
Reproductolog, Director medical la Alternativa Clinic
Nu crede în imaginea omului căruia eșecul nu îi provoacă nicio emoție. Este medicul care susține că realizările profesionale îi aduc satisfacție, dar adevărata fericire e în lucruri simple. Exigentă în primul rând față de sine, preferă un adevăr spus cu respect unei iluzii confortabile. Natalia Bursacovscaia nu are ritualuri sofisticate, iar liniștea și o cafea savurată o ajută perfect să își facă ordine în gânduri.

Armonia înseamnă să ai unde și la cine să te întorci.
Cu cât trec anii, cu atât înțeleg mai bine că fericirea stă, de fapt, în lucruri foarte simple: să-mi știu familia sănătoasă, să-mi văd copiii râzând, să avem timp să fim împreună, să călătorim, să descoperim locuri noi sau pur și simplu să stăm la aceeași masă fără grabă. Realizările profesionale îmi aduc satisfacție, desigur, dar adevărata stare de bine vine din aceste momente aparent obișnuite.
Soțul meu și copiii noștri, Alexandru și Olga, sunt punctul meu de echilibru. Sunt și prietenii apropiați, cu care pot să fiu pur și simplu Natalia, fără funcții, titluri sau responsabilități. Armonia, pentru mine, înseamnă să ai unde și la cine să te întorci.
Sinceritatea valorează foarte mult. Uneori adevărul poate fi incomod, dar prefer un adevăr spus cu respect unei iluzii confortabile. În medicină, sinceritatea este cu atât mai importantă: pacientul trebuie să știe unde se află, care sunt șansele reale și ce putem face. Cred că poți spune chiar și lucrurile dificile fără să rănești, dacă o faci cu empatie.
Se zâmbește mult la Alternativa Clinic, dar cel mai frumos este zâmbetul care apare după o veste bună, uneori după luni sau ani de așteptare. Sunt momente pe care nu le poți confunda cu nimic.
O femeie tristă poate fi, cu siguranță, frumoasă și poate inspira. Frumusețea nu înseamnă să zâmbești permanent. Uneori vulnerabilitatea, demnitatea cu care treci printr-o perioadă grea și puterea de a continua spun mult mai mult despre un om decât un zâmbet perfect.
Am nevoie, din când în când, de puțină liniște. O cafea băută fără grabă, câteva minute în care nu răspund la telefon, o plimbare sau planificarea unei călătorii pot fi suficiente pentru a-mi pune gândurile în ordine. Nu am ritualuri sofisticate.
Fără empatie, munca mea ar fi imposibilă, dar am întâlnit și persoane care nu mi-au plăcut. Suntem oameni și există simpatii sau antipatii care apar spontan. Dar am învățat să nu transform prima impresie într-un verdict. Mai ales profesional, trebuie să poți separa emoția personală de responsabilitatea pe care o ai.
Reputația nu este ceea ce spui tu despre tine, ci ceea ce rămâne despre tine după ani de muncă și după sute de situații în care oamenii au văzut cum te comporți. Se construiește greu și se poate pierde foarte ușor. Pentru mine contează să știu că numele meu este asociat cu seriozitate, corectitudine și responsabilitate. Nu cu perfecțiunea – nimeni nu este perfect – ci cu încrederea.
Dacă aș face lucrurile numai pentru recunoștință, probabil aș fi dezamăgită foarte des. Dar recunoștința sinceră mă emoționează. În medicină, un „mulțumesc”, o fotografie cu un copil sau un mesaj primit peste câțiva ani pot valora enorm. Nu le aștepți și tocmai de aceea, când vin, sunt atât de prețioase.
Să nu faci rău și să rămâi om este o regulă care funcționează și în medicină, și în viață. Poți fi exigent, poți spune „nu”, poți lua decizii dificile, dar fără să uiți că în fața ta este un om.
Ar fi neadevărat să spun că las exigența la ușa clinicii. Sunt exigentă în primul rând cu mine și, inevitabil, uneori și cu cei apropiați. Dar familia și copiii m-au învățat ceva ce medicina nu te învață întotdeauna: nu totul trebuie să fie perfect.
Lumea fără femei puternice ar fi mult mai săracă și, probabil, mult mai fragilă. Pentru mine, o femeie puternică este cea care știe când să lupte, când să ceară ajutor, când să spună „nu” și când să o ia de la început.
Interviu de Ileana Rusu, Foto: Dumitru Furdui
#armonie




Lasă un răspuns