• Domeniu de activitate: Industrie ușoară
• Rezultatul care te face mândră: Sunt în căutarea lui!
• Nr. de angajați: 15
Fondatoarea brandului Privilege Tuxedo
Pasionată de politologie, diplomație și actul de guvernare, a investit într-o afacere de pe altă extremă, dar cu multă personalitate. În cei câțiva ani de la lansarea Privilege Tuxedo, au fost de toate – bucurie, aplauze, zboruri frânte și etape de reinventare. Cristina este foarte motivată să reușească!
Aș sublinia două aspecte ale prezentului afacerii mele. Privilege Tuxedo, sufletul companiei, care rămâne a fi filozofia costumului, un contrast dintre putere și rafinament, feminin și masculin, modern și timeless, funcțional și fabulos. Contraste iconice în care-și păstrează expresia femeia de astăzi. Al doilea – compania în sine, care se dezvoltă pe o altă latură în industria ușoară și care îmi permite să identific scopuri separate și să creez o viziune de dezvoltare în afara granițelor.
Oferim clientului posibilitatea de a fi propriul creator al ținutei sale. Avem timpul, răbdarea și imaginația de a vedea ce își dorește femeia atunci când se privește în oglindă cu ochii întredeschiși. Atât de mult îi schimbă starea felul în care este îmbrăcată!
Principala mea motivație pentru „a păși” pe terenul antreprenorial a fost, poate de necrezut, o casă cu pădure în față. Albă. Geamuri negre din abanos. Idilic.
Tot ce îmi părea strategie la acel moment, azi nu îmi pare decât un haos. N-o să anulez însă multe rezultate la care am ajuns anume în acel haos. Am citit din tot ce mi-a căzut sub mână, am învățat din orice curs, lecție, mentorat care se preda pe atunci și am ascultat orice sfat și idee care mi se dădeau, gratis sau nu. Din toate astea au început să se învârtă în minte mici mecanisme. Asta trebuie să se întâmple – să se învârtă mici mecanisme, care, ulterior, fac să lucreze o mașinărie întreagă.
Dar mi-e drag și acum să îmi amintesc de primul costum creat. De atelierul mic de 6 mp. Eu și sora mea. Multă vibrație de suflet a fost acolo.
Marca a cunoscut succesul… repede. Dar nu e cazul să măgulească pe nimeni începuturile în față. Orașul e mic. Țara și mai mică.
Dacă aș lua totul de la capăt, aș face… economie. Sigur. Aș distribui altfel banii.
Am ajuns aici pentru că mă pot apăra de propriul scepticism. Înțeleg că nu știu decât 0,1% din știința și experiența acestei vieți și sunt deschisă spre dezvoltare și învățare.
Regula numărul 1 în relația cu angajații este un fel de 3D – disciplină, delegare, distanță. Echipa mea e alcătuită din 14 femei și un bărbat. Iar la femei e simplu să înțelegi de ce au nevoie. Emoție și empatie. Ofer emoție plăcută prin flori în momente neașteptate. Empatia necesită a fi testată ca să fie înțeleasă corect de cel ce o aplică și de cel ce o percepe. Încă o testez și o ofer în porții mici și sincere.
În contextul crizelor din jur, am renunțat la chiria Guest Room-ului. A fost dureros. A trebuit să aleg între a păstra toți angajații sau a păstra Guest Room-ul. Era vorba de emoție. Și frică. De faptul că am ales eu singură fiecare bec, fiecare frunză, floare, umeraș, covoraș! Mi-era greu să mă despart de acel loc la care am râvnit doi ani. Frica era doar una – frica de eșec. Le-am înghițit pe ambele. Am adunat tot și am plecat. Când am ajuns la atelier și vedeam frica zilei de mâine de pe fața fiecărei femei, care are cel puțin doi copii acasă, am știut că am ales corect. De atunci am o singură convingere în afacere – lucrurile se întâmplă azi cu un BIG F*CK, pentru că mâine vine ceva mai bun de aceeași dimensiune. Sau mai mare.
Balanța între viața personală și cea profesională? Acum mi se pare mult mai simplu. La început sufeream de perfecționism incurabil, iar întrebarea „Cine o să facă mai bine decât mine?” mi se învârtea întruna în cap. Atunci și acolo nu era o balanță, era o răsturnare de cântar. După, am început să „cumpăr” timpul oamenilor care pot face bine numai un lucru, atunci mi-a reușit să ridic de jos cântarul și să echilibrez balanța. Dar e o constantă acrobație și azi.
Cea mai importantă lecție? Procesele bine aranjate și cifrele contează mai mult decât vizibilitatea. Procesele nearanjate la locul lor chiar de la începuturi duc la un haos imposibil de controlat ulterior. Necunoașterea cifrelor duce la un colaps.
Visele mele de la 20 de ani și realizările de acum sunt cer și pământ. Dar am aspirații frumoase și ambițioase. Odată ce unica constantă a zilei de azi e schimbarea, zic că o să ne modelăm viitorul în dependență de schimbarea variabilei vieții și lumii. Obiectivele și standardele ne sunt înalte. Munca și efortul depus ar trebui să ne ducă departe.
DACĂ AȘ DEVENI Președintele Republicii Moldova…
1. Aș forma un aparat birocratic cu memorie instituțională păstrată.
2. Un sistem de învățământ care nu e bazat pe o pedagogie încapsulată în rol de „pepinieră” de elevi și studenți, ci pe una cu un rol de laborator pedagogic.
3. Egalitate de gen în toate domeniile și sferele vieții.
Text: Rodica Ciorănică