Fondatoarea proiectului „Arta de a fi Femeie”
A transformat, la propriu, femeia într-o capodoperă. Grație programului ei care a inspirat zeci de mii de urmașe ale Evei, Elena știe că visele devin realitate, iar barierele sunt doar în mintea noastră. De la Chișinău la București, eroina noastră aduce „Arta de a fi Femeie” tuturor celor care își doresc o resetare în mindset și știu că merită, dar și pot mai mult. Descoperiți mai multe despre cea care transformă sufletele femeilor!
Putem ajunge atât de departe cât ne permitem să visăm.
„Arta de a fi Femeie” este viața mea. Este parcursul meu, transformarea mea, toate etapele prin care am trecut și toate dimensiunile vieții pe care, de-a lungul anilor, am ales să le înțeleg, să le dezvolt și să le transform. Când am început, nu am crezut nicio secundă că voi face vreodată bani din acest proiect și cu atât mai puțin că, într-o zi, se va transforma într-un business. Aveam deja un alt business dedicat femeilor, iar „Arta de a fi Femeie” s-a născut firesc din propriile mele pasiuni și căutări. Am început să vorbesc despre ceea ce mă interesa în acel moment, despre ceea ce eu însămi studiam, experimentam și aplicam în propria viață. Și femeile au început să-mi ceară mai mult. Mai multe întâlniri. Mai multe practici. Mai mult din ceea ce eu descopeream și trăiam.
Așa, fără să existe la început un plan de business, propria mea transformare a început să devină un drum pentru transformarea altor femei. Fiecare curs, fiecare școală și fiecare program care există astăzi în „Arta de a fi Femeie” s-a născut dintr-o etapă pe care am parcurs-o eu însămi. Dintr-o întrebare pe care mi-am pus-o. Dintr-un aspect al vieții mele pe care am vrut să-l duc la un alt nivel. Din ceva ce am căutat, am înțeles, am aplicat și, mai întâi de toate, am trăit. Nimic din acest univers nu a fost creat doar din teorie. Totul a trecut mai întâi prin viața mea.
Și este important pentru mine să spun că eu nu am început de sus. Cine mă cunoaște de mulți ani știe de unde am pornit. Punctul meu A pot spune că a fost, în multe aspecte ale vieții, mult mai jos decât punctul A al multor femei care ajung astăzi la mine. De aceea cred atât de profund în transformare. Nu doar pentru că am studiat-o și nici doar pentru că am observat-o în viețile altor femei. Am trăit-o.
Poate că ceea ce aș vrea cel mai mult să știe lumea despre mine este că eu încă mă construiesc. Oamenii văd femeia care sunt astăzi și, uneori, pot avea impresia că am fost dintotdeauna așa. Dar nu am fost. Am devenit această femeie alegere după alegere, etapă după etapă. Am plecat. Am pierdut. Am început din nou. Am renunțat la lucruri în care investisem ani. Am căzut și m-am ridicat. Și nu consider nici astăzi că am ajuns într-un punct în care transformarea mea s-a încheiat. Sunt în continuare curioasă cine mai pot deveni.
Au existat perioade în care căzusem atât de jos, iar visul meu rămăsese atât de departe, încât drumul până la el mi se părea imposibil de parcurs. Mă uitam la distanța dintre locul în care eram și viața pe care mi-o imaginasem și mă întrebam dacă mai am puterea să ajung acolo. Uneori îmi spuneam: „Gata. Nu mai pot.” Și uneori chiar încercam, în interiorul meu, să renunț. Dar nu puteam. Pentru că visul meu nu mai era doar ceva ce îmi doream. Devenise o parte din mine. Iar renunțarea la el se simțea ca o trădare de sine. Au existat momente în care plângeam cu sentimentul că încerc să renunț la ceva aproape la fel de viu pentru mine ca un copil. Și, cu lacrimi în ochi, ajungeam de fiecare dată la aceeași promisiune: „Voi merge mai departe.”
Nu știam întotdeauna cum. Nu știam cât va dura. Uneori nu mai aveam energia să gândesc pozitiv, să văd frumosul sau să cred că lucrurile se vor rezolva. Dar exista ceva la care nu am renunțat: la visul meu.
Astăzi trăiesc multe dintre lucrurile pe care, în acele perioade, abia mai aveam puterea să mi le imaginez. Și totuși, nu cred că am ajuns. Sper, de fapt, să nu existe pentru mine acel moment în care să spun: „Gata, aceasta este versiunea finală.” Vreau să rămân curioasă. Curioasă cine voi fi peste cinci sau zece ani. Ce voi mai crea. Ce voi mai descoperi. Cât voi mai iubi. Ce oameni vor mai intra în viața mea. Ce locuri voi mai vedea.
Interviu de Iuliana Mămăligă, Foto: arhiva personală
#empowerwomen