OMUL ANULUI 2025 | Anatolie Golea:„Reputația și integritatea sunt cele care rămân și devin fundamentul realizărilor durabile”

BIG Bussiness

Fondator Port Mall, Azart

Născut pe 29 august 1982, Cornești, Ungheni

Studii: Școala Militară de Maiștri de Aviație

„Traian Vuia” din România; studii superioare în domeniul Economie și Management la UASM; master în Științe Politice la Academia de Administrare Publică

Niciodată nu i-a plăcut să spună cine este – a preferat ca oamenii să vorbească despre el. Or, oamenii îl văd onest, corect, vizionar, perseverent, proactiv, apreciat pentru comportamentul și valorile sale. Altfel nu ar fi reușit să construiască și să dezvolte două afaceri cu un parcurs atât de impresionant ca Port Mall și Azart.

În 2025 am decis inițierea și planificarea unei extinderi cu aproximativ o treime din suprafața comercială existentă a Port Mall. În doar doi ani de activitate, am ajuns la un grad de ocupare a spațiilor de închiriere de 100%, iar în acest moment avem o cerere care depășește capacitatea disponibilă. Fiecare an de business în Republica Moldova este o provocare. Cu toate acestea, în 2025 am studiat piața externă pentru posibile expansiuni și m-am convins că, deși mulți consideră că e bine acolo unde nu suntem noi, acasă este locul unde mai există potențial de consolidat puterea.

Îmi place să lucrez alături de echipa mea și să văd cum oamenii evoluează. Mă încarcă enorm să văd că prin sprijinul meu, devin mai puternici, mai organizați, mai încrezători în forțele proprii și capabili să facă față provocărilor. Mi-am întărit convingerea că trebuie să avem grijă de oamenii din echipă. Trebuie să le oferim atenție, posibilități de dezvoltare și condiții bune de lucru, pentru a forma o echipă puternică și devotată. Piața forței de muncă s-a schimbat. Acum este mult mai orientată către angajat.

Deseori, atunci când trebuie să aleg între valorile mele, reputația pe care mă străduiesc să o păstrez și interesele personale, aleg să sacrific ceva material în favoarea relațiilor umane. Oamenii sunt mai prețioși decât orice câștig temporar. Într-un sfârșit, reputația și integritatea sunt cele care rămân și devin fundamentul realizărilor durabile.

Rolurile pe care mi le doresc cel mai mult în societate sunt cele de tată bun pentru copiii mei, soț extraordinar, fiu de care părinții să fie mândri, partener de afaceri de încredere, prieten apropiat și mentor pentru angajații mei. Și, evident, un patriot care își iubește țara și contribuie la dezvoltarea și performanța ei.

Interviu: Lina Negru

Foto: Arhiva personală

Abonează-te la articolele

Vip Magazin