Pe când avea 17 ani, l-a trimis mama, la Chișinău, cu zece pe linie, ca să devină profesor, iar el s-a dus la Școala Profesională de ospătar-chelner, ca după absolvirea acesteia să devină chelner cotat, deservind la masa președinților.
A avut ocazia să fie alături de Iliescu, Snegur, iar cel mai mare bacșiș primit să ajungă la 400 de euro. Constantin Șeremet este de 30 de ani în domeniul HoReCa, cu un traseu demn de admirat. El administrează, el gătește și cel mai adesea el te întâlnește la ușă și îți stabilește meniul. Evenimentele noastre de familie au toată încrederea în el. Dacă acum zece ani avea grijă de nunta noastră, azi eu am grijă ca acest dialog să devină o poveste de curaj pentru ceilalți.
Text: Zina Bivol
Foto: Ion Pleș Alexandru
Mama a vrut să fiu pedagog, ca să duc un trai mai bun decât a avut ea. Spunea că bogat ai să reușești să fii, dar înțelepciunea este cea mai de preț. Eu am absolvit doar cu note de cinci și doi de patru. Când am ajuns la Chișinău, drumul meu de la Institutul „Ion Creangă” a luat o altă întorsătură și m-a dus spre Școala Profesională Nr.2. Era un concurs mare, 15 studenți pe un loc. Așa am ajuns să învăț ospătar-chelner. Am studiat în limba rusă, dar mereu cu drag de limba maternă!
Mama a aflat aproape peste jumătate de an că băiatul ei nu este în pedagogie. În acea perioadă mergeam la practică. Simțeam bucătăria în sânge, dar am mers să studiez chelner fiindcă nu era nimic vacant. Acest job era la mare căutare.
Copilăria mea a fost în satul Volcineț, raionul Călărași. Am avut parte de cei mai minunați părinți. Au știut să educe în noi dragostea de a munci și de a învăța. Mereu ieșeam cu sfaturi din casă, cum să mă comport, ce să vorbesc și ce să nu vorbesc. Mama vine dintr-o familie cu 12 copii și ce nu a reușit ea să facă, ne-a influențat pe noi.
Nu am avut timp să mă alint, de mici am știut greutățile. Am lucrat în brigada școlărească, așa erau vremurile pe atunci. Mereu mă străduiam să fiu cel mai bun, la cules struguri eram primul, la învățătură tot, iar acasă nu mai zic. Din cei patru copii, eu sunt mezinul și am învățat mereu să duc acea cană cu apă la timp.
Părinții ne-au dat ce au putut și ne-au educat așa cum au știut mai bine. Odată, pe când eram școlar, directorul de la Casa de Cultură din sat m-a auzit cum cânt în curtea casei și m-a invitat să fac parte din grupurile artistice. Am colindat toate satele vecine, am cântat pe scenele lor, iar în una din zile am fost nevoit să prezint un concert, iar rolul a rămas după mine mult timp. Viața m-a pus la încercări și a venit cu lecții gratuite, pentru care am învățat să mulțumesc în fiecare zi.
Așadar, am ales bucătăria și meseria de ospătar-chelner. Mai târziu am plecat la armată în Ucraina și am avut norocul să fiu într-un batalion cu diferiți militari, având în preajmă șase bucătari profesioniști, care m-au îndrăgit foarte ușor. Am fost primit cu multă stimă și respect. Mi se încredința să aduc produsele, mașina nu pleca după ele fără mine. Echipa noastră era responsabilă să hrănească mai multe personalități din ierarhia militară. Pentru merite bune, aveam dreptul să plec și mai des pe acasă. Am fost invitat să cresc în grad ca să pot prelua depozitul, dar nu a fost să fie.
În timp ce făceam armata, mi-am cunoscut soția. O perioadă am discutat la distanță, dar mai târziu am plecat în Jitomir, nu departe de Kiev, și am cerut-o de mireasă. Am făcut două nunți, una acolo și alta la Chișinău. Natalia este unicul copil la părinți și din acest motiv am reușit să fiu de două ori mire. (zâmbește)
Fiica noastră are deja 30 de ani și marea noastră bucurie este că suntem bunici. A făcut studiile la drept în Kiev, acolo a fost mai aproape de bunicii ei și noi am avut încredere că este în siguranță. A ales avocatura, deoarece mereu a fost pentru o justiție corectă, exact pentru ce am încercat să lupt și eu întotdeauna. Încă de mică i-am insuflat dorința de a fi devotată unui vis și să câștige prin muncă și dedicație. Și mă bucur că asta continuă să facă.
Pe când am început să lucrez în domeniul HoReCa, activau doar cinci restaurante. Eu eram unul din chelnerii de bază care știa mereu să fie politicos cu toți clienții. Amabilitatea trebuie să fie prima caracteristică a unui ospătar excepțional. Consumatorul este cel mai important, iar aceasta trebuie tratată ca atare, indiferent de situație.
Întotdeauna am pus pe primul plan omenia, calitatea și prietenia cu care îți răspunde angajatul, poate și din acest motiv oamenii
se simt bine la noi.
Eram chelnerul numărul unu la toate întâlnirile de la Președinție și diverse delegații oficiale. Aproximativ patru ani am călcat pe lângă covorul roșu, acolo unde aveau loc discuții cu diferiți președinți de țară, pe atunci Mircea Snegur, Ion Iliescu, Süleyman Demirel. Erau momente când îmi tremurau mâinile, deoarece de mine depindea ce fac ceilalți colegi. Aici este uneori exact ca în matematică, trebuie să existe o simetrie în tot. Cum ridici mâna, cum torni în pahare, poziție corectă, ținută adecvată, atitudine potrivită.
După experiența acumulată la un restaurant din Chișinău, am fost invitat să administrez un local din Varșovia, Polonia. Bucătăria poloneză este una bogată în carne, pe lângă o gamă largă de legume, condimente și ierburi. Preparatele lor sunt deseori solicitante în pregătire, dar noi am încercat să păstrăm bucatele noastre tradiționale și să oferim clienților noștri acele gusturi de acasă, de la mama. Primul meu interviu a fost acolo, fiind tradus în română și poloneză.
Primul meu bacșiș a fost mulți ani în urmă și de câțiva lei, dar dacă să vorbim de Polonia, cel mai mare a fost de 400 de euro. Era o clientă fidelă de a noastră care a devenit și unul din colaboratorii permanenți.
Am revenit acasă în anul 2003 și am deschis propriul nostru restaurant, cu chirie pe un interval anumit de timp. Așa s-au întâmplat lucrurile, mereu să închiriem spații, dar nu am văzut niciodată un impediment. Oamenii ne-au găsit oriunde. Nu locul îl face pe om, ci omul face locul.
Poți spune lucruri concrete despre calitatea unui restaurant din secunda unu în care ai intrat pe ușă. Nivelul și modul în care ești primit spun totul despre gazda de aici. Întotdeauna am pus pe primul plan omenia, calitatea și prietenia cu care îți răspunde angajatul, poate și din acest motiv oamenii se simt bine la noi.
Dacă ai ales să fii bucătar, să știi că meseria nu este doar o sarcină tehnică, aici se cere pasiune în tot ceea ce faci. Doar așa mâncarea iese bună. Și eu sunt recunoscător pentru oamenii care vin aici nu pentru spațiul pe care îl închiriem, dar pentru felul cum îi tratez și cum le pregătesc bucatele. Gătim ceea ce se solicită mai mult, preferințele oamenilor nu se discută. Una știu, conservele și murătura le gătesc eu de cu vară! Tot e mai bine când o faci cu mâna ta.
Suntem proprietarii sălilor „Crama veche” și „Călătorul” din centru orașului, iar mai nou am închiriat un spațiu mai mare pentru nunți – „Palatul Regal”. La început am lucrat împreună cu un prieten, dar de vreo zece ani lucrez împreună cu soția, o familie acasă și la lucru. Ne-am obișnuit prea mult unul cu altul, iar acesta este un avantaj, știm din priviri ce urmează.
Nu vânez niciodată evenimente mari, pentru noi contează să avem oaspeții minunați care să vină și să plece cu inima bună.
