Reproductolog, șef secție Fertilizare in vitro la Alternativa Clinic
Recunoaște că este definită de contraste: să fie înflăcărată, dar rațională; să plângă și să se bucure; să fie lider, dar și omul familiei; să-și construiască cariera fără să uite să trăiască; să iubească și să fie iubită; să lupte, dar să știe și când să se oprească. Vorbim despre medicul Tatiana Cebotari, femeia care găsește puterea de a motiva și de a spune: TU POȚI! Viața, afirmă ea, este un bumerang, iar știința și credința se completează.
Nu există știință fără Dumnezeu.
Cel mai fericit moment nu este o singură clipă, ci bucuria de a fi sănătoasă și de a-i avea pe cei dragi alături. Este dimineața în care te trezești și știi că ai scopuri, că ești important pentru cineva, că faci ceea ce îți place și că munca ta are rost. Este sentimentul că ești exact acolo unde trebuie să fii și exact ceea ce trebuie să fii.
Știința și Dumnezeu nu se exclud, ci se completează și sunt profund legate una de cealaltă. Știința înseamnă raționalul, cunoașterea și dovada, iar credința aduce sacrul, sensul și speranța. Nu poți lucra în domeniul FIV fără să crezi în Dumnezeu, dar și în ceea ce faci. Știința îți oferă instrumentele, iar credința îți dă speranța și puterea de a merge mai departe.
Au fost momente în care rațiunea spunea că șansele sunt mici, dar speranța spunea să continui. Atunci m-am bazat pe credință, pe speranță și pe convingerea că, uneori, imposibilul poate deveni posibil. Și tocmai acolo unde știința oferea cele mai puține șanse, Dumnezeu a făcut loc minunilor. Încrederea vine odată cu experiența, ca mersul unui copil: cu fiecare pas devii mai sigur. Susținerea familiei și a dascălilor, dar mai ales rezultatele și reușitele pacientelor mele, îmi dau încredere și mă inspiră să continui.
Alternativa Clinic este mai mult decât locul în care lucrez. Aici mi-am construit o parte importantă din parcursul profesional, alături de oameni cu care împărtășesc aceeași responsabilitate față de pacienți și aceeași dorință de a transforma speranța în rezultate.
Funcția nu ar trebui să schimbe omul. Empatia, respectul și calitățile umane rămân prioritare, indiferent de poziție. Funcția a adăugat doar mai multe responsabilități și dorința de a fi un exemplu pentru echipă.
Dincolo de clinică sunt, în primul rând, mamă, soție și omul pentru care familia este esențială. Mă preocupă în mod special cei doi băieți ai mei, să-i cresc oameni demni, pregătiți pentru o societate modernă, dar și să păstrez relațiile calde și respectuoase în familie, alături de iubitul meu soț, cu care îmi doresc să ajung până la adânci bătrâneți.
Și da, plâng. Pentru mine, plânsul este uneori o formă firească de eliberare a tensiunii. Când sunt tristă, mă retrag în „coconul” meu, ascult muzică, meditez și îmi regăsesc liniștea.
Cred că oamenii au devenit mai agresivi și uneori mai rău intenționați. Faptul că alegi să taci, deși cunoști anumite lucruri despre faptele cuiva, nu este naivitate, ci înțelepciunea de a evita un conflict inutil. Încerc să păstrez distanța față de astfel de oameni, iar când nu este posibil, îmi filtrez atent interacțiunea cu ei. Nu pot accepta fățărnicia, trădarea, minciuna, vorbitul pe la spate și înjosirea. Încrederea și respectul sunt fundamentale într-o relație.
E păcat că uneori sinceritatea, caracterul și loialitatea sunt mai puțin apreciate decât jocurile de culise. Dar eu cred într-un principiu simplu: viața este un bumerang – bine semeni, bine culegi; iar răul, mai devreme sau mai târziu, tot rău aduce.
Cred că inspir femeile destul de des. Iar când văd cât de ușor uneori pot fi demotivate, încerc să le fiu acea „locomotivă” care le încurajează și le pune în mișcare spre noi începuturi.
Nu cred că viața mea ar încăpea într-o singură carte, ci mai degrabă în câteva volume. Despre contrastele care mă definesc: să fiu înflăcărată, dar rațională; să plâng și să mă bucur; să fiu lider, dar și omul familiei; să-mi construiesc cariera fără să uit să trăiesc; să iubesc și să fiu iubită; să lupt, dar să știu și când să mă opresc și să mă bucur de viață.
Interviu de Ileana Rusu, Foto: Dumitru Furdui
#rațiune