Ce culoare are viața? Dar succesul? Eșecul? Iubirea? Ce ton de apel ai seta pentru acele momente în care simți că destinul merge într-un pas cu tine și că te mângâie pe cap pentru că nu cedezi? Te-ai gândit vreodată cât îi este de ușor sau greu păsării Phoenix să reînvie ori de câte ori a fost cenușă?
Ca un Phoenix în afaceri, în iubire, în armonie cu viața și lecțiile ei este și Alina Andriuță, business consultant, trainer și antreprenor. Nu vorbim despre strategii și diagrame… Vorbim cu ea despre destin, familie, experiențe, dușuri reci sau calde, atracţie, pasiune, reguli sau intuiţie şi sentimente.
Text: Rodica Ciorănică
Coordonator: Iuliana Mămăligă
Foto: Natalia Mitereva
Ținute: Florentino Delure; Privilege Tuxedo
Machiaj: Liubov Ojog
Locaţie: Berd’s Design Hotel
Mulțumiri speciale d-lui Chiril Gaburici
Cine este Alina Andriuță? Cea percepută de comunitate și Alina pe care o știi tu?
Alina Andriuță este aceeaşi, atât cea percepută de comunitate, cât și cea pe care o știu. Este o singură persoană caracterizată de același temperament, aceleași viziuni și valori de viață, dar cu roluri sociale diferite și, respectiv, comportamente diferite dictate de aceste roluri. Societatea, grație jobului pe care îl am, mă vede o persoană extrovertită. Alina Andriuță, cea pe care o cunosc puțini oameni, preferă o carte bună citită în liniște în detrimentul unei seri tumultoase petrecute într-o companie gălăgioasă.
Cum ai ajuns expert în afaceri de succes?
Prin muncă. Vorbim de clasicul 99% efort și 1% noroc. Să explic. Pe când aveam 23 de ani am avut acces la informații pe care, în mod normal, alte persoane de vârsta mea nu aveau cum să le cunoască. Acesta a fost norocul. Aceste informații m-au definit.
Totul a început când am avut marea ocazie să fiu parte a echipei de transformare organizatorică Moldtelecom, când am lucrat alături de consultanți de business. Atunci mi s-a proiectat în creier că aș putea și mi-aș dori să fac același lucru.
La 25-26 de ani, devenind director de companie, deja aveam o viziune „din vârful muntelui”. Puteam să văd mult mai larg și să iau decizii ținând cont de cele mai mici detalii. Când am hotărât că vreau să muncesc în zona de coaching, business training, business consultanță – mi-am asumat o alegere destul de dificilă. Ştiam ce urmează. Multă muncă de dezvoltare personală. Pot să zic ferm că 80% din succes se datorează mai întâi clarității, scopurilor concrete și planurilor. După, vin indicatorii de măsurare ai gradului de îndeplinire al scopului.
Şi, finally, deadline-urile clare.
Malițioșii spun un business trainer nu poate da lecții altora dacă nu a încercat el singur să facă o afacere. Ce crezi despre asta?
Un răspuns malițios ar fi că eu nu am doar o afacere. Eu am sute de afaceri! În 13 ani am reușit să lucrez cu peste 200 de zone, nișe diferite de business, experiență cu care puțini antreprenori se pot lăuda.
Cât despre „o afacere” – termenul e trivial, deseori neînțeles. Dacă afacere înseamnă angajați, profit, sisteme – am o afacere. Nu este neapărat să joci fotbal ca să fii un antrenor foarte bun. În același timp, trebuie să fi fost foarte mult pe teren și în continuare să fii cu focusul pe teren ca să educi o echipă de fotbaliști perfecționiști, experți. „Joc fotbal” la greu, în diferite condiții. Ofer soluții în afaceri din experiența pe care am acumulat-o, soluții ce nu sunt la îndemână, de obicei, și pe care le am grație la mii de meciuri analizate. Una dintre cele mai mari provocări din viața unui om este să-și găsească zona de maximă expertiză și competență, s-o exploateze și s-o monetizeze. Nu toți malițioșii reușesc.
Atât timp cât ajut și impactez cu sute de antreprenori, puțină valoare are ce spun malițioșii.
Crezi în parteneriate, în general? Nu e ca în povestea cu racul, lebăda și știuca?
Cred în parteneriate și în puterea lor, mai ales în cele bazate pe zone profunde de expertiză ale partenerilor.
În opinia mea, parteneriatele care nu sunt echitabile ca și expertiză, nu sunt bazate pe valorile și principiile comune ale partenerilor – mor în timp.
Totodată, parteneriatele rămân un instrument colosal de creștere, dezvoltare, extindere, creșterea adevărată, exponențială, poate fi obținută doar alături de niște oameni în jurul cărora nu te simți tu cel mai deștept.
Cine sunt oamenii pe care te poți sprijini în orice moment în care simți că ți se clatină pământul sub picioare? Părinții, soțul și cei doi copii. Și am doi-trei prieteni/parteneri care, cu siguranță, mi-ar da o mână de ajutor oricând aș avea nevoie.
Cum e relația cu soțul tău, cum e să construiești armonia în viața de cuplu?
Iubirea noastră cu Eugen s-a născut într-un moment de echilibru emoțional al ambilor. E o iubire destul de asumată, adultă și profundă. Nu știu cum face acest bărbat, dar reușește să mă țină extrem de îndrăgostită de el, are niște mecanisme pe care nu am reușit să le înțeleg până la urmă și asta e incitant. E o relație patriarhală, în care Eugen e bărbatul casei și eu am voie să nu știu să fac tot și să compensez asta cu feminitatea.
Noi ne trăim iubirea tumultos, dar în secret. Eugen este o fire care construiește relațiile atent și de durată. În grațiile lui intri extrem de greu și-mi place asta, pentru că din moment ce am intrat în aceste grații, sper să nu mai ies.
Cât despre cum e să construiești o relație de cuplu armonioasă, e greu atunci când este împotriva firii tale.
Or, o relație presupune compromisuri şi asumare a rolurilor. Să cedezi, e complicat doar atunci când e împotriva firii, când faci ceva cu sânge, noi cu Eugen avem marea binecuvântare să nu ajungem la astfel de concesii. Nouă ne place cum ne iubim, de asta ne iubim.
Ai niște frici despre care poți să povestești?
Cea mai mare frică este să nu-ți trăiești propria viață.
Timpul… Auzi cum ticăie?!
Cea mai mare frică din viața mea este că nu voi reuși.
Că nu voi reuși să iubesc destul de mult, să scriu cărțile pe care mi le doresc, să le citesc pe cele pe care le am în listă. Mi-e teamă că nu voi produce suficient impact în viața altor oameni, atât de mult impact pe cât mi-aș dori.
Și dacă nu voi reuși să spun la timp adevărurile la care am ajuns, astfel încât ele să genereze rezultate?
Mi-e frică de faptul că nu voi reuși.
Și sunt fericită că am această frică pentru că este într-atât de frustrantă, încât mă face să mă mișc rapid, uneori mai alert decât acele ceasornicului. Îmi trăiesc viața la minut ca să reușesc să fiu fericită în timpul pe care îl trăiesc.
Tentații periculoase i se întâmplă unei femei periculos de frumoase?
Tentații se întâmplă celor care le admit. Dorești să fii tentat – ești tentat. De fapt, ce este o tentație?! Este o dorință ascunsă care uite că ar putea să se îndeplinească contrar valorilor și principiilor proprii. Și aici te întrebi: „Ce e mai puternic?”
Tentații nu are doar robotul, în rest, suntem oameni. Diferența este între a simți o tentație și a o implementa.
Eu stau prost la capitolul tentații… nu le implementez…sau nu le simt…
Sunt fericită să am tot ce îmi doresc… și să știu că ceea ce îmi voi dori – voi avea.
Cea mai fericită perioadă din viața ta, povestește-mi despre ea.
Fiecare perioadă are frumusețea ei. Eu prefer să văd colorat.
Dar, acum savurez cu tot sufletul anii de când suntem o familie cu Eugen.
Nu este un răspuns evaziv. De fapt, s-au aliniat două axe: cea a vieții profesionale și cea a vieții personale. A coincis totul. Am muncit mult și muncesc în continuare, dar până la acest moment de cotitură nu am văzut un rezultat imediat. Am pierdut enorm din cauza unor decizii lipsite de înțelepciune pe care le-am luat.
De când Eugen e parte din viața mea, a început să vină și orgasmul profesional, și proiectele mari, proiecte de succes care au încununat cumva anii grei de muncă – cu 20 de ore din 24.
Din punct de vedere personal, iubirea lui Eugen m-a echilibrat și mi-a dat armonie, căldură și siguranță. Am înflorit în această iubire și continui să o fac.
Trăiesc o perioadă frumoasă. Şi cred că am înțelepciunea să o păstrez pentru mine, pentru noi, alături de cei doi copii ai noștri.
Cea mai grea perioadă din viața ta…
Da. A fost. A fost perioada în care am luat niște decizii plouate cu piper, vis-a-vis de oamenii care mă înconjurau și impactul lor în viața mea, vis-a-vis de parteneriatele nepotrivite care le-am făcut la începuturi și care m-au costat foarte multă energie și emoții.
A durat cam șase ani – de la 27 la 33. Șase ani de armată.
A durut, dar și efectul acestei perioade asupra vieții mele este pe măsură. Acești ani m-au format, m-au călit, m-au dezbrăcat de toate prejudecățile, acum știu că fiecare dintre noi păstrează schelete interesante în dulapul din spate.
Toată lumea vrea să fie fericită. Care e rețeta ta? Poate merge și în alte cazuri…
Universul este generos și îi lasă pe toți să obțină ceea ce își doresc. Totul constă în a conștientiza mecanismul de funcționare al Universului: „Îți dorești să fii fericit? – FII.” A fi nefericit este cel mai ușor lucru de pe planetă: stai în pat și te plângi. Ce face „fericitul” în același timp? Face sport, merge la zece întâlniri, naște trei proiecte, are responsabilități față de sute de oameni și este recunoscător.
Universul este generos, trebuie să faci acțiuni. El se va lăsa convins că îți trebuie cu adevărat. Vă încurajez pe toți să faceți din bucurie o prioritate.
Chestionarul lui Proust
Principala mea trăsătură. Înfometată de cunoștințe ce produc rezultat.
Îndeletnicirea mea preferată. Citit, sport, călătorii – nimic extravagant.
Fericirea pe care mi-o visez. Cea pe care o am!
Locul unde aș vrea să trăiesc. Acolo unde trăiesc acum – acasă.
Culoarea mea preferată. Toate nuanțele de nude.
Prozatorii mei preferați. Camil Petrescu, Marcel Proust.
Eroii mei preferați din viața reală. Nu am eroi. Am mentori.
Greșelile ce-mi inspiră cea mai mare indulgență. Decizii întârziate, amânarea acțiunilor evidente.
Deviza mea. Fericirea e o alegere.
