Baletul este vocaţia ei. Are abia 13 ani, dar Alexandrina Sandu nu are frică de munca și durerea pe care trebuie să o suporte de la statul pe vârful degetelor.
Visul este mai arzător ca orice. Am admirat-o cu câtă graţie și urșurinţă a deschis Gala Omul Anului 2021 și am înţeles că Republica Moldova va avea peste câţiva ani o balerină care ne va duce numele peste tot îl lume.
Viaţa pe poante nu e deloc ușoară, dar cu siguranţă îţi oferă mai multă gingășie și fineţe. Recunosc că este dificil să execuţi mișcările și chiar extenuant, dar această artă îmi aduce foarte multă plăcere. Încă de mică am înţeles că vreau să fiu balerină. Această lume mă fascinează.
Mă inspiră în tot ceea ce fac profesoara mea, doamna Anastasia Homiţcaia, prim-balerina Teatrului Naţional de Operă și Balet. I-am urmărit toate spectacolele, unele chiar de câteva ori, motiv care mă apropie tot mai mult de visul meu. Sunt o norocoasă să pot învăţa din profesionalismul și atitudinea cu care își iubește profesia. Este exigentă, cere mult, dar eu accept conștient fiecare lecţie, numai așa mă pot bucura de rezultat.
Pe lângă ușurinţa cu care zboară o balerină în scenă, știu că totul e mult sacrificiu. Eu mă bucur când îi văd pe părinţii mei că sunt mândri de mine și nu vreau să mă opresc aici.
Îmi place să pictez, să modelez figurine, să cânt la pian... Am timp pentru toate. Sigur că cel mai mult pun accent pe orele de balet, am chiar și o listă de cărţi și filme tot din această categorie. Lumea baletului se rotește în jurul meu încă de la primele desene animate, atunci când toate fetiţele își doresc asta, doar că eu deja m-am apucat să-mi cresc acest vis.
Urmăresc cu atenţie pași de dans, interviuri cu alte balerine și înţeleg cum ar trebui să fac eu corect, iar la multele întrebări care apar, profesoara mea mereu are câte o explicaţie bine argumentată. Ce ţine de regimul alimentar, nu am reguli, mă străduiesc doar să mănânc sănătos.
În balet, emoţiile, gesturile, mimica sunt mai mult decât cuvinte. Mișcările mă ajută să vorbesc, iar eu asta încerc să fac zi de zi.
Sunt la început de drum și mai am mult de învăţat, dar cu ajutorul fiecărei ore de balet încerc să evoluez pentru a ajunge acolo unde îmi doresc. Deocamdată am obţinut două medalii – locul I și locul II, la un concurs din Republica Moldova. Apoi în România, la Iași, am luat alte trei medalii și trofee, toate fiind pentru locul I, la diferite categorii de dans. Sper ca viitorul să fie și mai productiv.
Cel mai mare vis al meu este să ajung pe scena Operei Naţionale din Paris. Acest oraș este favoritul meu și simt că aici baletul este mai apreciat și fiecare artist are mai multe şanse de afirmare.
Dacă ar fi să aleg între cele două roluri: lebăda albă și lebăda neagră, eu o aleg pe cea neagră. E un caracter mai atractiv și provocator. Personajele negative sunt cele care iniţiază acţiunea în poveste și cu ajutorul lor spectacolul este mai captivant și te pune pe gânduri, făcându-te să te întrebi: „Oare ce se va întampla mai departe?”
Și da, oare ce se va întâmpla mai departe!? Sper să ne revedem pe scenele din toată lumea.
Text: Eugenia Ion | Foto: Arhiva Personală