
Învățământ primar
Directoare adjunctă a Instituției Publice Gimnaziul-Grădiniță din s. Merenii Noi, r-nul Anenii Noi
Învățătoare
Angela Suhin

Interviu de Corina-Maria Dreagla
Dragostea pentru școală a descoperit-o încă din copilărie, iar pedagogia a fost drumul profesional pe care a ales să-l urmeze câțiva ani mai târziu. Astăzi, pe lângă rolul de profesoară și directoare adjunctă, Angela Suhin este asistentă universitară la Facultatea de Jurnalism și Comunicare a USM, autoare de manuale școlare, creatoare de lecții digitale și formatoare națională. O persoană dedicată profesiei, căreia îi place să creeze și să aducă schimbări pozitive în lumea educației.
Ce v-a făcut să îndrăgiți pedagogia?
Am ales pedagogia din dorința de a contribui la formarea oamenilor. Cred că educația schimbă destine și că fiecare copil are nevoie de cineva care să creadă în el.
De ce profesoară de clase primare?
Pentru că elevii claselor primare sunt suflete pline de energie și, cel mai important, aici reușim să construim temelia viitorului lor. Este etapa în care vorbim despre valori, îi formăm și îi ajutăm să capete încredere în sine.
Îmbinați perfect funcția de directoare adjunctă cu cea de învățătoare. Cum reușiți să fiți un exemplu atât pentru copii, cât și pentru colegi?
Echilibrul și organizarea bine pusă la punct fac parte din rutina mea de zi cu zi. Rămân conectată la clasă, iar exemplul personal și comunicarea autentică mă ajută atât în relația cu elevii, cât și cu colegii.
Ce rol are dascălul și primii patru ani de școală în formarea caracterului unui copil?
Prima învățătoare are un rol esențial în dezvoltarea unui copil. Ea nu transmite doar cunoștințe, ci formează valori, atitudini și modelează caracterul viitorului adult.
Promovați noile tehnologii și contribuiți activ la digitalizarea educației primare, materialele dumneavoastră fiind disponibile pe platformele naționale. Cum a apărut ideea lecțiilor online?
Am fost mereu pasionată de tehnologiile moderne, iar ideea lecțiilor online a venit în perioada pandemiei, când era o necesitate pentru toți. Din dorința de a ajunge la toți elevii mei și de a-i sprijini și pe colegi, au fost înregistrate primele lecții video. Ceea ce s-a soldat cu un mare succes mai târziu.
Oferiți o atenție sporită pentru integrarea copiilor cu Cerințe Educaționale Speciale (CES), prin coordonarea, elaborarea și implementarea Planurilor Educaționale Individualizate. De ce? Cum
a venit acest pas în activitatea pedagogică?
Fiecare copil merită șanse egale. Este o responsabilitate profesională, dar și o misiune umană. De fapt, pentru mine este un subiect sensibil, fiindcă am întâlnit astfel de situații și în cercul apropiat, ceea ce m-a făcut să înțeleg mai profund nevoia
de sprijin.
Câtă implicare și muncă necesită realizarea proiectelor care folosesc elemente vizuale și limbajul semnelor pentru copiii cu deficiențe de auz sau alte necesități speciale?
Indiscutabil, este mult efort și implicare. Dar atunci când știi că ceea ce faci contribuie la dezvoltarea micuților și poate fi de ajutor și altora, totul vine cu multă dăruire.
Cât de importantă a devenit digitalizarea în educația modernă?
În prezent, digitalizarea trebuie să meargă mână în mână cu pedagogia. Ea facilitează accesul la informație și permite adaptarea învățării la nevoile fiecărui elev.
La ce etapă este sistemul educațional din Republica Moldova și ce schimbări sunt esențiale pentru o bună funcționalitate în viitor?
Apreciez eforturile depuse pentru transformarea sistemului educațional. Există inițiative valoroase, însă este nevoie de continuitate și investiții în formarea cadrelor didactice.
Cum construiți o relație autentică și apropiată cu elevii dvs.?
Prin empatie, respect și autenticitate, îmi doresc ca elevii să se simtă în siguranță, apreciați și să vină cu drag la școală.
Ce înseamnă o lecție interesantă?
O lecție în care copilul spune la final că nu vrea să plece sau este surprins că timpul a trecut atât de repede. Este lecția în care elevul este implicat activ și învață cu plăcere.
Cum definiți satisfacția profesională?
Evoluția elevilor și recunoștința lor sinceră. Nimic nu se compară cu mesajele de mulțumire primite de la elevi sau părinți.
Cu ajutorul doamnei Angela Suhin am reușit să înțeleg cum să procedez cu copilul în anumite situații. Ședințele cu părinții mereu au avut impact asupra mea și m-au influențat pozitiv. Este acea persoană care are mereu o atitudine pozitivă cu toți copiii, iar ei se simt iubiți și își doresc să fie la școală chiar și în vacanță.





Lasă un răspuns