Constantin Cojocaru – OMUL ANULUI 2023

PRIMAR AL MUN. EDINEȚ

La al cincilea mandat

În 2023 municipiului Edineț a fost implicat în cel mai reprezentativ proiect SMART pe diverse domenii de acțiune logistică și infrastructurală, alături de municipiul Alba Iulia, România, ceea ce pare a fi un punct de reper atunci când vorbim despre „vinovatul” principal Constantin Cojocaru. Poet și fost profesor de română, în acest al cincilea mandat al său, dl. Primar de Edineț a creat mișcarea politică a primarilor independenți de bună calitate, care nu se regăsesc în partidele tradiționaliste – Liga Orașelor și Comunelor. LOC și-a propus ca, într-o zi, să preia puterea în teritoriul administrat și nu numai…

Cine a spus că un primar de origine română nu poate câștiga alegerile într-o zonă multietnică, pe alocuri pronunțat antiromânească, nu a avut dreptate. Dincolo de orice incertitudini, omul și fapta lui contează, mai apoi etnia, iar Măria Sa Poporul știe oricând să disemineze aceste adevăruri.

Dacă aș porni de la 0, aș continua cu treptele ce urmează acestei cifre, căci numai trecând prin ele, nesărind peste acestea, poți să te formezi pe potrivă. Aș pune accentul pe formarea moral-spirituală mai întâi, apoi aș clădi materialul ca atare.

Aș evita cât e posibil oamenii falși, aș grăbi mult mai mult clipa decât am făcut-o până în prezent. Dezbinarea clipei ar fi probabil un deziderat, căci timpul pierdut nu este altceva decât un rateu al sorții. Aș apropia cât mai mult malurile de Prut, pentru a-i face pe frați să se simtă într-o țară comună, căci dezbinarea lor e doar pe plăcerea vrăjmașilor, sporind podurile de peste Prut cu cele de carte, de reviste, de suflete românești. La fel, aș evita să cred că doar pragmaticul primează și aș rămâne un visător incurabil, căci odată ce ne oprim de visat, murim prin esență, iar moartea de acest tip promovează homo animali și nu homo moralis.

Succesul este un mers înainte cu determinare și tendință continuă de a face mâine un lucru anume mai bine decât azi, a fi de succes înseamnă a excela în lucru bine făcut. Noi deseori confundăm succesul cu performanța. Probabil a avea succes înseamnă nu numai a fi foarte bun în ceea ce faci, dar și a fi inovativ, a găsi soluții și căi neordinare, adeseori chiar neclare, dar care duc spre un fapt făcut bine și pe potrivă.

Cea mai mare reușită rămâne a fi încrederea pe care am primit-o de la cetățeni pentru cel de al 5-lea mandat, un lucru mai rar întâlnit într-un municipiu atât de divers.

Anul 2023 a fost despre nașterea unei formațiuni a primarilor neordinari – LOC (Liga Orașelor și Comunelor), despre procurarea a opt autobuze noi Euro 6 plus la Edineț, despre instalarea a mai multor intersecții semaforizate în cel mai mic municipiu din Republica Moldova, a fost un an al schimbării iluminatului vechi pe unul inteligent în oraș, dirijat de la distanță, a fost despre și întru susținerea continuă a peste 300 de refugiați ucraineni, pe care îi intreținem până în prezent.

Vorbind în cifre, ar fi de menționat câteva aspecte foarte importante – patru proiecte pe domeniul alimentării cu apă și canalizare în sumă de 195 milioane lei, proiectul SMART Edineț – oraș cu perspectivă de viitor, implementat cu Primăria Alba Iulia, de 4,3 milioane de euro, pe domeniul spații verzi, transport public, iluminat stradal, amplasarea mai multor stații de baterii solare ce va ajuta plata energiei într-o sumă mai mică, bugetare participativă pe cartiere, proiectul în lucru cu centrul multifuncțional sportiv și bazin performant de aproape 2 mln de euro, proiectul transfrontalier cu
mun. Botoșani privind revalorificarea Palatului de cultură și a centrului de informare turistică, alte proiecte mai mici, dar cu impact sporit pentru comunitate.

Tendința continuă de a fi altfel decât ordinaritatea rămâne a fi un element de mândrie în sensul bun al lururilor. Cele 22 de cărți pe care le-am lăsat în urmă până în prezent, în special DICȚIONARUL DE EPONIME, care este unul unic în întreg spațiul românesc, continuă tendința de apropiere a comunităților românești de pe ambele maluri ale Prutului.

Cartea vieții este cea mai bună carte pe care trebuie să o citești continuu.

Urmează cotidianul cu multiplele lui probleme, dar cu implicarea asiduă în dezvoltarea comunității Edineț, cu atragerea a mai multor rezidenți externi în cadrul Parcului Industrial de aici, cu implicarea activă în cadrul blocului politic recent format.

Abonează-te la articolele

Vip Magazin