Aviația – domeniul îndrăgit de Mariana Tabuica

Confesiuni din Era Femeilor Puternice

Le-am trece fără prea multe dubii la categoria „Sinonimele cuvântului PUTERE”.
Și nu credem că ar fi vreun muritor care ne-ar acuza pentru acest pas îndrăzneţ, dar asumat. E ceva timp de când am început să înţelegem și să acceptăm ideea că femeia zilelor noastre e o minune care se reinventează mereu, se reface din propria-i cenușă, aidoma Păsării Phoenix. Zi de zi ne surprinde și ne demonstrează că ea, urmașa Evei, a fost în zadar pusă într-un con de umbră de-a lungul secolelor. Iar noi suntem decât niște ambasadori ai femeilor. Niște confidenţi cuminţi ai unora dintre cele mai puternice și moderne femei ale prezentului.

Coordonare & text: Rodica Ciorănică, Iuliana Mămăligă
Foto: Natalia Mitereva, Julia Mitereva, Aurel Obreja, Mihai Potârniche
Text: Aneta Popov, Diana Botnaru

Mariana Tabuica

Funcție:
Director Executiv al companiei Fly ONE
Studii: 
Academia de Studii Economice din Moldova

Femeia din aviație, femeia de la care poți să „furi” multe idei interesante și să te inspiri. Cu toții avem propriile „avioane” în sufletul nostru, contează însă cum le pilotăm. Cam aceasta am putea învăța de la ea. Mariana Tabuica ne-a povestit nu doar despre misiunea ei de la Fly ONE, dar și despre cea de mamă, de soție, de femeie care poate să te motiveze să zbori spre cele mai frumoase vise și nu doar…

DE MULTĂ VREME DEJA, AVIAȚIA NU ESTE UN DOMENIU STRĂIN FEMEILOR.

M-AM NĂSCUT ÎNTR-O FAMILIE CU TRADIȚII ȘI RESPONSABILITĂȚI. Tata era sever, corect și… da, mă iubea foarte mult, se topea când mă vedea atunci când venea acasă de la serviciu. Mama era cea care asigura căldura căminului în familie și m-a educat să fiu femeie, gospodină (zâmbește). De mică eram învățată să muncesc mult și să învăț, asta chiar dacă aveam de toate. Părinții s-au străduit să cultive în mine responsabilitatea, punctualitatea și dragostea de a munci și a tinde spre mai mult. Un alt pilon în educația mea vine de la fratele meu, care este mereu alături de mine. El a fost cel care m-a dus la liceu, el este cel care m-a dus la universitate și m-a ajutat să mă formez ca specialist.

COPILUL MARIANA A FOST FERICIT CU SIGURANȚĂ.
Atât cât putea fi fericit copilul în acea perioadă. Atunci, o plecare la Chișinău era ceva similar cu o vacanță în Dubai pentru copiii din zilele noastre. Acum sunt alte timpuri și fericirea celor mici se măsoară în alte unități, au alte valori. Îmi amintesc cu drag de clipele din copilărie. De altfel, ca și fiecare din noi.

DE MULTĂ VREME DEJA, AVIAȚIA NU ESTE UN DOMENIU STRĂIN FEMEILOR.
Este adevărat (încă), suntem mai puține în postura de pilot, dar, în rest, lucrurile se schimbă și, în scurt timp, o femeie pilot va părea ceva firesc. Mai mult, pot spune că în spatele aparențelor companiilor, poate chiar sunt mai multe doamne decât bărbați care se ocupă de evidență, analize, revenue management, activități de marketing etc. Iar dacă cineva ar reproșa că femeile se implică în meseriile, așa-zise, bărbătești, avem multe exemple contrarii, cum ar fi cabin crew, în care sunt din ce în ce mai mulți bărbați pe an ce trece, dacă e să comparăm cu ce era acum timp în urmă. La noi în companie, însoțitorii de bord sunt o normalitate, cel puțin. Și o necesitate.

DESPRE MINE, nu am acces în cabina piloților aeronavei, dar sunt prezentă la conducerea unei companii importante pe piața transporturilor aeronautice – prima companie privată pe acest segment și care, în doar câțiva ani, a devenit lider pe piața din Republica Moldova. Este epuizant, responsabil, dar și plăcut.

DOMENIUL PROFESIONAL ÎN CARE MUNCESC a fost revoluționat în mod direct prin apariția companiei Fly ONE, al cărei director executiv sunt. Odată cu intrarea Fly ONE pe piața serviciilor aeriene, în primul rând, a avut de beneficiat pasagerul simplu. Efectul revoluționar a constituit crearea situației de concurență adevărată între operatorii aerieni, care a stat la baza înjumătățirii prețurilor la serviciile de transport aerian de pasageri.

UN TRANSPORTATOR AERIAN NAȚIONAL, față de un operator străin, este și un important contribuabil, dar și generează apariția multor altor locuri de muncă, a afacerilor, care, la rândul lor, contribuie semnificativ la formarea economiei naționale.

CÂND VIN ACASĂ DE LA JOB, COBOR DIN AVION LA SOL!

DACĂ VISEZ CEVA ȘI NU AM OBȚINUT?
În aspect profesional, acest „ceva” apare la fiecare început de an și este scris în programul nostru de acțiuni. În fiecare an avem „ceva” ce încă nu am obținut, lucru pe care încercăm să-l realizăm. Ne-am dori mult să devenim un actor important regional al domeniului de transport aerian, de care să fie mândră țara, dar și cetățenii noștri. Ne-am dori să fim o bună platformă unde tinerii ar avea oportunitatea de a se angaja, a munci și a fi bine remunerați, să creștem mulți profesioniști adevărați. Chiar am vrea să putem oferi multe oportunități unui număr cât mai mare de tineri. Noi credem că poporul nostru are un talent aparte în acest domeniu, iar profesionalismul conaționalilor noștri este mult apreciat și peste hotare.

CÂND VIN ACASĂ DE LA JOB, COBOR DIN AVION LA SOL. Strig „home, sweet home”, îmi pup copiii, cuprind soțul și mă apuc de gospodărit, pregătesc ceva gustos la cină, mai discut cu fetele, iar după, cad pe un pat moale, uneori cu un pahar de vin sau șampanie… De altfel, aștept să vin acasă cu mare nerăbdare pentru că aici e lumea mea, lumea la care țin mult și care este alături de mine, cea care mă susține în tot ceea ce fac.

AM AVUT PARTE DE MAI MULTE LECȚII DURE, DAR PREȚIOASE (zâmbește) și mă bucur că am învățat din ele. O lecție este una bine cunoscută în popor. De altfel, este și un proverb, „pasărea de limba ei piere”. Cu siguranță, mulți au trecut prin această experiență și fericit e cel care învață din ea. O altă lecție e să păstrezi „distanța” cu cei pe care îi cunoști – uneori te „frigi” dureros.

DRAGOSTEA ESTE O PARTE IMPORTANTA DIN VIAȚA MEA ȘI ARE STĂRILE EI. Începe cu dragostea față de părinți… mamă, tată, dragostea de frate. Apoi vine cea de copil, de adolescent, până îl întâlnești pe acel „el”, o stare pe care o treci amețită frumos și crezi că ești în al nouălea cer… Urmează dragostea față de copii și dragostea de viață, de tot ce e frumos!

ANDREI… (zâmbește). A fost frumos când l-am cunoscut. Era o zi de vară, în august, de ziua Financiarului. O prietenă comună ne-a făcut cunoștință, m-a invitat să luăm prânzul împreună și să marcăm sărbătoarea profesională. Atunci am făcut cunoștință cu „el” deși eram preocupată de altceva, de cifre, TVA și tot genul de rapoarte contabile. După acea întâlnire a început o frumoasă relație de dragoste care continuă și în prezent. Poate, este chiar mai frumoasă decât atunci.

O RELAȚIE, ORICUM, TRANSFORMĂ OMUL, nu mai vorbesc de căsnicie, mai ales că ambii suntem cu caractere foarte puternice, foc și pară aș zice, iar multe calendare astrologice scriu că suntem incompatibili, ca și zodii. Dar iată că nu e așa, am învățat multe de la el, ne completăm unul pe altul și, foarte important, am învățat ambii să ne stăpânim temperamentul. Viața în doi nu e ca viața solitară. Sau în trei, sau în patru, așa cum e acum la noi. Alte responsabilități, alte griji, dar și alte realizări, victorii și momente fericite pe care le aduc și performanțele soțului, ale copiilor. Mai adăugăm și lumina reflectoarelor, viața publică. Și, da… această relație a schimbat și numărul vedetelor în casă!

DESPRE MINE ÎN ROL DE MAMĂ VITREGĂ… Dacă folosim acești termeni sau ne gândim la ei, cel puțin nu avem nici o șansă la o familie fericită. A fost o experiență bună cu diferite situații, lacrimi și clipe de fericire. Voi fi succintă, este și fata mea, în egală măsură. Am muncit mult pentru a câștiga de la ea acest statut și mă bucură ceea ce mi-a reușit. Și da, am așteptări mari de la ea și, la sigur, le va atinge.

CUM NE-AM ACCEPTAT? AM AVUT DE ALES, OARE? Serios vorbind, viața nu e ca în cărți și filme – se întâmplă de toate, dar dacă îți propui ca scop să fii fericită în cadrul unei familii, atunci ești fericită în cadrul acestei familii. Zic să mai așteptați câțiva anișori și o veți întreba chiar pe Andreea ce crede ea legat de acest subiect.

AM DOUĂ FETE PE CARE LE IUBESC NESPUS DE MULT, sunt viața mea. Suntem trei fete prietenoase, petrecem ușor și interesant timpul împreună.

UN PRINCIPIU DE-AL MEU E SĂ FIU CORECTĂ. Este principiul meu de viață care, deseori, mi-a dat bătăi de cap. Nu accept minciuna, fățărnicia și înșelăciunea. Este principiul pe care îl urmez și care m-a format ca personalitate.

TIMPUL PENTRU DIVERSE PLĂCERI... ÎL CAUT! ȘI-L GĂSESC! E GREU, DAR NU IMPOSIBIL!

CRED ÎN DESTIN. Pentru că destinul și-l face omul însuși și trebuie să crezi în ceea ce faci. Altfel nicicum. Dar nici de bunul Dumnezeu nu uit, pentru că dacă El nu-și face planuri legate de tine, e complicat. Încerc să cred că o idee nu exclude pe alta și omul își făurește soarta sub îndrumarea atentă a Domnului. Mă contrazic? Sunt confuză? Nu, doar nehotărâtă (haha).

PLĂCERI NEVINOVATE… Acum, cineva se așteaptă să citească ceva de genul „Sex, drugs and rock&roll”. Poate, rămânem la vânătoarea… de tot felul de plăceri femeiești. Până când nu a fost adoptată vreo lege care să ne interzică completarea șifonierelor.

Abonează-te la articolele

Vip Magazin