Un proiect despre femei, mame de femei, fiice de femei..
Se țin de mână și ai senzația că prin strânsoarea lor leagă Universul de tot ce e frumos. Și-au moștenit trăsăturile, și-au crescut individual caracterele, și-au întins brațele, dar și baraje de personalitate. Asemănătoare și atât de diferite. Din același sânge, purtătoare de neam. Izvor de viață dătător, privirea li se împletește într-o cântare a veacului – „eu te învăț a iubi, a fi, a ierta, a cunoaște prin felul în care iubesc, sunt, iert, cunosc”.
Ce titlu, ce intro poetic… Poate prea poetic pentru o revistă mondenă… poate dictat de pozele pe care le găsești în paginile următoare. Sau de firul feminin din ele. Sau de o formă de iubire în puritate absolută.
Text: Doina Muntean
Daniela Burlaca
Mama: Ludmila Burlaca
Fiica: Milissa-Alexandrina Gologan
Fiica:Salma-Maria Gologan
Nu a existat nici o zi din viața mea în care să nu mă gândesc la aceste femei din care sunt și eu
Răspunde Daniela
Dacă ai privi viața ta ca pe o linie care unește mai multe generații de femei – bunică, mamă, tu, fiicele – unde simți că s-a produs cea mai mare schimbare în această poveste? Ce ai moștenit și ce ai simțit nevoia să reinventezi?
O să încep de la ideea ca emoțional cea mai mare schimbare am simțit că s-a produs odată cu apariția Salmei în viața mea (pot spune chiar din perioada sarcinii). Brusc am devenit foarte vulnerabilă și în același timp foarte stăpână pe sufletul meu de mamă. Văd totul mai limpede și mai asumat, dar trebuie să recunosc că astfel și zbuciumul meu interior s-a accentuat – am început foarte tare să prețuiesc și să trăiesc fiecare clipă. Eu am învățat (dar și am simțit asta) din copilărie să-i iubesc pe cei care mă iubesc – iar femeile din familia mea – mama, bunicile, sora mamei, mi-au transmis forță și mult exemplu – a fi o bună gospodină nu înseamnă doar a găti gustos. Nu a existat nici o zi din viața mea în care să nu mă gândesc la aceste femei din care sunt și eu. Și Doamne, atât de diferite… scumpele și dragele de ele. Le mulțumesc și le voi iubi mereu.
Povestește despre bunica…
„Fata lu bunica, fată!” și „Danusia”, așa mă numeau bunicile mele – una foarte emotivă, cu sufletul plin de vibrație și alta foarte pragmatică, chibzuită și calculată. Ele au simțit în viață de toate. De bunica Vera, am fost întotdeauna foarte aproape, cea mai caldă iubire mi-a oferit-o anume ea. De bunica Jenea eram întotdeauna la distanță de km – fizic, dar în fiecare an de ziua mea scotea de sub covor niște „grivni” ca să mă duc cu mama și cu tata la piața de sub Cernăuți, să-mi cumpăr o pereche de sandale sau pantofi. Asta devenise o tradiție. Ea a fost femeia care a trăit douăzeci de ani doar cu un sân și cu o putere de voință de A FI, necondiționată. Și mai e ceva important – străbunicile mele! Una îi spunea mamei mele când era copil o replică pe care trebuia să o țină minte și să o ia cu ea în viață: „Oriunde, oricând – tu trebuie să fii PRIMA în toate. Nu permite să te întreacă nimeni”. Iar cealaltă străbunică avea un chip încruntat și foarte dur – așa era ea mereu, aspră și tăioasă. În adâncul chipului meu îi semăn foarte mult, adesea. Știu asta.
Care sunt imaginile sau momentele din copilărie în care ai simțit cel mai puternic prezența femeilor din familia ta și care ți-au modelat felul de a vedea feminitatea?
Am o sumedenie de exemple și argumente care completează imaginea feminității în dezvoltarea și formarea mea. MAMA a fost și este o rachetă – în sensul bun al cuvântului. Ea este credincioasă valorilor. Pentru ea valorile sunt un mod de viață, sunt condiția ei de a fi. La mama nu există nimic întâmplător. Ea mereu a fost forța familiei noastre și, hai să recunoaștem – a neamului nostru de pe linie familială maternă. Cu mama niciodată nu mi-a fost frică. Știam că mama poate rezolva TOTUL. Știam că pot rămâne pe lume doar cu mama și nu va fi totul pierdut. Anume așa am crescut la nivel de conștiință. Și sunt lucruri peste care nu voi trece niciodată. Și sunt lucruri peste care noi, „copiii părinților noștri”, nu avem dreptul să trecem niciodată. Sunt lucruri care nu pot fi încălcate – îmi doresc ca omenirea să înceteze să mai fie atât de coruptă la nivel spiritual, să se oprească și să-și amintească cine suntem, de unde venim și încotro mergem. Atât.
Cum s-a construit relația ta cu mama de-a lungul timpului – de la copilărie până la maturitate – și prin ce etape sau transformări a trecut această legătură?
Atât de frumos îmi amintesc acum de zilele Monumentale de 1 septembrie, 8 martie, Paștele, Paștele blajinilor, ziua mea, perioada când ne-am mutat cu traiul de la Ștefan-Vodă la Chișinău, revelioanele, oaspeții care nu se mai terminau în saloanele caselor în care am trăit, plecările la mare la Sergheevka, draperiile și mobila pe care mama le schimba cu locul mereu, cele două pălării (albă și roșie), matineele la grădiniță, sentimentul de iubire când ne înghesuiam toți patru într-un „divan”, școala muzicală pe care o uram, colegele mele invidioase care mă traumau, scoaterea sâmburilor din vișini care mă exasperau, zilele când mama mă lăsa acasă și îmi permitea „pur și simplu” să nu mă duc la școală fiindcă plouă sau ninge, rochiile și costumele pe care mama toată viața le cosea… nu le cumpăra, nunțile pe care le prezenta până la sânge (imaginea machiajului extins, obosit, șters și revenirea acasă desculț – fără nici o excepție)… În tot acest timp, în toate aceste evenimente care s-au perindat, mama a fost inima și motorul tuturor acțiunilor și faptelor care au stat la baza familiei noastre. Și ca să fiu înțeleasă corect, am să spun doar atât: tata mereu i-a fost alături și nu cred ar fi putut fi altfel în familia noastră.
Ce ai înțeles despre mama ta abia odată cu maturitatea sau odată ce ai devenit tu însăți mamă?
Ooooo, ce întrebare frumoasă! Paradoxal ar fi să înțeleg totul! Mi-aș dori să existe acea doză de mister, care este doar a ei – chiar m-aș bucura să știu că a trăit măcar ceva și pentru ea – nu doar pentru noi. Ceva care sufletul o păstrează neatinsă, liberă și fericită. Iubirea mea pentru mama nu se definește în cuvinte.
Privind astăzi la relația ta cu fiicele tale, ce valori, gesturi sau feluri de a privi lumea simți că se transmit mai departe, chiar și fără să fie rostite?
Simt ca fetele au moștenit organic calități remarcabile. Mereu le spun să ia de la mine, de la familie, de la oameni, doar ceea ce este bun și ce nu ar putea să le afecteze viața, schimbând-o. Și le rog mereu – să nu înceteze niciodată să fie bune – la suflet și la faptele care ar putea să le determine calitatea spirituală și morală a vieții lor.
Povestește despre fiicele tale…
Fiicele mele (ale noastre, cu Iurie) sunt un dar. Și mereu prin ele spun că Dumnezeu ne iubește. Ele cresc în pas cu timpul – iar noi depunem tot efortul ca ele să trăiască simțind gustul vieții și frumusețea șansei de a trăi.
În ce fel crezi că lumea în care cresc fiicele tale schimbă felul în care o mamă își crește astăzi copiii, comparativ cu generația mamei tale?
O putem numi „altfel”. Și cu certitudine crește o generație de femei cu viziuni și percepții mult mai pragmatice. Dar nu generalizez. Toate noi, suntem fiicele mamelor noastre – avem o misiune sigură care nicicând, niciunde, sub nici o condiție, formă, convenții și stereotipuri nu se va schimba! Fetele noastre vor fi și ele mame – iar asta e ceea ce o să le facă să simtă ce este iubirea în toate contextele ei. Iar de aici pornește TOTUL.
Privind astăzi cele trei generații împreună – mama ta, tu și fiicele tale – ce te emoționează cel mai mult în această continuitate a femeilor din familia voastră?
Timpul.
Dacă peste mulți ani fiicele tale ar privi fotografiile din acest pictorial, ce poveste ai vrea să simtă că există între voi?
De unde apar florile? „Ele” sunt semănate de Dumnezeu.
Răspunde dna Ludmila
Privind astăzi parcursul fiicei dumneavoastră, în ce momente ați simțit cel mai clar că valorile pe care i le-ați transmis au prins rădăcini în viața ei?
În momentul în care fiica mea a început să ia decizii morale corecte, în momentul în care am văzut respectul ei față de oameni, când am descoperit că este o persoană cu demnitate și încredere în forțele și abilitățile proprii, când am simțit că timpul, dragostea, valorile și educația, exemplele personale pe care i le-am oferit, au prins nu doar rădăcini, dar au început să dea și roade.
Dacă ar fi să descrieți în câteva gânduri relația dintre generațiile de femei din familia voastră, cum credeți că se transmite mai departe această moștenire?
Fiecare generație trăiește într-o lume diferită, realitățile sunt altfel, iar relația dintre femeile din generații diferite devine valoroasă într-o familie atunci când există dragoste, respect, dialog și dorința de a învăța una de la cealaltă. Experiența mamei sau bunicii și energia fiicei ori a nepoatelor, atunci când sunt îmbinate, creează valori. Așa cred că se transmite moștenirea în familia noastră.
Răspunde Milissa
Crescând lângă mama ta, în ce momente ai realizat că ea nu este doar mama ta, ci și o femeie cu propriile visuri, forță și vulnerabilități?
Cred că, odată cu vârsta, transformându-mă de la adolescentă la a fi femeie, am început să înțeleg mai profund acest lucru. De fapt, nici nu cred că a trebuit să mă forțez să realizez asta, deoarece mereu am văzut în mama mea mai mult decât un părinte. Datorită teatrului și meseriei sale, am avut ocazia să o privesc din mai multe perspective. Am văzut nu doar mama care îmi era alături, ci și femeia care a luptat mereu pentru visurile ei, care a avut forța să meargă mai departe chiar și în momentele dificile, dar și vulnerabilitatea care o face atât de umană. Astăzi îi sunt recunoscătoare că mi-a permis să o cunosc astfel, pentru că pentru mine a devenit un exemplu viu de curaj, perseverență și autenticitate. Faptul că nu și-a ascuns slăbiciunile m-a făcut să o văd și mai puternică în ochii mei.
Dacă te-ai gândi la femeia care vei deveni peste ani, ce parte din felul mamei tale de a trăi ai vrea să duci mai departe?
Cred că cel mai mult îmi doresc să am puterea de a duce mai departe curajul mamei de a-și urma visurile și scopurile, precum și determinarea de a rămâne mereu fidelă propriei identități. Ea m-a învățat că, indiferent de obstacolele întâlnite pe un drum care nu este întotdeauna ușor, este esențial să nu renunți la ceea ce iubești și la valorile care te definesc. Trăiește în acord cu sufletul tău, oricât de provocatoare ar fi călătoria. Mama a avut întotdeauna această forță rară de a fi unică și diferită, fără să se lase modelată de presiunile societății, și vreau să duc mai departe această autenticitate în propriul meu drum.
Foto: Mihail Turculeț
Livia Pavelescu
Mama: Sofia Guțu
Fiica: Bianca Pavelescu
Iar asta este, poate, cea mai frumoasă moștenire pe care o pot lăsa femeile dintr-o familie
Răspunde Livia
Privind femeile din familia ta – bunică, mamă, tu și fiica ta – unde simți că s-a schimbat cel mai mult destinul unei femei de la o generație la alta?
Cred că cel mai mare punct de cotitură s-a produs atunci când mama a decis să plece la Chișinău pentru a studia la universitate. Pentru acea perioadă, era un pas foarte curajos. Era mult mai greu decât este astăzi să pleci peste hotare.
Atunci, pentru un copil de la sat, să plece într-un oraș mare la studii însemna să iasă complet din zona de confort. În primul rând era bariera limbii: studiile se făceau în limba rusă, ceea ce pentru mulți tineri veniți de la țară era o provocare serioasă. În al doilea rând, legătura cu familia era mult mai dificilă decât astăzi. Nu existau telefoane mobile, internet sau mesaje instant. Comunicarea era rară, uneori doar prin scrisori sau apeluri telefonice foarte scurte. Asta însemna multă dorință de a reuși.
Cred că decizia mamei mele de atunci a schimbat într-un fel destinul generațiilor următoare. Eu deja m-am născut în Chișinău și am avut, din start, mai multe posibilități: acces mai ușor la educație, la informație, la oportunități. Iar copiii mei – nici nu mai vorbesc – trăiesc într-o lume cu mult mai deschisă, cu perspective.
Mă mândresc nespus de mult cu femeile din familia mea. Au muncit mult, s-au dedicat în ceea ce făceau și au pus întotdeauna familia pe primul loc. Uneori au uitat de ele, nu s-au pus în prim-plan, dar cred că acest sacrificiu a meritat. Pentru mine și pentru copiii mei, acest efort a creat o temelie solidă. Este o muncă tăcută, dusă de multe femei de-a lungul generațiilor, care până la urmă dă roade frumoase.
Privind acum în urmă, simt că fiecare generație a construit ceva pentru următoarea – iar asta este, poate, cea mai frumoasă moștenire pe care o pot lăsa femeile dintr-o familie.
Povestește despre bunica…
Când m-am născut, mămica era studentă la medicină. Am fost crescută de bunici și străbunică până la vârsta de 7 ani. Toate vacanțele le petreceam la ei. Alți nepoți nu mai aveau, am fost singura. Am fost alintată. Nu prea m-au pus la lucru. Pe bunica mi-o amintesc cum venea de la serviciu, lucra educatoare la o casă de copii cu nevoi speciale, venea mereu cu ceva de la magazin. Văd și acum imaginea cum deschidea geanta și căuta să-mi dea ceva. Am întipărită în minte acea mână cu un ceas pe care-l păstrez și acum… când îl țin în mână e ca și cum aș ține-o pe ea de mână. Era gospodină și tare-i plăcea ordinea. Îmi aducea haine din România și de la Cernăuți. Mergeau acolo să vândă miere, aveau cam 80 de stupi. Avea grijă să mă îmbrace frumos, să îmi împletească părul, să-mi prindă fundițe care mai de care. Mergeam tare mândră prin sat. Simțeam că fac parte din cea mai frumoasă familie. Am avut o relație frumoasă cu bunica. Credea că eu lucrez mult și-s tare chinuită. Dar eu mereu mă întrebam cum poate ea să creadă așa, după ce a trăit o viață atât de grea: a trecut prin război, foame și atâtea lipsuri. M-a învățat să mă bucur de lucruri simple. De multe ori o regăsesc în felul meu de a fi.
În copilărie, ce ai învățat despre forța sau vulnerabilitatea femeilor observându-le pe cele din familia ta?
Observând și analizând la ele, cred că se conturează mai mult forța lor, decât vulnerabilitatea: forța de a merge mai departe, de a dori mai mult. Nu era caracteristic lor să fie vulnerabile. Așa cum nici acest cuvânt nu se regăsea în vocabularul uzual de pe atunci. Dar este ceva care este bine să educăm în noi, chiar dacă nu am moștenit. Este ceva care ne face mai feminine. Este bine să lăsăm loc pentru a fi ajutate, protejate. Da, femeile pot de toate, dar oare trebuie?!
Relația dintre mamă și fiică se transformă odată cu vârsta. Cum s-a schimbat relația ta cu mama de-a lungul anilor?
Da, este adevărat. Am simțit această transformare. De la acea relație când credeam că ea nu știe ce-i mai bine pentru mine, până la momentul de față când cred că mai bine decât ea nu știe nimeni. Am avut mereu o relație frumoasă cu mămica. Ne plăcea să stăm seara până târziu să bem ceai, să vorbim, mai ales când eu eram domnișoară și istoriile de peste zi erau interesante. Bineînțeles că erau și momente în care nu coincideau părerile. Spre deosebire de tendința de acum de a educa copiii ca pe niște prieteni, eu am simțit-o mereu ca mamă. Aici mă refer la stima, atitudinea față de ea, la respect. Este o diferență între o mamă și o prietenă. Ea a știut să-mi fie mamă: cu cerințe, educație, control. Azi, pot zice că deja e o relație de prietenie.
Povestește despre mama ta…
Știi, chiar mă bucur că particip în acest proiect. Sunt întrebări care mă fac să analizez sau mai bine zis să definesc niște stări, trăiri, care le simt, dar nu le zic, nu le manifest. Este o modalitate de a spune ceea ce nu zici în viața de zi cu zi. Am mai avut ocazia să vorbesc despre mămica mea într-un podcast și cu mare plăcere o fac și acum. Mămica este un model de femeie pentru mine. Am admirat-o mereu: când pleca la serviciu, când se gătea pentru o petrecere sau să meargă la un concert. Înțelegeam că este o femeie apreciată fiindcă nu era zi să nu vină acasă cu flori și bomboane și deloc nu exagerez. Mă mândream când eram oprită pe stradă și întrebată dacă sunt fiica Sofiei Constantinovna. Era șefa Consultației de femei în Buiucani, funcție pe care o îndeplinește și azi, doar că puțin s-a modificat denumirea, este Centrul „Sănătatea Femeii”. Pentru mine este impresionant faptul că și după atâția ani continuă să activeze cu aceeași dedicare. Era și este mereu îngrijită, atentă la detalii. Are o energie protectoare de nedescris. Când îmi dă sfaturi, sunt prin prisma familiei mele, nu cumva să sufere familia. Este o femeie frumoasă, respectată profesional, profund dedicată celor apropiați.
Profesia ta te-a pus de multe ori în contact direct cu viața, fragilitatea și responsabilitatea pentru oameni. Cum a influențat această experiență felul în care privești rolul de mamă și de femeie?
În profesia mea, contactul este mai mult cu femei. Și le văd la diferite etape: de la dorința lor de a deveni mamă, până la cea în care încearcă să-și menajeze simptomele de menopauză. Aceste experiențe inevitabil te schimbă, te fac să privești diferit rolul de mamă și femeie. Vezi femeia cu toate bucuriile și suferințele ei. Profesia m-a făcut mai conștientă de rolul femeii: de a crea, de a proteja și de a duce mai departe viața. Am înțeles că femeile pot foarte mult, uneori chiar totul. Au o forță extraordinară de a duce pe umeri responsabilități. Dar, paradoxal, admir femeile care sunt conștiente de această putere, dar au posibilitatea da a o lasă în rezervă și sunt femei calde, gingașe, uneori neputincioase. Desigur că timpurile s-au schimbat. Femeia vrea altceva: carieră, nume. Văd femei vulnerabile, chiar dacă la prima vedere par împlinite și fericite.
Privind astăzi la relația ta cu fiica ta, ce valori sau moduri de a privi viața simți că se transmit firesc între voi?
Valori fundamentale: demnitatea de a nu accepta situații care să-ți rănească integritatea; responsabilitatea față de familie, de muncă, de propria viață; curajul, stabilitatea de te menține pe drumul pe care ai pornit; autenticitatea – să nu trăiască după așteptările altora. Unele viziuni ale vieții, bineînțeles că diferă. Generația noastră este acea care vrea să le reușească pe toate, să-i împace pe toți. Mă bucur că ea vine cu altă percepție, are priorități bine definite.
Povestește despre fiica ta…
Bianca este exact așa cum mi-o imaginam cândva, în gândurile tăcute ale unei femei care visa să devină mamă. Eram sigură că va fi fetiță. I-am avut numele pregătit până la naștere. Este așa cum îmi doream eu să fiu: suplă, cu picioare lungi, brunetă, cu părul lung. Caracterul ei… îl admir. Este ambițioasă și are aspirații mari. Este curajoasă. Știe ce vrea și greu o convingi de contrariu. Are o eleganță naturală. Unele lucruri le învăț de la ea. De multe ori îi aștept reacția, comentariile la cum mă îmbrac, la cum mă prezint.
În unele situații mă regăsesc în ea. Dar, în același timp, o văd și diferită. Este copilul crescut într-o altă lume decât cea în care am crescut eu: o lume în care se vorbește despre emoții, despre autocunoaștere, despre echilibru interior. Lecții pe care ea le-a întâlnit în cărți de psihologie sau de dezvoltare personală și care pentru generația mea nu făceau parte din educația obișnuită.
Poate tocmai de aceea, uneori simt că învăț și eu de la ea. Și cred că acesta este unul dintre cele mai frumoase lucruri în relația dintre o mamă și fiica ei: momentul în care îți dai seama că nu doar tu ai format un om, ci că acel om, la rândul lui, te formează puțin câte puțin în fiecare zi.
În ce fel crezi că lumea în care crește fiica ta este diferită de cea în care ai crescut tu?
Este foarte diferită. E bine sau nu, nu contează. Asta este și trebuie să ne conformăm și să educăm în așa fel copiii, ca să rămână impregnați în valorile frumoase. Lumea de azi este cu multe oportunități, dar și cu multe ispite. E o lume care îți oferă multe, dar în același timp, te grăbește și nu te lasă să savurezi clipa. Vrei multe, căci vezi că se poate… amâni ceea ce poți savura doar la o vârstă, apoi realizezi că a trecut momentul. Cred că e mai dificil să reușești să convingi un copil de ceva azi. Îi simt și pe ei uneori bulversați. Mă simt și eu confuză uneori cum să abordez o situație sau alta. Ei văd altfel lumea decât mine. Eu creșteam cu gândul să întemeiez o familie, să am copii. Gândul la ce voi lucra și unde era pe planul doi. Pentru fiica mea altele sunt prioritățile de la această vârstă.
Privind astăzi aceste trei generații împreună, ce te emoționează cel mai mult în continuitatea femeilor din familia voastră?
Dorința de a pune viață în viață, nu doar de a trăi. Fiecare vrea să fie utilă acolo unde este: fie că e în rol de mamă sau fiică, sau bunică. Pun accent pe feminitate, demnitate, responsabilitate. Se dedică în tot ceea ce fac. Neamului nostru îi este caracteristic să țină rădăcinile vii. Tare vreau ca acest obicei să se transmită și următoarelor generații. Atât timp cât avem rădăcinile îngrijite (vii) putem progresa, evolua. Exact ca un copac.
Dacă peste ani fiica ta ar privi fotografiile din acest pictorial, ce poveste ai vrea să descopere despre relația voastră?
Că este o relație frumoasă. O relație care trebuie transmisă mai departe. Să înțeleagă că pentru orice se muncește, se depune efort, chiar și pentru o relație. Că familia contează. Să aibă mândrie de neam, să transmită mai departe aceste valori. Că așa cum te iubește mama, nimeni nu o poate face. Vreau să ajungă să înțeleagă ce este dragostea de mamă, căci nu sunt cuvinte care ar putea să o descrie în profunzime. Ea trebuie simțită.
Răspunde dna Sofia
Privind astăzi parcursul fiicei dumneavoastră, în ce momente ați simțit cel mai clar că valorile pe care i le-ați transmis au prins rădăcini în viața ei?
Prima valoare – familia e putere! După ce s-a căsătorit, a născut un copil, am observat dragostea, dorința ei de a avea o familie unită, o casă îngrijită, unde poate duce mai departe tradiția familiei noastre de a ne întâlni cu toții de sărbători. Are un atașament aparte și plăcerea de a păstra tradițiile naționale – cununia, Botezul, înrudirea cu mai multă lume.
A doua valoare – munca te înalță! Asta am observat după ce a început cariera ei profesională. Se atârnă față de lucru cu aceeași responsabilitate, seriozitate și profesionalism.
Dacă ar fi să descrieți în câteva gânduri relația dintre generațiile de femei din familia voastră, cum credeți că se transmite mai departe această moștenire?
Relația dintre generațiile de femei din familia noastră se bazează pe menținerea stabilității, armoniei familiare, transmiterea de la femeile adulte spre cele tinere a normelor, valorilor principale ale vieții, precum funcția biologică de reproducere a femeii, nașterea, creșterea, educația copiilor, dar și funcția psihologică prin împărtășirea trăirilor legate de performanțele obținute sau de eșecurile avute. Iar de la cele tinere spre cele în vârstă – ajutorul pentru formarea noilor abilități și competențe digitale, rețele de socializare.
Răspunde Bianca
Crescând lângă mama ta, în ce momente ai realizat că ea nu este doar mama ta, ci și o femeie cu propriile visuri, forță și vulnerabilități?
Această realizare a venit mai târziu, când am crescut mai mare, devenind adolescentă și am început și eu la fel să mă gândesc la viitorul meu, la cum doresc cariera mea să arate, inspirându-mă și reflectând și la experiențele mamei. Comunicând cu ea, până și acum, despre scopurile fiecăreia, împărtășind experiențele noastre, am descoperit o nouă latură a ei, diferită de cea pe care o vedeam acasă fiind mai mică.
Dacă te-ai gândi la femeia care vei deveni peste ani, ce parte din felul mamei tale de a trăi ai vrea să duci mai departe?
Aș dori să fiu la fel de perseverentă, să pot duce la capăt ce mi-am pus în plan. Mama mi-a fost un exemplu enorm de voință, o vedeam cum își organiza ziua și se ținea de programul ei încât să reușească tot ce și-a pus la cale în acea zi – trezirea la ora cinci ca să meargă la sport înainte de lucru, ca apoi, după lucru să poată dedica timpul afacerii ei și să-i rămână timp de petrecut în familie. Aceste lucruri necesită efort, ceea ce mă inspiră.
Foto: Ion Pleș Alexandru
OTILIA DRĂGUȚANU
Fiica: Mia Drăguțanu
„Multe dintre lucrurile pe care le caut în viață vin și din felul în care am văzut-o pe mama trăind”
Răspunde Otilia
Privind astăzi relația dintre tine și fiica ta, ce simți că s-a schimbat cel mai mult în felul în care o femeie își trăiește viața de la o generație la alta?
Diferența cea mai mare este libertatea interioară. Generația mea a crescut într-o perioadă în care femeile începeau să își construiască propriul drum, dar încă existau multe așteptări despre cum „ar trebui” să fie viața unei femei. Generația lor crește și se formează într-un context diferit. Ei au acces la mult mai multă informație, iar asta schimbă mult perspectiva lor asupra vieții și îi ajută să înțeleagă mai devreme cum funcționează lumea și ce posibilități există pentru ei. Și noi, ca părinți, avem o altă atitudine față de copii decât aveau părinții noștri. Încercăm mai mult să îi ascultăm, să înțelegem cine sunt și ce își doresc, nu doar să le spunem ce credem noi că ar trebui să facă. Ei au o libertate mai mare de a-și exprima opiniile, spun ce gândesc, își apără punctul de vedere, atât în familie, cât și la școală. Cresc cu sentimentul că vocea lor contează. Nu le este neapărat mai ușor decât ne-a fost nouă. Provocările sunt altele. Dar au mai mult spațiu să se descopere și să decidă cine vor să devină.
Care este imaginea cea mai puternică pe care o ai din copilărie cu mama ta?
Mama mea era o femeie fascinantă. Îmi amintesc foarte clar prezența ei – era frumoasă, elegantă, dar avea și o lume interioară foarte bogată. Avea o sensibilitate și o profunzime care se simțeau în felul în care vorbea, în felul în care privea lucrurile și în relațiile ei cu oamenii.
Fără să îmi dau seama atunci, am crescut admirând-o. Pentru mine era un model de feminitate și de forță interioară în același timp. Astăzi îmi dau seama că multe dintre lucrurile pe care le caut în viață – autenticitatea, profunzimea relațiilor și nevoia de a înțelege lumea dincolo de suprafață – vin și din felul în care am văzut-o pe ea trăind.
Ai construit o carieră în antreprenoriat și ai trecut prin multe etape profesionale. Cum a influențat drumul tău profesional felul în care ai privit rolul de mamă?
Antreprenoriatul m-a făcut să înțeleg foarte clar cât de limitat este timpul și cât de important este modul în care îl folosim. Când construiești o afacere, energia și atenția ta sunt foarte des acolo, iar uneori acest lucru vine cu un sentiment de vinovăție față de familie. Am trecut și eu prin astfel de momente. M-am întrebat de multe ori dacă reușesc să fiu suficient de prezentă ca mamă. În timp am înțeles, însă, că nu există o formulă perfectă și că ceea ce contează este ca atunci când sunt cu ea, să fiu cu adevărat prezentă și implicată.
Copiii mei au crescut văzându-mă așa cum sunt – o femeie care muncește mult, care își urmează ideile, dar care își iubește foarte mult familia.
Există situații în care fiica ta te surprinde prin felul în care gândește sau reacționează?
Da, se întâmplă des să mă surprindă. Sunt momente în care o ascult analizând o situație și îmi dau seama cât de clar gândește și cât de repede ajunge la esența lucrurilor. Are o minte foarte vie și o curiozitate care nu se oprește la explicații simple. Pune întrebări, caută sensuri, încearcă să înțeleagă de ce se întâmplă lucrurile într-un anumit fel și cum sunt legate unele de altele. Uneori modul în care privește o situație mă face și pe mine să o văd diferit. Sunt momente în care stau pur și simplu și o ascult cu gura căscată.
Ce ai vrea să învețe ea de la tine nu prin sfaturi, ci pur și simplu observându-te cum trăiești?
Mi-ar plăcea să vadă disciplina și perseverența mea. Am muncit mult în viață și am încercat întotdeauna să îmi asum lucrurile pe care le fac, cu bune și cu mai puțin bune. Mi-ar plăcea să înțeleagă și că relațiile dintre oameni contează foarte mult. Felul în care îi tratezi pe ceilalți, capacitatea de a-i asculta și de a-i înțelege sunt lucruri care, până la urmă, spun mult despre cine ești.
Care este cel mai important lucru pe care l-ai învățat în viață?
Unul dintre lucrurile cele mai importante pe care le-am învățat este că, într-un fel sau altul, tot ce se întâmplă în viața ta este responsabilitatea ta. Avem mai multă putere asupra vieții noastre decât credem uneori. Puterea noastră stă în felul în care alegem, în deciziile pe care le luăm și în modul în care acționăm. Iar acolo unde nu putem controla lucrurile, în felul în care alegem să reacționăm la ele. Este și o idee pe care o spun des: „Ce faci tu este despre tine. Ce fac alții este despre ei.”
Răspunde Mia
Cum ai descrie-o pe mama ta ca om, nu ca mamă?
Mama este un om foarte interesant. Are foarte multă energie și, sincer, uneori am impresia că este un fel de energizer – nici nu știu când și cum reușește să facă atâtea lucruri și cum de nu obosește aproape niciodată. Mereu pare că are o idee nouă sau un proiect la care se gândește. În același timp, este un om foarte profund. Cred că ce o definește cel mai mult este faptul că este foarte autentică. Spune lucrurile direct și trăiește exact așa cum crede.
Care este momentul în care ai simțit cel mai clar că mama ta este un model pentru tine?
Nu cred că a existat un singur moment. Mai degrabă sunt multe situații mici în care am văzut cum reacționează atunci când lucrurile nu merg așa cum și-ar dori. Cred că de la ea am învățat că dificultățile nu sunt un motiv să renunți.
Foto: Ion Pleș Alexandru
Elena Cebanu
Fiica: Anastasia Cebanu
Copiii nu doar cresc cu noi, ci ne transformă și pe noi
Răspunde Elena
Privind astăzi la fiica ta, în ce momente îți dai seama cel mai clar că timpul trece și că ea devine o femeie cu propriul ei drum?
Îmi dau seama de acest lucru în momentele simple, dar foarte sincere: când își exprimă opiniile cu încredere, când își apără visurile sau când ia singură decizii. Atunci realizez că nu mai este doar copilul meu, ci o tânără care începe să-și construiască propria lume.
Ce ai învățat despre maternitate abia după ce ai devenit mamă?
Am învățat că maternitatea este una dintre cele mai profunde experiențe ale vieții. Copiii nu doar cresc cu noi, ci ne transformă și pe noi. Te învață răbdare, sensibilitate și capacitatea de a vedea lumea cu mai multă bunătate.
Ai construit un business dedicat familiilor și copiilor. Cum ți-a influențat rolul de mamă felul în care ai creat conceptul Andersen?
Rolul de mamă a fost inspirația principală. Când am creat Andersen, m-am gândit la ce mi-aș dori eu ca mamă pentru copilul meu: un loc unde familia să petreacă timp împreună, unde copiii să se simtă fericiți și în siguranță, iar adulții să simtă emoția copilăriei. Andersen s-a născut, într-un fel, din propria mea experiență de mamă.
Există o lecție despre viață sau despre muncă pe care ai învățat-o greu și pe care ai vrea să o transmiți fiicei tale mai ușor?
Probabil lecția că lucrurile cu adevărat valoroase se construiesc în timp. Uneori drumul este dificil, dar perseverența și munca sinceră duc întotdeauna la rezultate. Mi-aș dori ca ea să înțeleagă că fiecare experiență, chiar și cea dificilă, te face mai puternică.
Privind la relația voastră, care sunt momentele în care simți că nu mai e doar copilul tău, ci devine și prietena ta?
Simt asta în momentele în care vorbim deschis despre viață, despre emoții sau despre planurile ei. Când îmi cere sfatul, dar în același timp își păstrează propriul punct de vedere. În acele momente simt că relația noastră devine mai profundă.
În ce fel crezi că generația fiicei tale vede lumea diferit de generația ta?
Generația ei este mai liberă, mai conectată la lume și mai curajoasă în a-și urma visurile. Au acces la multe oportunități și informații. Cred însă că cel mai important este să păstreze echilibrul și valorile care îi definesc.
Care sunt trăsăturile tale pe care le regăsești deja în ea?
Văd în ea determinarea și dorința de a face lucrurile bine. În același timp, recunosc sensibilitatea față de oameni și dorința de a crea ceva frumos în jurul ei.
Dacă ar trebui să descrii fiica ta în trei calități care o definesc astăzi, care ar fi acestea?
Determinată, creativă și sensibilă.
Ce ai vrea să învețe fiica ta de la tine nu prin sfaturi, ci doar observându-te?
Aș vrea să învețe că pasiunea și munca pot transforma ideile în realitate. Și că este important să rămâi un om bun, indiferent de succesul pe care îl ai.
Când te gândești la viitorul ei, ce îți dorești cel mai mult pentru viața pe care o va construi?
Îmi doresc să fie fericită și să aibă curajul de a-și urma visurile. Pentru mine, cel mai important este să devină un om împlinit, care își găsește echilibrul între ceea ce face și ceea ce simte.
Răspunde Anastasia
Cum ai descrie-o pe mama ta ca persoană, nu ca mamă?
Mama mea este o persoană puternică și foarte creativă. Este ambițioasă și mereu plină de idei, dar în același timp are o mare sensibilitate față de oameni. Pentru mine este un exemplu de femeie care poate construi lucruri frumoase și poate avea grijă de cei din jur.
Care este momentul în care ai simțit cel mai mult că mama ta te susține, indiferent de ce se întâmplă?
În special înainte de spectacole sau concursuri, când am emoții. Mama este mereu lângă mine, îmi spune că pot reuși și îmi dă încredere în mine.
Ce admiri cel mai mult la ea?
Admir faptul că nu renunță niciodată și că își urmează visurile cu multă muncă și determinare. În același timp, admir cât de multă grijă are de familie.
O întrebare comună.
Care este lucrul pe care îl prețuiți cel mai mult în relația voastră?
Elena: Cel mai mult prețuiesc încrederea dintre noi. Faptul că putem vorbi deschis despre orice și că, indiferent de situație, rămânem una pentru cealaltă sprijin și siguranță.
Anastasia: Pentru mine cel mai important este că mama mea este nu doar un părinte, ci și un om în care pot avea încredere totală. Știu că mă va înțelege și mă va susține mereu.
Foto: Arhiva personală
Cristina Coșciug Moraru
Mama: Valentina Coșciug
Fiica: Briana Moraru
Am crescut văzând cum dragostea și responsabilitatea pot merge împreună cu visurile
Răspunde Cristina
Dacă ar trebui să descrii femeile din familia ta printr-o stare sau o emoție, care ar fi aceea și cum crezi că s-a transmis de la o generație la alta?
Cred că emoția care ne definește este puterea blândă. Femeile din familia mea au avut mereu o sensibilitate profundă, dar în același timp o forță interioară extraordinară. Această putere s-a transmis prin gesturi simple, prin felul în care au iubit, au muncit și au avut grijă de familie. Am crescut văzând cum dragostea și responsabilitatea pot merge împreună cu visurile. Cred că acest echilibru ne definește cel mai bine și ne însoțește în tot ceea ce facem.
Care este prima amintire din copilărie în care apare mama ta într-un mod foarte clar – un gest, un sfat sau o situație care te-a marcat?
Îmi amintesc foarte clar cum mama mă încuraja să nu renunț niciodată la ceea ce simt că este al meu. Era mereu lângă mine, cu o liniște și o încredere care mă făceau să cred că pot orice. Acea siguranță pe care mi-a oferit-o a rămas cu mine toată viața. M-a ajutat să merg înainte chiar și atunci când aveam îndoieli sau momente de nesiguranță.
Ai ales muzica și creația ca mod de a trăi. Când ai simțit prima dată că sensibilitatea aceasta este parte din tine? Cum se manifestă în timp?
Cred că am simțit asta încă din copilărie. Muzica era pentru mine un mod de a spune lucruri pe care uneori nu le puteam spune în cuvinte. În timp, această sensibilitate s-a transformat într-un mod de viață – prin compoziție, prin lucrul cu copiii și prin dorința de a transmite emoție mai departe. A devenit felul meu de a comunica și de a crea conexiuni reale cu oamenii.
Cum te-a influențat mama ta în felul în care privești arta, disciplina sau munca?
Mama m-a învățat că talentul nu este suficient dacă nu există muncă și disciplină. De la ea am învățat respectul pentru ceea ce faci și responsabilitatea față de oameni. Cred că această lecție m-a ajutat foarte mult în tot ce am construit. Ea a fost mereu un exemplu de dăruire pentru copiii săi și pentru tot ce face, am moștenit felul ei de a se înțelege cu oamenii și de ai învăța în același timp. M-a învățat să nu grăbesc lucrurile și să am răbdare cu procesul, să construiesc pas cu pas. Să tratez fiecare lucru cu seriozitate și să nu fac compromisuri atunci când vine vorba de calitate. Cred că această disciplină interioară vine în mare parte de la ea.
Povestește despre mama ta într-o scenă concretă din viața voastră – un moment care o definește cel mai bine.
Un moment care o definește este felul în care era mereu prezentă la momentele importante din viața mea. Are darul de a fi acolo exact când aveam nevoie. Această prezență liniștită spune foarte mult despre cine este ea. Oferă tot fără ezitare și are un respect deosebit din partea oamenilor. M-a ajutat la începuturile mele cu tot ce a putut și până în prezent mă ajută prin grija față de Briana când eu nu sunt. Este acel sprijin constant care nu se vede întotdeauna, dar se simte mereu.
Fiind artist și lucrând mult cu copii, vezi zilnic cum se formează sensibilitatea lor. Ce ai descoperit despre copilărie prin ochii fiicei tale?
Prin ochii fiicei mele am redescoperit cât de sinceră și pură este copilăria. Copiii simt totul foarte intens și au o capacitate extraordinară de a se bucura de lucruri simple. Ea m-a învățat să privesc lumea cu mai multă lumină! M-a făcut să fiu mai sensibilă, să simt altfel. A adus un alt cosmos în familia noastră! M-a învățat să încetinesc și să mă bucur mai mult de prezent.
Există momente în care te surprinzi recunoscându-te pe tine însăți în felul în care reacționează ea?
Da, foarte des. Uneori o privesc și îmi dau seama că are aceleași emoții, aceeași sensibilitate sau aceeași determinare pe care le aveam și eu când eram mică. Este un sentiment foarte special. O văd dansând și cântând în fața oglinzii, pe scene improvizate în casă și înțeleg că ne asemănăm foarte mult. Nu insist și nu m-am gândit să îndrăgească muzica, dar îmi plac foarte mult pornirile pe care le observ. Este emoționant să vezi cum anumite lucruri se transmit firesc, fără să fie forțate.
Dacă ar fi să descrii fiica ta ca pe o melodie – ce fel de muzică ar fi?
Ar fi o melodie luminoasă, plină de viață și de emoție. O piesă energică și plină de bucurie. Exact așa cum este ea. Și, cel mai important, o melodie cu mult sens, pentru că la patru ani are deja o înțelepciune și un mod de compătimire rar.
Ce ai vrea să învețe fiica ta de la tine nu prin cuvinte, ci doar prin felul în care trăiești?
Aș vrea să învețe să fie curajoasă și să își urmeze visurile fără teamă. Să creadă în ea și să nu renunțe niciodată la ceea ce o face fericită! Să învețe că drumul ei este valoros chiar și atunci când nu este ușor și că fiecare pas contează. Să aibă încredere în alegerile ei și să își asculte intuiția. Și, mai ales, să înțeleagă că fericirea vine din a fi împăcată cu cine este cu adevărat.
Privind aceste trei generații împreună, ce crezi că rămâne neschimbat în felul în care femeile din familia voastră iubesc, creează și trăiesc?
Cred că rămâne aceeași capacitate de a iubi profund și de a merge mai departe chiar și atunci când viața nu este ușoară. Femeile din familia noastră au știut mereu să transforme emoția în putere. Oferă tot pentru familie, se dedică cu suflet și au o grijă frumoasă față de ceilalți. Și au acea forță tăcută care le ajută să meargă înainte indiferent de situație.
Dacă peste ani fiica ta ar privi această fotografie, ce poveste ai vrea să citească în ea?
Aș vrea să vadă o poveste despre rădăcini, despre iubire și despre continuitate. Să simtă că face parte dintr-o linie de femei care au iubit, au creat și au mers înainte cu demnitate! Au construit, s-au dedicat și au împărțit frumos clipe împreună! O poveste despre puterea de a rămâne unite, indiferent de timp. Să simtă că este susținută de tot ce a fost înaintea ei și că poartă mai departe o moștenire frumoasă. Să înțeleagă că fiecare generație adaugă ceva propriu, dar păstrează esența. Și să privească această fotografie ca pe o amintire vie a iubirii care nu se pierde, ci se transmite mai departe.
Răspunde dna Valentina:
Cum era Cristina copil și ce semne vedeați încă de atunci că va merge pe drumul artei?
Cristina, când era copil, era foarte energică și curioasă – voia să știe totul. De mică transforma orice în microfon și îi plăcea să cânte și să se exprime. Îi plăcea foarte mult să citească și să compună, iar aceste lucruri mi-au arătat încă de atunci că are o înclinație spre artă.
Privind-o astăzi ca mamă, ce lucruri vă emoționează cel mai mult în felul în care își crește fiica?
Privind-o astăzi ca mamă, pot spune că este chiar mai calmă decât mine. Mă emoționează felul în care gestionează totul cu răbdare și cum are grijă de Briana. Se vede cât de implicată este și cât suflet pune în tot ceea ce face pentru copilul ei.
Vorbiți-ne despre relația cu nepoțica…
Relația mea cu nepoțica nu pot să o descriu în cuvinte. Este o legătură foarte strânsă între noi, pentru că am fost aproape de ea de când era mică. Este o relație plină de iubire și apropiere, una dintre cele mai frumoase. Nepoții sunt foarte scumpi pentru bunica!
O întrebare comună:
Care este lucrul cel mai valoros pe care îl înveți de la femeia din generația de dinaintea ta și ce ai vrea să învețe mai departe de la tine cea care vine după?
Cristina: De la mama mea am învățat răbdarea, echilibrul și puterea de a merge mai departe indiferent de obstacole. Iar mai departe, îmi doresc să transmit fiicei mele curajul de a visa, de a-și urma drumul și de a avea încredere în propria lumină.
Dna Valentina: De la femeia din generația de dinaintea mea am învățat curajul și încrederea în propriile forțe. Iar mai departe, îmi doresc să transmit această putere – să creadă în ea, să nu se teamă și să meargă înainte cu încredere.
