Adriano Dulgher: „Afacerile sunt și un joc de noroc” | #40under40

Proprietar RAAD Industries Limited

• Domeniul de activitate: Imobiliare, construcții

• Rezultatul care te fac mândru: Îndeplinirea obiectivelor propuse

• Nr. de angajați: 100+

• Cifra reprezentativă: Wakanda City – un proiect de 5 miliarde

• Vârsta: 36 de ani

Dimineața în Chișinău, spre seară la Londra, iar peste alte câteva ore în Africa. Așa arată
o zi obișnuită pentru Adriano Dulgher. Despre el nu prea se cunosc multe detalii, aici, acasă… însă, în afara țării a creat afaceri de mare anvergură. Ascensiunea a venit rapid în cariera sa. La numai 18 ani, avea deja o afacere profitabilă.

Primele decizii pe care le-am luat au fost la 18 ani, când am lansat compania de construcții. De atunci știam sigur ce îmi doresc – să activăm în domeniu și să creăm cât mai multe proiecte pentru alții. Acesta a fost începutul, mai târziu au urmat restaurante, baruri, iar mai apoi afacerea s-a dezvoltat în IT, agricultură, imobiliare ș.a.

Plecarea din Moldova în Londra a fost o aventură ce mi-a permis să-mi creez temelia de la zero. Dar, cel mai important, mi-am dezvoltat foarte multe aptitudini, care m-au ajutat să cresc. Astfel, am înțeles că dacă ești om de afaceri într-o țară, neapărat vei putea deveni om de afaceri și altundeva.

Africa a fost un alt nivel! În Londra am sesizat că e mare concurența în orice domeniu și, chiar dacă aveam succes acolo, pentru Africa am descoperit alte oportunități. Ok, poate nu ai luxul pe care îl vezi în Londra, dar ai unde și spre ce să evoluezi. De ce să rămâi în Europa ca să pui pe picioare o afacere în 20 de ani, când în Africa poți atinge același succes în doar 5 ani?!

Acum mă concentrez în Ghana. Construim pe 5 mii hectare, un oraș de 100 de mii de locuințe, pentru 500 de mii de oameni. Construim infrastructură, zone comerciale, zone industriale, conexiune la electricitate, conexiuni pentru sistemul de transport, mai exact tot.

Cea mai mare realizare a mea nu este ceea ce am făcut în afacere, dar capacitatea de a avea încredere în ceea ce pot face. Cel mai important este să ai încredere în tine și în ceea ce realizezi. Chiar dacă există zile proaste sau epuizante, când ai vrea să cedezi, nu trebuie să o faci. Îți setezi un scop și continui să mergi spre el, indiferent de dificultățile apărute în cale. Totuși, pe plan business cea mai nouă realizare a fost Wakanda City. Un proiect enorm, abia în construcție!

Pentru a dezvolta o afacere pe un alt continent există aceleași reguli, trebuie să te comporți corect în business și să păstrezi o etichetă de afaceri. În timp, am înțeles că dacă îți dorești, totul e posibil… dar trebuie și să te educi puțin. Trebuie să îți dorești să înveți totul despre o altă cultură, trebuie să înțelegi piața unde preconizezi să investești.

Odată cu atingerea majoratului, mai mereu am muncit prin străinătate – Kongo, Nigeria, Camerun, India. Și adaptarea a fost ușoară. Dintotdeauna mi s-a părut interesant să descopăr oameni, locuri și culturi noi. Pe alocuri, e dificil cu alimentația, dar nu e imposibil.

Unde e acasă?! Acum, acasă… e dificil de zis. Pentru că sunt obișnuit să plec peste tot în lume. Totuși, acasă e acolo unde sunt cei dragi, și oriunde se face o reuniune de familie, e acasă. Bineînțeles, baza rămâne a fi Londra, iar Moldova este casa unde m-am născut.

Pentru a atinge succesul, sunt multe sacrificii pe care trebuie să le faci. De exemplu, când toată gașca mea de prieteni pleca la club, eu trebuia să mă retrag să muncesc, când alții erau la petreceri, eu nu puteam ajunge, fiindcă voiam să creez ceva nou. Când te focusezi pe un concept de business, te abții de la prea multă socializare. Bineînțeles, în timp, aceasta se schimbă.

În Moldova am revenit cu mult timp în urmă și am decis să investesc în agricultură. Avem o impunătoare industrie de mere, dar, pentru că acum există problemele în țară și nu putem exporta produsele, devine o zonă de investiții riscantă.

Top reguli care ajută la dezvoltarea unei afaceri profitabile… Cifrele mereu sunt corecte! Dacă pui pe hârtie numele și nu funcționează, atunci nici businessul nu va evolua. Trebuie să „lucreze” numele, înainte să înaintezi. Trebuie să îți creezi un business plan. Să știi încotro mergi și exact cum o să procedezi. Trebuie să ai acces la cumpărător. Când ai cumpărătorul, atunci ai și banii.

Banii nu aduc fericirea, dar ceea ce poți face cu banii, aduce fericire.

Lecția mea de afaceriTrebuie să fii ca apa, foarte fluid, sau ca vântul, să-ți poți schimba ușor direcția. În afaceri nimic nu e garantat și mereu lucrurile se schimbă, dar trebuie să ai încredere și să te adaptezi.

În business trebuie să uiți de mândrie, pentru că mereu se schimbă regulile de joc.

DACĂ AȘ DEVENI Președintele Republicii Moldova…

Aș schimba conceptul importului, în favoarea a cât mai mult produs local. Astfel, vom contribui ca țara noastră să se dezvolte intern.
Aș schimba ideile de guvernare.
Să nu mai conducă țara politicienii, dar aș oferi mai multă putere oamenilor. Aș crea legile în așa fel, încât poporul să dicteze în ce mod își dorește să evolueze țara.

Abonează-te la articolele

Vip Magazin