Științe exacte
Liceul Teoretic „Mihai Marinciuc” din mun. Chișinău
Profesor de biologie
Anton Dorofeev
Interviu de Iuliana Mămăligă
Domnul profesor Anton Dorofeev s-a inspirat (fără să-și dea seama) să urmeze calea studiului biologiei de la străbunicul și unchiul său. Primul a fost pădurar, omul care știa respirația fiecărui copac. Al doilea – pescar și vânător iscusit. Pasiunea pentru studiul viețuitoarelor și a naturii s-a transmis și fiicei sale, Camelia (nume de floare, evident), ea fiind și olimpică la această materie. Soția dumnealui, Elena este și ea din această tagmă pedagogică. P.S. Unul dintre profesorii care i-au predat biologia domnului Dorofeev se regăsește în acest proiect. Acel moment când discipolul își ajunge dascălul!
Prin ce v-a cucerit biologia și când ați descoperit această pasiune?
Biologia nu m-a cucerit dintr-odată, ca un film bun la cinema, ci mai degrabă m-a prins încet, pe nesimțite… și nu i-am mai scăpat. Am crescut la Mașcăuți, r-nul Criuleni, un loc în care dacă ieși din casă, deja ești în mijlocul manualului viu. Dealuri, pădure, apă, totul în jur parcă te provoacă să întrebi: „Dar de ce crește așa? Dar cine trăiește aici? Dar cum funcționează asta?” Și, fiind copil, cu ochii mari și curiozitatea la maximum, nu aveam cum să nu absorb tot. Cred că a contat și „moștenirea” din familie. Străbunul meu, al cărui nume îl port, a fost pădurar, deci omul care știa pădurea nu din povești, ci din pași făcuți printre copaci. Iar unchiul meu – pescar și vânător priceput, mereu pe la apă sau prin pădure. În jurul lor, discuțiile nu erau despre teorii, ci despre viață reală: unde se adună peștele, cum se schimbă pădurea după anotimp, ce urme lasă animalele. Practic, fără să-mi dau seama, făceam biologie aplicată, înainte să știu cum se numește.
Ce vă pare fascinant în meseria de profesor de biologie?
În primul rând, îmi place enorm însăși meseria de pedagog. Profesorul, vrând-nevrând, ține mâna pe pulsul națiunii, pentru că lucrează cu cea mai valoroasă investiție a unui stat – copiii și tinerii, adică generația de mâine. Asta nu e puțin lucru. Poți să predai o lecție și să pleci acasă, dar poți și să lași ceva în mintea unui elev, în caracterul și în felul lui de a privi lumea. Anume asta mi se pare partea cea mai serioasă și, în același timp, cea mai frumoasă. Iar dacă vorbim despre biologie, aici deja chiar am nimerit unde trebuie. Dintre toate obiectele școlare, biologia este, după mine, cea care vorbește cel mai direct despre viață.
Cum implementați inovațiile sau tehnologia în cadrul orelor?
Nu sunt genul care bagă tehnologie doar „ca să fie”. Dacă o folosesc, o folosesc cu sens, să ajute elevul să înțeleagă mai bine, nu să pară ora mai modernă pe hârtie. În primul rând, folosesc prezentări, imagini, scheme – pentru că biologia e vizuală. Un proces biologic explicat doar din cuvinte e una, dar când elevul îl vede clar, deja e altă discuție. La fel și cu animațiile – de exemplu, anumite procese din organism devin mult mai ușor de înțeles când le vezi în mișcare, nu doar descrise. De exemplu, la clasa a XII-a am făcut un mic proiect de biotehnologii acasă: elevii au pregătit produse prin fermentație – lactate și cu drojdii – și au văzut concret cum lucrează microorganismele. La clasa a XI-a am avut activitatea cu probioticele, unde au urmărit timp de câteva zile dacă le influențează starea (legat de ideea de serotonină) – a fost interesant pentru ei că au legat biologia de propria experiență. Am făcut și lucruri mai „serioase”, cum ar fi disecția pe cap de pasăre sau creier de suină, pentru studiul sistemului nervos – acolo deja elevii înțeleg altfel, nu mai e doar desen în manual.
Cine vă inspiră din domeniul biologiei?
Sincer, aici chiar pot spune că am tras lozul de aur în viață. Am avut norocul de profesori care nu doar au predat biologia, dar au lăsat urme serioase în mine. În gimnaziu – doamna profesoară Maria Florescu. Acolo, practic, s-a pus baza. Apoi, în liceu – Victor Donea și Vasile Ciocoi, iar dirigintele meu, domnul Igor Cemortan – un biolog de excepție. Fiecare în felul lui a pus câte o „cărămidă” și, dacă stau bine să mă gândesc, multe din ceea ce sunt azi vine și de la ei. La facultate… aici deja e alt nivel. Pot spune fără exagerare că am avut profesori unul și unul. Dacă mă apuc să-i enumăr pe toți, nu-mi ajung paginile, dar nu pot să nu-i menționez pe domnul Leșanu, domnul Șalaru, domnul Purcic, doamna Duca, doamna Bîrsan și încă mulți alții – profesori cu literă mare. Și, ca să fie povestea completă, biologia m-a urmărit și în viața personală. Muza mea de azi este soția, Elena – biolog și ea, doctor în biologie. Așa că, vrând-nevrând, trăiesc biologia nu doar la școală, ci și acasă. Iar mai nou a apărut și o mică „zână” care mă inspiră zilnic – fiica mea, Camelia. Evident, cu nume de floare, că în familia noastră de biologi altfel nici nu se putea. Și nu e doar numele – este deja laureată a Olimpiadei Republicane la biologie, ceea ce pentru mine e o mândrie aparte. Dar, dacă tot vorbim de inspirație, nu pot să nu o spun clar: cel mai fidel susținător al meu, dintotdeauna, a fost și rămâne mama. Indiferent ce am făcut sau ce fac, ea a fost acolo – cu încredere, cu grijă și cu acea siguranță liniștită că „o să iasă bine”.
Întâlnirea mea cu domnul Anton a avut loc în anii de liceu. La lecțiile sale am înțeles cât de important este să ai un dascăl care s-a născut cu această profesie în sânge. Orele sale erau pline de interacțiune și cunoștințe, am avut parte de cele mai plăcute momente la biologie datorită capacității sale de a captiva și de a comunica cu clasa. Fiecare gând, fiecare mișcare demonstra o vastă experiență în domeniul său, plus o nesecată dorință de cunoaștere și modernizare. Am savurat timpul petrecut la lecțiile sale nu doar pentru că este profesor minunat, ci în același timp este și un om foarte bun.