Autoportret
Un interviu de Zina Bivol.
Sunt femeie, fiica părinților și mama copiilor mei.
Onorată și recunoscătoare lui Dumnezeu pentru toate rolurile.
Ador să cânt. E și ăsta un har de Sus.
Sunt lumină, speranță, curaj, bucurie, compasiune.
Nu întotdeauna, bineînțeles…
Am și eu multele mele momente de slăbiciune.
Totuși…
tind spre mai multă bunătate și iubire.
„Consider că este important atunci când cânți să fii adevărată cu publicul tău, să fii cu el pe aceeași undă, să plângi dacă asta simți, sau să râzi…”
Piesa ta „5 minute” – o ador. Cât de importante, decisive sunt pentru tine cinci minute?
O secundă poate schimba radical tot, darămite cinci minute. Timpul meu e cea mai valoroasă bijuterie a mea. Încă învăț să-l gestionez corect, să-l petrec în activități utile și care să-mi facă plăcere, să-l împart cu oameni valoroși pentru mine. Dacă e să fac referire la piesa mea „5 minute”, textul căreia e semnat de minunata Olga Căpățînă, atunci cu siguranță toți cei care au fost îndrăgostiți cel puțin o dată o să recunoască că timpul lângă omul iubit niciodată nu-i prea mult.
Care este cea mai importantă realizare a ta de până acum?
Că mă accept și mă iubesc așa cum sunt. Cu toate bunele și relele mele. Atunci când am înțeles că totul depinde de mine, de felul în care gândesc și acționez eu, m-am liniștit.
Povestește despre copilăria ta și începutul prieteniei tale cu muzica.
M-am născut în satul Chișcăreni, la poalele pădurii, în ciripit de păsări și zumzet de albinuțe, un sat mare, pitoresc, cu oameni gospodari, binevoitori și foarte talentați în diverse domenii, îndeosebi în muzică. Dragostea de cântec am primit-o anume acolo. Mai întâi prin cântecele mamei, cântece din repertoriul Mariei Tănase, Mariei Drăgan, Ioanei Radu, apoi frecventând cercul de muzică condus de Sergiu Mereuță în cadrul Centrului de Creație și Agrement. Am fost o norocoasă, deoarece mergând la acel cerc de muzică, am avut posibilitatea să fac muzică fără multe investiții financiare. Așa am reușit să ajung pe scenele raionului, apoi la Bălți, Chișinău, România, Ungaria. Am avut o copilărie extraordinar de frumoasă.
Ce lecții ți-a oferit viața ca să te poți înțelege suficient pe tine și pe cei din jur?
Pe parcursul vieții, îți dai seama că toate întâmplările sunt teme pentru acasă care te modelează. La unele am susținut examenul cu brio, la altele sunt încă repetentă. Oamenii sunt schimbători și asta nu este neapărat rău. Oamenii n-ar trebui să judece sau să dea sfaturi dacă nu li s-a cerut. De multe ori suntem atotștiutori și eroi atât timp cât nu suntem implicați direct într-o anumită situație, dar cum ajungem să fim, realizăm cât de slabi și neputincioși putem fi, de fapt. În loc să bârfim, judecăm, arătăm cu degetul, mai bine am citi o carte sau am privi soarele – el îi încălzește identic pe toți.
Cât de mult iubești și te simți iubită pentru tot ceea ce ești și ce faci?
N-am întâlnit încă oameni care să mă iubească așa cum sunt mai mult decât o fac mama, tata și copiii mei. Sunt o norocoasă și o fericită. Oamenii au nevoie de oameni. Are Sergiu Beznițchi în cartea sa recent lansată „Oamenii ca păpădiile” o poezie cu același titlu. Consider că majoritatea oamenilor au nevoia de a se simți iubiți și de a iubi. Iubirea e cel mai profund sentiment pe care îl poate trăi un suflet și ea poate face minuni. Iubirea de sine, de aproapele tău, iubirea de viață, natură, putere supremă, iubirea de țară, de neam și origini. Și iertarea, bineînțeles. Atunci când putem să recunoaștem în fața noastră, dar și a celorlalți că am greșit, că n-am avut dreptate, atunci când putem să ne cerem iertare și să iertăm la rândul nostru, avem sufletul liniștit.
Crezi că dacă te-ai fi născut în altă parte, ai fi avut mai mult succes ca și interpretă?
Sunt mândră de locul unde m-am născut și, dacă ar fi să aleg unde să mă mai nasc o dată, tot aici aș alege, tot pe mama și pe tata i-aș dori părinții mei. Omul sfințește locul, nu invers. Faptul că am posibilitatea să fac ce-mi place și să mai și trăiesc bine din asta e deja un mare succes. Bineînțeles, succesul poate fi unul imens, uluitor, dar pentru aceasta trebuie de muncit mult mai mult și niște noroc în plus n-ar strica.
Divorțată de două ori de același bărbat…
Într-adevăr, am divorțat de două ori de același bărbat și recunosc că nu e un capitol din viața mea cu care să mă mândresc. Totuși, am învățat tare multe din asta. Aș minți dacă aș spune acum că nu am nici un regret. De multe ori mă mustră conștiința pentru că n-am reușit să-mi păstrez familia, să dau dovadă de mai multă înțelepciune, iubire și cumpătare, și de mai puțin egoism, mândrie și încăpățânare. Bineînțeles, toți cunoaștem că atunci când se ajunge la divorț, ambii parteneri poartă o parte de vină. O palmă nu poate să aplaude fără cealaltă palmă. Important e să ne învățăm lecția, să iertăm și să fim mai buni decât am fost. Eu încerc să nu mă țin de trecut, contează prezentul. Tatăl copiilor mei este un om minunat, cumsecade, grijuliu, are un suflet bun și o mulțime de calități demne de respect. Copiii mei sunt fericiți că el este tatăl lor, au o relație frumoasă, iar eu sunt fericită când copiii mei sunt fericiți.
Tu – muzică, el – sport, vă unesc doi copii. Ce v-a separat?
Oamenii sunt diferiți. La un moment dat, ceva îi unește și li se pare că așa va fi pentru totdeauna, dar uită de faptul că sunt într-o continuă dezvoltare și descoperire a sinelui lor, a lumii acesteia și că de multe ori cineva poate să ajungă să vadă lucrurile altfel decât le văd ei, și asta e firesc, și nimeni nu este vinovat. Altceva e când noi venim sau nu în întâmpinarea aproapelui, făcând un efort în plus pentru a-i accepta punctul de vedere și felul său de a fi.
Ce detești la un bărbat și din ce cauză crezi că mai multe familii nu rezistă?
Nu am obiceiul să detest, urăsc sau să judec. Pentru mine nu există bărbați buni sau răi. Există bărbați fericiți sau nefericiți. De cele mai multe ori oamenii fac rău, vorbesc urât, pentru că nu s-au simțit sau nu se simt suficient de iubiți. Un om care iubește cu adevărat, este de obicei binevoitor cu toată lumea, are zâmbetul pe față, radiază lumină și nu există problemă pe care acesta să nu poată să o rezolve. De ce să nu ne îndrăgostim zilnic de noi, de oamenii din jur, de partenerul de viață? Există un moment pe care mulți dintre noi fie îl uită, fie nu îi acordă prea mare atenție și anume faptul că dragostea necesită și ea să fie alimentată. Familia e despre echipă, scopuri și multă muncă comună, la toate capitolele.
Au existat cazuri care te-au întors din drumul tău?
Tot ce mi se întâmplă în viață, se întâmplă la momentul potrivit. Am învățat să-mi spun în voce tare dorințele și să cred cu desăvârșire că Doamne-Doamne mă aude și îmi va da exact ceea de ce am nevoie, dacă într-adevăr am nevoie și când am nevoie.
Pe ce pui accent în cariera ta?
Eu am o profesie frumoasă și îmi fac munca cu drag, din plăcere și cu recunoștință. Prefer să pun accent întotdeauna pe sinceritate, indiferent de domeniu. Încerc întotdeauna să fiu sinceră cu mine în primul rând, apoi și cu cei din jur. Nu-mi este teamă că pot apărea în fața oamenilor uneori vulnerabilă, alteori mai puternică. Consider că este important atunci când cânți să fii adevărată cu publicul tău, să fii cu el pe aceeași undă, să plângi dacă asta simți, sau să râzi, mai ales că muzica veche a poporului nostru ne permite să fim vii prin doinele, baladele, cântecele sale de glumă sau de pahar. Sunt omul cu har de la Dumnezeu, misiunea căruia este de a promova cultura și frumosul, iar la acest capitol încă mai am foarte mult de lucru.
„O palmă nu poate să aplaude fără cealaltă palmă.”
Ce alte pasiuni ai și nu ai avut timp să le dezvolți?
Tatăl meu este apicultor. De mai mult de 30 de ani, își îngrijește cu multă iubire și dăruire fetițele-albinuțe. Mama a fost dintotdeauna mâna lui dreaptă. În ajun de sărbători o vedeam mereu făcând lumânări din ceară de albine. Mi s-a părut atât de curios și plăcut acest proces, încât am început să le fac și eu. Fiind însărcinată și având suficient timp la dispoziție, ușor-ușor am transformat această pasiune într-o mică afacere. YouBee este una din marile mele pasiuni, la care mă întorc cu drag de fiecare dată când vreau să mă detașez de restul.
Dacă ar fi să întorci anumite pagini din viața ta, ce sfat ți-ai da?
Vorba ceea: „Ce n-aș da să mă întorc la ai mei 18 ani, dar cu mintea de acum”. În timp, am realizat că cel mai bun prieten al meu sunt eu și că trebuie să mă ascult în primul rând pe mine. Suntem creați cu iubire pentru a fi fericiți și tot pentru noi a fost creat pământul cu toate frumusețile și bunătățile sale. Ar fi păcat să încălcăm această lege.
Ce așteptări ai de la tine și ce îți propui în următorii ani?
Am doi copii minunați și nu cred că pot reda în cuvinte dragostea pe care o port pentru ei. Misiunea mea cea mai grea acum este să pot să le fiu un exemplu de om fericit, împlinit, în armonie cu sine și cu lumea înconjurătoare. Realizez bine că ei sunt oglinda mea, de aceea educația în casa noastră începe cu mine mai întâi. Cât despre muzică, dorință să fie, muncă, perseverență și niște noroc de a fi la locul potrivit, în momentul potrivit. Astfel, mai devreme sau mai târziu cu siguranță ajungi acolo unde îți dorești să ajungi.