Citește mai jos cele decalogul Angelei Stafii.
De fiecare dată când m-am lăsat pradă fricilor, am pierdut. Odată am stat la ușa unui cabinet două ore ca să intru. Și nu am intrat. Între timp, viitorul meu s-a decis fără mine.
Fricile nu vin ca noi să le urmăm. Ele vin pentru a fi văzute. Este ca și cum creierul tău ar spune: Uite, am grijă de tine. Îţi spun că am grijă de tine. Și tu ce faci atunci cu ele? Le lași să îţi conducă viaţa sau le transformi în putere? Altă dată am urcat pe un munte care are forma unei pume. Era înalt și cu vârfuri pe care abia de încăpea o talpă de om. Lucea de alunecos ce era. Niciodată nu am știut că îmi este atât de frică să nu cad. Și am mers. La un moment dat, picioarele îmi erau secerate de frică. Dar, așa tremurând, am mers. Și am învăţat că e nevoie să îmi preţuiesc picioarele. Și viaţa.
Dacă îţi este frică de ceva, fă un pas. Depășește frica! De obicei, întrebarea pe care mi-o pun este: Dacă nu mi-ar fi frică, ce aș face?
Dacă îţi apare frica de a fi sau a nu fi înseamnă că ajungi să fii conștient / ă de propriile răni emoţionale. Și atunci mă întreb: Dacă m-aș iubi, ce aș face?
Frica este antipodul iubirii. Acolo unde există iubire, nu poate să te domine frica. Ce ai face dacă ai ști că frica ta acţionează din iubire, dar e ca un copil speriat? Așa-i că ai lua-o în braţe și i-ai spune o poveste de seară?
2. Nu regreta
Regretul este frate cu vinovăţia și cu rușinea. S-au născut în mine de când aveam puţini ani. Mi-au plăcut atât de mult, încât am decis să le adopt. Credeam eu în sinea mea că ele mă ajută să devin un om mai bun și mai curat. Asta, până în momentul în care îmi paralizau capacitatea de a fi prezentă și bucuroasă în această viaţă. Toate trei sunt bune fix cinci secunde, pentru a înţelege că ai greșit.
Simţul justei măsuri trebuie să fie în orice, inclusiv în capacitatea de a evalua corect situaţiile, oamenii și valorile.
Primul mare regret pe care l-am avut s-a născut pe la cinci ani. Atât de tare regretam că nu sunt blondă ca mama, apoi că nu sunt bărbat, apoi că am ales un partener nepotrivit pentru viaţă. Pentru fiecare greșeală, câte un regret, câte o vinovăţie și câte o rușine.
Am ajuns la un moment dat să nu mai știu unde sunt venele mele și unde sunt regretele. Trăiam în trecut, legată de picioare.
M-am trezit într-o dimineaţă bolnavă și cu ochii stinși. Regretele îmi acaparau acum și corpul, nu doar sufletul.
A regreta înseamnă a trăi legat în trecut și în greșeli. Multe, cele mai multe sunt greșeli imaginare. Niciodată nu vom ști care este planul divin pentru noi. Cele mai mari greșeli pot duce la cele mai noi și frumoase începuturi. Devenim ceea ce suntem, avem ceea ce avem – inclusiv pentru că am greșit undeva.
Dacă tu stai legat de trecut, cum să vezi minunile pe care le pregătește Dumnezeu pentru tine? Întoarce ochii spre prezent! În acest moment, aici și acum – ce fel de regrete, ce fel de vinovăţie?
3. Nu îţi dormi viaţa
Majoritatea timpului dormim. Nici măcar nu realizăm că suntem în afara noastră pe parcursul zilei, plini de propriile gânduri și povești din cap. Fiecare emoţie este însoţită de o poveste despre nedreptate sau răzbunare sau despre marea iubire și despre cum ești tu plin de noroc să îţi găsești sufletul-pereche. Trecem astfel pe lângă viaţă. Ne creăm așteptări. Iluzii. Dormim.
Erau timpuri când mergeam pe stradă și dormeam. Apoi veneam acasă și dormeam la propriu. Îmi plăcea să trăiesc în visuri. Nu găseam nimic interesant în realitatea care mai era și plină de suferinţă. Doar că visurile și așteptările sunt cele care creează suferinţa. Totul este exact așa cum este. Dacă nu am lăsa creierul să ne furnizeze povești, am trăi simplu. Astăzi am asta. Astăzi sunt asta.
Pentru ca visurile să devină mai interesante, avem roluri și scene. Aceste roluri ne transformă în propriile victime sau agresori, sau salvatori.
Cum știi că dormi? Dacă îţi pui vreodată întrebarea „De ce mi se întâmplă mie asta?”, ești victimă și dormi. Dacă celălalt, oricine ar fi el, este vinovat pentru ce se întâmplă în viaţa ta, ești victimă și dormi. Dacă nu poţi dormi noaptea din cauza că vrei să salvezi pe cineva, ești salvator și dormi. Dacă vrei să te răzbuni, ești agresor și dormi.
La un moment dat, viaţa se va strădui să te trezească: accidente, boli, insomnii. Toate, pentru ca tu să te trezești. Așa că mai bine dormi noaptea ca să fii treaz ziua. Adică, lasă poveștile și trăiește. Orice vine spre tine e, pur și simplu, viaţa.
4. Nu uita să ierţi
Iertarea este cheia spre trezire. De cele mai multe ori, nu putem ierta pentru că nu suntem convinși că celălalt va fi pedepsit. Goana asta după pedeapsă ne ia toată puterea și ne lasă goi. Iertarea nu este un proces greu. Uită și mergi mai departe. Nu te mai atașa de propriile răni. În procesul de răzbunare, de neiertare, ne legăm de cel care ne-a pricinuit durere. Dacă tu îl lași să plece, nu va mai reveni.
Iertarea nu înseamnă uitare. Facem aceleași greșeli în viaţă pentru că uităm să iertăm. Și atunci situaţia sau oamenii se întorc. De ce ai nevoie să îţi întinezi sufletul?
Dacă tu ai ști să te ierţi pe tine pentru ce ai făcut, gândit, simţit, atunci ai putea să îi ierţi și pe ceilalţi. Și dacă Dumnezeu te iartă în fiecare zi, tu de ce nu ai ierta?
Lipsa de iertare este prezenţa mândriei. Dacă tu te crezi cel mai important, chiar mai important decât Dumnezeu, crezând că doar tu poţi aduce dreptatea în lume, de ce ridici ochii la cer când ţi-e greu?
Gândește-te câtă singurătate e în mândria asta. La ce bun ţi-o creezi?
5. Nu avea milă de sine
Dar ai compasiune. Acestea două sunt atât de diferite! Ca marea și muntele. Dacă îţi este milă de tine, vei rămâne o victimă veșnică. Vor veni oameni care să te ajute să îţi fie și mai milă. Și tot ei vor pleca, pentru că nimeni nu are nevoie de un mormăit și plâns permanent. Oamenii s-au născut pentru a se bucura, nu pentru ca să îţi șteargă nasul la infinit.
M-am prins la un moment dat cât de îndrăgostită eram de povestea propriei suferinţe. Îmi era atât de milă de mine, că începusem să scriu poezii patetice despre moarte. Habar nu aveam despre ce vorbeam. Când îţi este milă de tine, nu te mai poţi ridica de jos. Atunci ești înfrânt.
Când îţi este milă de tine, nu îţi mai asumi responsabilitatea pentru propria viaţă. Și atunci oricine poate face orice cu tine.
Dar compătimește-te. Dă-ţi libertatea de a plânge, de a te odihni, de a găsi timp pentru tine. Și, mai ales, libertatea de a spune „nu” atunci când asta simţi.
6. Nu îţi închide inima
De multe ori am spus că nu voi mai suferi. Îmi spuneam că durerea este o invenţie a celor slabi, pentru ca să se poată justifica și plânge. Am greșit. Pe parcursul timpului m-am trezit cu o piatră în loc de inimă. Mă mai durea din când în când, dar ziceam că asta se întâmplă pentru că lucrez mult. De fapt, inima mea era strânsă între ziduri și nu mai putea respira. Am închis-o într-un turn și așteptam crezând că o să apară vreun prinţ să o elibereze. Nimic mai fals. Prinţii apelau la tot felul de tehnici de luptă ca să o găsească. Și ea tăcea.
Am închis inima mea inclusiv pentru Dumnezeu. Nimeni și nimic nu ar fi putut să o mai atingă. Am devenit raţională, calculată și doctor în filosofie.
Doar că o inimă închisă este închisă și pentru bucurie. Și pentru a primi. Un om cu inima închisă poate crede că dăruiește, așa cum am făcut eu. Dar e fals. Ceea ce dai tu este piatră. Și dacă tu, ca om, nu ai inimă, cum mai respiri? Cum te mai bucuri?
Dacă se întâmplă că nu știi ce vrei și încotro să o apuci și un dor de ducă te stăpânește, să știi că e dorul de propria inimă. Și de Dumnezeu. Adică, de iubire.
7. Nu uita să iubești
Nu iubirea produce suferinţă. De cele mai multe ori, confundăm iubirea cu pasiunea, cu visurile, cu poveștile din cap și cu posesivitatea. Cele mai mari iubiri ale mele aveau însemnul pasiunii. Căutam în alţii ceea ce nu puteam găsi în mine. Sigur că aceste relaţii s-au destrămat. Unele au fost chiar dezastruoase. Acolo unde este iubire, nu poate fi gelozie, nu poate fi „Ești al meu”.
Suntem ceea ce suntem pentru că încă mai putem iubi. În primul rând, pe noi înșine. Acum, în zilele noastre, s-a dezvoltat acest mit al iubirii de sine. Încă nu știu cum, dar iubirea de sine a devenit un produs scump, care nu este accesibil tuturor. Suntem în goană de iubire de sine, înghiţind cărţi, filme, cursuri.
Marele secret este că fiecare celulă a noastră respiră iubire. Este iubire. Nu ai ce căuta. Dacă te lovești, corpul te doare. Îţi spune ceva. Dacă ţi-e foame, vei mânca. Dacă ţi-e somn, vei dormi. Ce semn de iubire mai puternic vrei?
Iubirea este începutul și sfârșitul pentru fiecare dintre noi. Viaţa este iubire. Și atunci cum poţi să îi închizi ușa și să nu o lași în tine?
8. Nu fugi de tine
Ne-am obișnuit de mici să fim perfecţi. Ca să fii apreciat sau iubit, e nevoie să fii într-un anume fel. De cele mai multe ori, perfect. Dar fiecare dintre noi poartă în sine întunericul: invidia, răutatea, hoţia, mândria, lăcomia, frica, slăbiciunea. Și pe astea nu vrem să le vedem.
Ajungem să fugim de propriile trăsături și, drept rezultat, ele ne domină. Dacă am fi perfecţi, de ce să mai trăim? Ce am mai avea de învăţat, de experimentat, de greșit?
Dacă nu cunoști aceste laturi ale tale, ești într-un concurs de viteză la fuga de sine. Doar că aici singurul premiu este suferinţa. Ne rătăcim și apoi strigăm de prin păduri să ne salveze cineva.
Nu îţi mai știi dorinţele, nu mai visezi, nu mai ești viu. Umbli așa, ca un străin prin lume, și te cauţi.
Oare cum ar fi să îţi accepţi neputinţa și să înveţi să stăpânești acele părţi din tine pe care le condamni în alţii? Ce ușor este să știi că nu ești cu nimic mai bun decât vecinul, șeful, partenerul.
Te-ai opri din fugă și ai respira ușurat. Între timp, ai putea să observi că afară e primăvară și vin sărbătorile. Și că tu ești adevărat.
9. Nu porni războaie
Se spune că luptătorii pașnici poartă sabia în teacă, dar nu o scot decât atunci când sunt atacaţi. Cel mai grav război pe care l-am purtat vreodată a fost cu mine însămi. M-am înconjurat cu arme imaginare și m-am apucat să fac dreptate. Luptam pe rând cu fricile, cu neajunsurile, cu vinovăţia și cu rușinea mea. Mă judecam și mă condamnam pentru fiecare pas greșit. Acest război dinăuntrul meu a ieșit în afară. Atunci când ai un război înăuntru, va apărea tot timpul în viaţa ta. Nu te mira dacă apar dușmani, pentru că cel mai mare dușman al tău ești tu.
În momentul în care vrei să pornești un război în afara ta, mergi la oglindă și studiază-ţi faţa. Vezi cine se uită la tine?
Dar dacă cineva ridică sabia războiului spre tine sau spre familia ta, atunci ai curajul să o ridici și tu pe a ta și să lovești o singură dată.
Am învăţat că dacă pornesc război împotriva oamenilor, pierd. Mai devreme sau mai târziu, îţi pare rău pentru timp, resurse și lacrimi. Cel care lansează războiul nu este mai puternic, ci este înfricoșat.
10. Nu uita că vei muri
Ne comportăm de parcă am fi veșnici. Facem planuri, lăsăm la anul viitor, amânăm pentru alte zile. Uităm că suntem, în fiecare secundă, urmăriţi de moarte. Chiar dacă tuturor ne este frică de moarte, ajungem să neglijăm momentul morţii în sine. Când ai onoarea să vezi un om murind, înţelegi că există doar aici și acum. Majoritatea oamenilor, când sunt întrebaţi ce ar face dacă ar muri mâine, spun că ar sta cu familia, că și-ar vedea prietenii. Îmi amintesc că acesta era exerciţiul meu preferat pe când predam filosofie. Studenţii, oameni tineri, spuneau că ar merge acasă să își vadă părinţii. Și apoi venea weekendul și majoritatea lor alegeau distracţiile. Așa facem toţi. În somnul nostru, nu simţim că moartea este tot timpul în spate și ne îndeamnă să trăim cu adevărat.
Ne irosim viaţa pe porcării inutile și uităm că dacă ne întreabă cineva ce am face în ultima zi, spunem că am vedea oamenii pe care îi iubim.
Nu e nevoie să îţi fie frică de moarte. Ea vine oricum. Dar îmi imaginez ultimele secunde din viaţa mea și nu aș vrea să ajung să realizez că abia acum mă trezesc și că, de fapt, pot spune că am trăit doar acum.
Foto: Olga Zybalo
Concept: Ana Popenco