ERAM NERĂBDĂTOARE S-O CUNOSC, S-O VĂD, SĂ CRED CĂ EXISTĂ. LA 47 ANI, ANUL DOI LA MEDICINĂ… CUM? DE CE? DE UNDE ATÂTA CURAJ? AM ÎNȚELES CĂ POATE RĂSTURNA ȘI MUNȚII, AVÂND O FORȚĂ COLOSALĂ, GHIDATĂ DE IUBIRE. SE VEDE O ALCHIMISTĂ ÎN CĂUTAREA ELIXIRULUI VIEȚII VEȘNICE, IAR FARMACEUTICA –
O CALE DE PARCURS PÂNĂ LA ACEST SCOP.
Care îți sunt rădăcinile de familie?
M-am născut în Grozești, Nisporeni, apoi ne-am mutat să locuim în satul tatălui, Băcșeni, din același raion. Într-o familie de mamă pedagog și tată mecanizator, fiind cea mai mare fiică, din cele patru. Am crescut foarte armonios. Am văzut multă dragoste și gingășie între părinții mei. Se iubesc și acum, au câte 67 de ani, dar sunt foarte tandri unul cu altul. Educația și grija de copii au împărțit-o egal și au reușit să crească oameni de treabă. Surorile sunt toate stabilite bine în viață, cu familii bune. Mama mea încă lucrează în școală ca profesoară de clasele primare.
Ai plecat în Italia, ca mulți alți moldoveni. Care au fost motivele? Cum te-ai integrat?
Sora mea plecase mai devreme și îmi spunea că a găsit în această țară oportunități pentru o viață mai bună. În Moldova era tare greu, salariile veneau cu mari întârzieri, era anul 2007. Împreună cu sora am fondat un ONG în orașul Bologna, care se ocupa de suportul moldovenilor veniți să muncească. Noi ne ocupam de perfectarea permiselor de ședere și de alte documente, în locul lor. Deseori, femeile îngrijitoare, nu putea să lase locul de muncă. Am creat acces către toate organele autoritare din regiune. Am ajuns la o comunitate de trei mii de persoane. La fel, ne-am ocupat de colectarea semnăturilor pentru construcția unei biserici ortodoxe în Bologna, care a fost construită în scurt timp. Am adus un aport considerabil în consolidarea diasporei, centrul funcționează și în prezent.
Prima ta facultate a fost pedagogia. De ce nu ai rămas în școală?
Am făcut o tentativă, la un an de ședere în Italia. Revenisem, am vrut să mă restabilesc, să rămân în Moldova, dar nu m-a motivat și nu m-a atras acest domeniu. Când ieși în afară și vezi cum funcționează lucrurile în altă parte, nu mai ești atât de vitează să muncești într-un sector prost plătit și nesigur.
Cum arată Moldova din afară?
De fiecare dată când îmi aminteam de țara mea natală, mă apuca dorul. Dorul de fiu, de părinți, dorul de mâncarea mamei, dorul de prieteni, vecinii din sat, de tot ce înseamnă tradiție. Cred că fiecare dintre cei plecați au trăit astfel de sentiment.
Ai un fiu din prima căsnicie. Cum a fost să-l educi? Nu l-a afectat plecarea ta?
Nu aș spune că fiul mi-a simțit atât de crunt lipsa, în comparație cu alți copii rămași fără mame. Eu circulam des, îl luam în vacanțe la mine, în Italia. Imediat după școală generală și-a dorit să vină în Italia, să continue studiile acolo. A fost dificil să echivalăm studiile făcute în Moldova cu cele din Italia, dar a reușit să absolve o școală profesională din domeniul HoReCa. Apoi a mers să-și continue studiile în Moldova, la medicină. Și-a finisat studiile secundare și a dat susținut bacalaureatul la centrul de excelență în medicină din Chișinău și din acest an face studii la universitate. Suntem colegi, eu la farmaceutică, el la medicina generalistă. (zâmbește) Aștept să devină un medic bun și apreciat. Este vocația lui, mă mândresc cu el.
Ce trăsături de caracter te evidențiază?
Punctualitatea. Poate că am o facultate de pedagogie în spate, dar și educația părinților m-a făcut o persoană consecventă și hotărâtă. La facultate vin prima la ore, dacă am vreo întâlnire nu întârzii niciodată. Colegele mele de grupă, mai tinere ca mine, se amuză, uneori pe seama mea, din acest motiv.
Cum este societatea italiană? Care este deosebirea dintre bărbații noștri și cei de dincolo? Dar femeile prin ce se deosebesc?
Am întâlnit foarte multe femei de-ale noastre căsătorite cu italieni. Ei sunt mult mai tandri în relații, sunt mult mai fideli și angajați în cuplu, când vine vorba de crearea unei familii. Acolo emanciparea femeii a avut loc mai demult și ele își cunosc drepturile, or aceste drepturi sunt mai respectate în societatea lor. Femeile noatre sunt mult mai docile, mai fricoase.
A doua căsnicie.
M-am recăsătorit în 2017. Istoria nostră de dragoste își are rădăcinile în copilărie, adolescență. Ne simpatizam, reciproc, dar niciunul dintre noi nu a fost destul de curajos să-și arate sentimentele. A trecut timp, noi ne-am maturizat, iar viața ne-a împrăștiat pe care și încotro. În 2016, ne-am regăsit și am decis să ne căsătorim. Soțul meu este un om de afaceri cunoscut în Moldova, el mă inspiră la fapte mari și frumoase. M-a susținut mult când i-am spus că mai vreau să fac o facultate și mă încurajează să cresc profesional, să mă dezvolt.
Cum ai ajuns să faci medicină la 46 de ani?
Când am revenit în Moldova, în 2016 să mă recăsătoresc, am decis să rămân aici pentru totdeauna. Mă gândeam să fac ceva, voiam să fiu activă și utilă în țara mea, dar și să mă simt împlinită. Nu aveam niciun chef să revin în pedagogie și am decis să merg să fac farmaceutică. Fiul meu mi-a spus că nu mă iubesc deloc, pentru că mi-am ales o facultate foarte grea, unde nu ai dreptul să lipsești la nicio oră și ai de asimilat foarte multă materie. M-am convins că este foarte greu, dar îmi reușește. Primul an l-am terminat fără nicio restanță, cu o medie de 8,14. Mă miră de ce unii studenți care sunt fără copii, fără griji, nu reușesc.
Cum arată o zi din viața ta?
Mă trezesc în fiecare dimineață la 5:00. Aprind o lumânare aromată. Îmi place cafeaua pregătită de mine, așa cum am învățat la italieni. Îmi beau cafeaua cu ceva dulce, de obicei, în liniște, setându-mă la activitățile care urmează. Prefer să mănânc mai târziu, de obicei între 10:00 și 10:30, la cantina din blocul facultății. Orele durează până la 14:00, timp în care sunt scufundată în studii, alături de colegii mei. După lecții mă duc acasă, îmi văd de treburile casei și ale ONG-ului din Italia, pe care îl gestionez împreună cu sora mea până în prezent. Apoi mă pregătesc de orele de mâine, studiez, cercetez. Mă culc nu mai târziu de 23:30.
Care este continuitatea ta profesională? Cum te vezi cu diplomă de farmaceut? Ce ai vrea să faci?
Deocamdată sunt axată doar pe studii. Studiez foarte aprofundat și maturitatea vârstei mele are acest avantaj. Mă visez, uneori, într-un laborator de dimensiuni mici, dar performant. Poate, mai târziu voi lansa o afacere în acest domeniu, încă mai tatonez acest teren. Vreau să valorific acest sector, să aduc inovații, să fiu omul care va aduce tot ce este mai bun, aici, la noi, în Moldova.
Care este pasiune ta de suflet?
Scriu poezie, uneori.
Ești fericită în dragoste, studentă la 47 de ani, ești un model de urmat și un exemplu pentru multe femei de la noi. Ce ai vrea să le transmiți?
Să fie bine cu sine. Le spun și fetelor de la facultate: „Fetelor, dacă intrați într-o relație și simți disconfort, fugiți! O relație trebuie să te facă mai fericită decât te simțeai, fiind singură. Dacă te simți mai rău, ceva nu merge și poate avea urmări grave.” E un mesaj valabil pentru toți oamenii, nu doar pentru femei.
Redactor-coordonator: Tatiana Pătrunjel
Foto: Anastasia Tonitsoi
MUAH: BrowLab
Stilist: Diana Serejnicov
Vestimentație: Georgette