Colapsul din acest an provocat de COVID-19 a schimbat modul de a gândi al întregii planete. Luată prin surprindere, omenirea are doar o soluție: să dea dovadă de flexibilitate, capacitatea de a acționa rapid și de a nu uita adevăratele valori ce o mențin în viață.
Marele companii au scos artileria grea pregătită parcă pentru situațiile de criză și au ieșit la luptă cu sechelele lăsate de virus.
Anna Katharina Scheidereiter, manager CSR Kaufland România și Moldova, ne povestește despre experiența ei personală, dar și profesională în cadrul companiei unde activează, despre măsurile implementate de Kaufland în combaterea efectelor și răspândirii COVID-19.
Anul 2020 a fost un an de criză medicală, socială și economică. Toată omenirea a fost pusă în fața unor grele încercări și anume, așa situații complicate sunt adevărate teste de maturitate pentru orice brand. Încă de la începutul pandemiei, am văzut cât de activ s-a implicat Kaufland în lupta cu COVID-19, oferind suport generos pentru autorități, inițiative sociale și implementând măsuri stricte de siguranță în magazine. Care a fost motivația companiei de a se implica, pentru că aici e mai mult decât CSR?
În acest an, am trecut împreună prin momente dificile, care ne-au schimbat viața și obișnuințele, așa cum le știam până acum. Pandemia ne-a învățat pe toți multe lecții. Aceste provocări ne-au făcut să apreciem importanța aspectelor simple din viața noastră. Să distingem de după rutină, cât de prețioasă este sănătatea noastră și a oamenilor dragi.
Acest an ne-a reamintit, că puterea noastră ca și comunitate este în unitate, implicare și solidaritate. La Kaufland, responsabilitatea socială este parte a ADN-ului companiei, iar sustenabilitatea stă la aceeași masă cu businessul. Sustenabilitatea înseamnă să te gândești la cei din jur, chiar și în vremuri de criză, când devii mai egoist și ai tendința să te gândești doar la tine. Așa că, nu putem discuta separat despre strategii de business și sustenabilitate, ci trebuie să le privim împreună.
Astfel, în perioada de criză ne-am implicat imediat și am încercat să identificăm cele mai urgente nevoi ale comunității, am fost prompți în decizia de a ne adapta strategia noastră de CSR la o nouă realitate. Această decizie de implicare în rezolvarea problemelor cu care se confruntă comunitatea, sunt demersuri firești pentru noi și a fost luată atât la nivel de grup internațional, cât și la nivel local.
Odată cu declanșarea pandemiei în Republica Moldova, ne-am înțeles rolul pe care îl avem în aceste vremuri grele. Ne-am asumat cu responsabilitate rolul de parteneri ai binelui, iar toate lucrurile pe care le-am făcut, au pornit dintr-o convingere profundă, că putem contribui la acest bine comun.
Cu siguranță, lecțiile pe care le vom lua cu noi după acest an, ne vor ajuta să fim mai puternici pe viitor, mai ușor să înțelegem importanța pe care o are unitatea și solidaritatea.
Compania Kaufland este recunoscută mondial pentru modelul exemplar de implicare în problemele comunității. Proiectele realizate de Kaufland uneori te strâng de suflet. Acum, în pandemie, am simțit și mai tare acest val de emoții. Vreau să te întreb cum face față echipa de CSR acestor emoții și în general de ce anume emoțiile, nu doar produsele, au devenit un motor care mișcă companiile înainte?
În calitate de companie internațională, noi înțelegem și conștientizăm rolul pe care îl avem nu doar în business, ci și în societate. Și aici vorbim despre impactul pe care îl avem în viețile clienților, partenerilor, angajaților și furnizorilor noștri. Cu atât mai mult, în această perioadă de grea încercare am definit rolul nostru și responsabilitatea pe care o avem față de stakeholderii noștri și față de societate în general.
Cu siguranță, echipa de CSR Kaufland Moldova și România a fost cuprinsă de un val de emoții… dar emoții pozitive, pentru că am reușit să demonstrăm empatie, compasiune, grijă, bunăvoință și altruism față de cei care au avut o nevoie stringentă în această perioadă. Am fost mult mai solicitați decât în alți ani, dar am fost atenți și am fost acolo unde era nevoie de noi, pentru a contribui și a susține, înțelegând că pentru unii aceasta poate însemna mult și poate face diferența.
Ne-am bucurat să vedem că, în ultima perioadă, tot mai multe companii locale adoptă un astfel mod de gândire.
Pandemia Covid-19 ne-a dat tuturor planurile peste cap. A trebuit foarte repede să ne adaptăm și să ne schimbăm abordarea de lucru. Cum a decurs procesul de recalibrare al planului CSR și cum aceste schimbări au afectat proiectele, bugetele și partenerii cu care lucrați?
În activitatea noastră zilnică, noi suntem obișnuiți cu un ritm intens și dinamic, cu toate acestea, a fost necesar să adaptăm imediat unele procese interne de lucru și să le aliniem într-o strategie la 360 de grade pentru toată compania. Suntem o echipă unită și puternică, unde fiecare reprezintă un element cheie și am demonstrat acest lucru și în perioada de pandemie.
Am continuat să fim alături de oamenii din Republica Moldova, redirecționând energia și resursele noastre acolo unde era cea mai mare nevoie – în linia întâi. Aici vorbesc de domeniul medical, social, dar și economic. Cum spuneam, această
pandemie este o lecție despre puterea comunității și grija față de oameni. Kaufland a alocat peste 3.600.000 MDL către ONG-uri și proiecte, care au venit în sprijinul eroilor din prima linie, dar și a grupurilor vulnerabile și nu ne oprim aici.
Din 2016 și până în prezent, suma investițiilor în proiectele de CSR depășește cifra de 18.000.000 MDL.
Pentru a susține și a promova producătorii autohtoni, Kaufland a lansat campania „Proaspăt de acasă. Produs în Moldova”. Această campanie reprezintă un gest de mulțumire pentru producătorii locali, care indiferent de provocările și imprevizibilitatea cauzată de pandemia COVID-19, continuă să producă produse proaspete pentru clienții Kaufland.
În ciuda crizei provocate de COVID-19, ați decis totuși că proiectul LA LA PLAY nu trebuie să stea în „carantină” și ați mers în toată țara ca să le dăruiți oamenilor un pic de speranță. Cu ce stări și emoții v-ați întors din această expediție?
Expediția LA LA PLAY 2020 a fost una cu adevărat deosebită, adaptată la noua realitate. În acest an, am adus un omagiu eroilor din linia întâi – cadrelor medicale, producătorilor locali, angajaților din vânzări și am decis să le oferim câteva clipe de bucurie chiar la locul lor de muncă. Împreună cu tinerii artiști, am parcurs 3000 de km prin țară, timp de 10 zile, am mers în 10 destinații, am avut 1000 de minute de muzică live, am ajuns în 9 instituții medicale, la peste 1000 de pacienți și peste 100 de oameni talentați și buni au fost parte a expediției.
Am trăit niște emoții memorabile. Am întâlnit în luna august medici care ne-au mărturisit, că sunt „pe front” din luna martie fără întrerupere, fără ca să-și vadă familia lor sau prietenii. Muzica care a răsunat în curțile din spitale a fost pentru ei un respiro, care le-a adus un zâmbet pe buze și le-a alinat sufletele.
Îmi amintesc și acum de asistenta medicală din Ungheni care a dansat cu noi și care a vrut să compenseze prin aceste clipe de bucurie toate momentele dificile din 2020. M-a impresionat optimismul ei, un model de urmat pentru noi toți.
Cu siguranță pandemia ne-a ținut mai mult prinși de casă, decât de birou. Te rog să ne spui cum s-au schimbat obiceiurile/ ritualul tău zilnic ?
Bucătăria a devenit noul meu birou. Aici citesc mailuri, particip în ședințele online și îmi desfășor activitatea zilnică. Lucrul la calculator a rămas același, dar îmi lipsesc vizitele în teren, interacțiunea directă cu partenerii și beneficiarii, care e cea mai frumoasă parte a CSR-ului. Îmi lipsesc acele îmbrățișări și discuții calde cu cei care urmează să fie parte a proiectelor noastre.
Foarte mulți și-au redescoperit în această perioadă mai multe talente, printre care pictura, gătitul. Ce hobby nou a apărut în viața ta?
Pentru mine e o plăcere să citesc și așa să evadez în lumea poveștilor. De fapt, în această perioadă, aceasta a fost singura mea cale de a evada într-o călătorie virtuală. De asemenea, am descoperit cât de comode pot fi exercițiile de sport online, de exemplu clasele de Zumba.
Ce recomandări ai oferi celor care locuiesc singuri pentru ca să-și ocupe timpul liber ?
Cred, că în perioada de lockdown, am depășit cu toții niște limite pe care credeam că le avem. A fost greu pentru fiecare, indiferent de situație, dacă a fost cu familia, cu părinții sau dacă a fost singur.
Important este să ne menținem conectați, iar ținând cont de faptul că locuim în era digitală, acest lucru a fost de mare ajutor. Așa am reușit să ne vedem și să ne auzim, chiar dacă eram la distanță.
Am înțeles, că totul depinde de organizare și pe mine m-a ajutat aceasta foarte mult să-mi păstrez rutina, chiar dacă lucrez de acasă. Mi-am amenajat spațiile din casă foarte comod pentru desfășurarea activităților zilnice: activitatea de birou, sport, etc.
Ba mai mult, am câștigat mult timp pentru mine, datorită faptului că nu am stat în traficul din oraș.
Ce ți-a lipsit cel mai mult în acest an?
Cu siguranță, ca și multora dintre noi, mi-au lipsit călătoriile. Dar pot spune că sunt încă o fericită, vizitele în Bulgaria și Republica Moldova au fost ca o gură de aer pentru mine.
După un an atât de greu ca 2020, oricum privim înainte și ne facem planuri. Indiferent de greutăți, viața își urmează ritmul firesc. Vreau să te întreb ce așteptări ai de la 2021?
Cumva este firesc să ne uităm pozitiv la 2021, așa cum o facem de fiecare dată la sfârșit de an. Credem și ne așteptăm ca noaptea de revelion să aibă puterea Catharsis-ului asupra noastră și a întregului univers… și să fie bine.
Poate este uman și poate nu este greșit să facem asta, dar, eventual, nu ar fi rău să privim și realist la lucrurile din viața noastră. La drept vorbind, lucrurile nu se vor schimba brusc și nu ne vom întoarce imediat la viața de până acum.
Și, poate, că prin asta ni se oferă și o șansă, ca să avem posibilitatea să arătăm, că în noul an intrăm cu lecțiile învățate și că nu ne mai întoarcem, poate chiar niciodată la „Business as usual”. Să înțelegem că suntem conectați, că depindem unii de ceilalți. Nu putem fi indiferenți, atât timp, cât alții nu au încălțăminte să meargă la școală sau au grija zilei de mâine.
Asta este așteptarea mea pentru anul 2021: să demonstrăm,
că am ieșit din această criză măcar un pic mai buni.
Am trăit un an cu multe incertitudini și viitorul astăzi arată la fel de incert. În aceste condiții, ce agendă de CSR ați planificat pentru 2021?
Suntem în continuare alături de comunitate, ca împreună să putem depăși aceste momente. În 2021 vom rămâne alături de partenerii noștri tradiționali, care se bazează pe noi și cu care avem un plan de dezvoltare pe termen lung. Dar, de asemenea, suntem deschiși spre alte parteneriate.
Totodată, pe lângă pilonii noștri de bază (social, educație, sport și sănătate, mediu), în strategia noastră de CSR ne vom axa și ne vom orienta și pe proiecte „anti-plastic”, dar și pe cele ce țin de combaterea risipei alimentare.
Lasă un răspuns