titlul Omul Anului poate aduna în texte atâta mesaj personal și emoție. Fiecare Om al Anului e o lecție și la rândul lui e un om care învață zi de zi din tot ce simte, observă, întâlnește. Un proces care, asociat scopului, profesionalismului și dedicării, conturează calea spre succes. Ei… sau dacă acest text este citit de un premiant al ediției – voi sunteți temelia unei societăți sănătoase și de perspectivă, cei care adună în jurul lor oameni, le oferă loc de muncă, încredere, șanse.
Da, este o revistă în care intrăm în miezul anului care s-a încheiat și reușitele profesionale ale premianților pe parcursul lui. Dar sunt și 240 de pagini lectura cărora se potrivește perfect unei ore de repaos. Inspirația e Omul.
Doina Muntean