Actriță de teatru și film
Născută pe 18 noiembrie 1981, s. Cimișeni, r-nul Criuleni
Studii: Academia de Muzică Teatru și Arte Plastice
Diana Decuseară trăiește pentru teatru, dar iubește la fel de mult platoul de filmare. Rolul Mariei din MMM i-a adus provocări, emoții intense și un personaj construit din trăirile femeilor din viața ei. Într-un parcurs artistic deja consolidat, actrița își asumă fiecare rol ca pe un proces de construcție interioară, în care experiența, disciplina scenei și fragilitatea umană se întâlnesc într-un echilibru rar.
Rolul Mariei din MMM a venit când mă așteptam cel mai puțin. Eram în vacanță când Violeta Gorgos (regizoarea) mi-a scris că are un rol pentru mine și că filmările încep în două săptămâni. Eu urma să încep o montare nouă în teatru, unde mă aștepta un rol mare și complicat. A trebuit să negociem mult cu d-nul Petru Hadârcă ca să mă lase la filmări. Azi îi sunt foarte recunoscătoare că a fost înțelegător. E un rol pe care mi l-am dorit mereu în visele mele, dar nu știam exact cum va arăta. E un rol pe care îl joc alături de Gabriel Lițcan, care este discipol în ale actoriei așa că responsabilitatea a fost dublă. Maria este un personaj pe care l-am construit asemeni unui puzzle din toate trăirile și emoțiile femeilor pe care le-am avut în viața mea.
Consider că pentru un actor scena teatrului e ca mersul la sală pentru un sportiv. Teatrul te educă, te călește, îți testează limitele. Este absolut indispensabil pentru mine. Îmi este greu să aleg. Teatru este casa mea. Filmul este un fel de escapadă artistică în care mă avânt mereu cu frică, dorință și multă dragoste.
Trebuie să recunosc că premiile îți gâdilă oarecum orgoliul, îți dau o validare în breasla colegilor, dar pentru mine, nu sunt un scop în sine. Sunt extrem de recunoscătoare celor care m-au votat.
Sunt un om care iubește viața! Fac ce-mi place și asta nu mă obosește! Și da, cred cu tărie că sănătatea unei națiuni se măsoară în cultură! Așa că îmi fac meseria cu pasiune, e felul meu de a manifesta dragoste față de țara și poporul meu.
În 2025 l-am pierdut pe tata… Mi-am dat seama că viața e pe zile, nu pe ani. A fost cea mai dură lecție… Ce regret? Că nu i-am spus mai mult lui tata cât de mult îl iubesc…